Vezi versiune Desktop
Dacă al tău copil nu dezvoltă aceste 5 abilități, adolescența ar putea deveni un coșmar pentru întreaga familie și un haos emoțional
Probabil ai auzit acest avertisment de nenumărate ori – părinții copiilor mai mari le spun părinților aflați la început de drum: „Stai să vezi când ajunge în adolescență!” Iar noii părinți privesc spre viitor cu îngrijorare, întrebându-se ce îi așteaptă.
Să ți se spună că „nu vrei să ajungi acolo” este o pastilă greu de înghițit, mai ales când știi că nu există opțiunea de a sări peste vreo etapă a dezvoltării copilului tău.
Nu putem spune: „Vreau doar copilăria și maturitatea, dar fără anii preadolescenței și adolescenței.”
Așadar, ce poate face un părinte? Oricât de adorabili sunt copiii noștri acum, inevitabil vor ajunge la adolescență.
Dar este această etapă cu adevărat un coșmar? Sau comportamentele dificile ale adolescenților sunt, de fapt, un rezultat al felului în care sunt crescuți de mici?
Modul în care ne educăm copiii astăzi le modelează adolescența și, implicit, viața de adulți.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Adolescenții au reputația de a fi imprevizibili, încăpățânați, capricioși, lipsiți de respect, dramatici, revendicativi și greu de suportat.
Dar este aceasta o realitate inevitabilă sau un rezultat al unui stil de parenting greșit?
Potrivit experților, citați de Your Tango, cum ar fi Julie Lythcott-Haims, cultura modernă a parentingului (în care comportamentul lipsit de responsabilitate este tolerat, iar părinții tind să fie hiperprotectivi) ar putea influența percepția adolescenței ca fiind o perioadă de coșmar.
În alte părți ale lumii, adolescenții au responsabilități semnificative încă de la 14 ani sau chiar mai devreme.
În schimb, mulți adolescenți europeni sau americani și chiar tineri adulți depind încă foarte mult de părinți pentru nevoile lor de bază, ceea ce îi face mai puțin independenți decât colegii lor din alte culturi, unde se așteaptă mult mai mult de la ei încă din copilăria timpurie.
Potrivit lui Laurence Steinberg, autoarea cărții Age of Opportunity, „adolescenții americani sunt nefericiți... Se descurcă mai prost la aproape toate capitolele în comparație cu adolescenții din alte țări dezvoltate, deși procesele biologice și neurologice ale adolescenței sunt aceleași în întreaga lume.”
Studiile arată că dezvoltarea creierului urmează anumite tipare, dar cultura, mediul și stilul parental influențează semnificativ momentul și modul în care apar diverse etape de dezvoltare.
De exemplu, tinerii care cresc în culturi ce valorizează interdependența și cooperarea dezvoltă mai devreme capacitatea de a vedea lucrurile din perspectiva altora, comparativ cu cei care provin din medii ce pun accent pe independență și individualism.
Dacă ne dorim adolescenți empatici, responsabili și implicați, trebuie să punem bazele acestor trăsături încă din copilărie.
Așadar, dacă vrei să eviți un „adolescent imposibil”, iată cele 5 abilități esențiale pe care copilul tău trebuie să le învețe încă de pe acum.
SURSA FOTO: freepik.com @The Yuri Arcurs Collection
Învățarea copiilor să-și asume responsabilități potrivite vârstei lor are beneficii pe termen lung.
Atunci când sunt implicați activ în activitățile familiei, copiii tind să dezvolte o stimă de sine mai mare și sunt mai puțin predispuși la comportamente problematice în adolescență.
De exemplu, în grădinițele Montessori, copiii sunt încurajați să participe la „exerciții de viață practică”, ceea ce le oferă un sentiment de competență, autonomie, independență și apartenență la o comunitate.
Încă de mici, ei învață că acțiunile lor contează, sunt apreciate și că fiecare membru al familiei are un rol în bunul mers al lucrurilor.
Așadar, dacă ne dorim ca un adolescent de 16 ani să contribuie în mod constant la treburile casnice, trebuie să-i formăm acest obicei de la o vârstă fragedă.
Chiar și un copil de 3 ani poate ajuta la aranjarea mesei, la strângerea jucăriilor sau la punerea hainelor în coșul de rufe.
