Cursuri de educație parentală organizate pentru părinți
Data publicării:
Părinții ar putea participa la o serie de cursuri parentale organizate la nuvelul unității de învătământ.

În unitățile de învățământ se vor organiza cursuri de educaţie parentală pentru formarea şi dezvoltarea abilităţilor parentale pentru părinţi, potrivit unui document pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba depre proiectul privind ​Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar 2024 (ROFUIP).

„Statul sprijină părinţii sau reprezentanții legali în vederea exercitării responsabilităţilor privind creşterea, îngrijirea, dezvoltarea şi educarea copiilor. În acest scop, în unităţile de învăţământ se organizează cursuri de educaţie parentală pentru formarea şi dezvoltarea abilităţilor parentale pentru părinţi şi reprezentanţi legali ai beneficiarilor primari sau viitori părinţi”, se arată în proiectul Ministerului Educației.

Aproximativ 21 de milioane de lei ar urma să coste, anual, pregătirea părinților în cadrul cursurilor de educație parentală ce urmează să fie lansate în anii următori, conform proiectului de Strategie națională pentru educație parentală

Proiectul ROFUIP propus de Ministerul Educației are 84 de pagini și ar fi trebuit să intre în vigoare pe 2 mai 2024, în urmă cu o lună și 12 zile, conform calendarului aprobat de ministra Ligia Deca, care și-a încălcat astfel propriul ordin de ministru, potrivit Edupedu.ro.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Stiri

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Adda a răbufnit pe TikTok: „Cine a făcut, mă, manualele de clasa a II-a? Nu mai pot!” Părinții confirmă: „Ceva de speriat! Zici că o fac intenționat să-i îndobitocească”

„Temele la clasa pregătitoare, ilegale!” Semnalul de alarmă tras de prof. Claudia Chiru: „Doamnele învățătoare să se oprească, chinuie pe toată lumea!” / VIDEO

Profesoara Claudia Chiru atrage atenția: „Asta e greșeala foarte mare pe care o fac părinții înainte să-și înscrie copiii în clasa pregătitoare!” / VIDEO

„Părinți, vă implor să mă ascultați!” O învățătoare dezvăluie pe TikTok singurul semnal de alarmă care arată că un elev va fi dificil în clasă: „NU are legătură cu comportamentul lui!”

pixel