Mulți părinți consideră că e mai simplu să facă singuri aceste sarcini decât să apeleze la copii, care sunt mai înceți sau se distrag ușor.
Totuși, dacă ne gândim că ceea ce îi învățăm acum le modelează comportamentul peste cinci sau zece ani, merită să investim timp și răbdare pentru a-i ajuta să deprindă aceste abilități.
În prezent, copiii sunt încurajați să-și exprime sentimentele, însă la fel de important este să-i învățăm să comunice într-un mod respectuos.
Această abilitate poate fi dezvoltată încă de la o vârstă fragedă, iar dacă părinții sunt consecvenți în transmiterea și întărirea acestui mesaj, el devine parte din modul în care copiii relaționează cu ceilalți.
În plus, adulții trebuie să le ofere un exemplu pozitiv, gestionându-și propriile emoții dificile – inclusiv frustrarea și furia – într-un mod adecvat.
Un mod eficient de a-i ajuta pe copii să-și exprime frustrarea într-o manieră constructivă este să le oferim alternative concrete. De exemplu, în loc să spună „Te urăsc! Ești cea mai rea mamă din lume!”, îi putem învăța să spună: „Mă simt foarte supărat când nu pot merge în parc atunci când vreau.”
Este important să le arătăm că nevoile tuturor contează și că este normal să simtă frustrare, însă trebuie să învețe să o exprime într-un mod adecvat.
Dacă această lecție este însușită din copilărie, va contribui la reducerea conflictelor din adolescență, când copiii pot avea tendința de a considera că dorințele lor sunt mai importante decât ale celorlalți.
Sistemul limbic, cunoscut și sub numele de „creier emoțional”, este responsabil de reglarea emoțiilor.
Când simțim un pericol – fizic sau emoțional – sistemul limbic se activează, pregătindu-ne pentru luptă sau fugă. Acest mecanism a fost important pentru supraviețuirea speciei noastre, însă nu orice situație declanșează un pericol real.
De exemplu, pentru un copil, a nu putea merge la o petrecere de ziua unui prieten nu este echivalent cu a fi atacat de un animal sălbatic, chiar dacă inițial reacția emoțională poate fi similară.
De aceea, este important ca micuții să învețe să-și regleze emoțiile, să-și păstreze perspectiva și să se calmeze în momentele de stres.
Această abilitate le oferă un mai bun acces la „creierul gânditor”, partea responsabilă de luarea deciziilor raționale, care devine mai puțin activă atunci când suntem copleșiți emoțional.
Copiii pot fi învățați încă de la vârsta de 4 ani să recunoască semnele stresului și să adopte tehnici de autoreglare. De exemplu, îi putem ajuta să fie atenți la respirația lor, să ia o pauză pentru liniștire sau să se implice într-o activitate relaxantă atunci când se simt copleșiți.
Aceste strategii îi vor ajuta nu doar în copilărie, ci și mai târziu, în adolescență și la maturitate.
În cultura gratificației imediate din zilele noastre, munca asiduă nu este întotdeauna recunoscută ca o valoare esențială, deși joacă un rol crucial în succesul de mai târziu.
Capacitatea de a depune un efort constant pentru a finaliza o sarcină – indiferent dacă aceasta este plăcută sau nu – este o abilitate indispensabilă în majoritatea locurilor de muncă din prezent.
Atunci când ne obișnuim să ducem lucrurile la bun sfârșit, învățăm că perseverența duce la stăpânirea unei activități, iar această reușită aduce o satisfacție profundă.
Copiii își construiesc încrederea în sine atunci când înfruntă provocări și reușesc să le depășească.
Celebrul experiment Marshmallow ilustrează perfect acest principiu: copiii care au avut răbdarea să amâne recompensa imediată (o singură bezea) pentru a primi mai târziu o răsplată mai mare (două bezele) au avut mai mult succes în viața de adult comparativ cu cei care au cedat impulsului de moment.
Aceasta demonstrează că abilitatea de a tolera frustrarea și de a amâna satisfacția poate avea un impact major asupra dezvoltării personale și profesionale.
Este adevărat că acest aspect nu reprezintă o „abilitate” propriu-zisă, dar o relație puternică între părinte și copil creează baza necesară pentru ca cel mic să se simtă în siguranță, să învețe abilitățile menționate mai sus și, mai târziu, să rămână conectat cu părintele în perioada adolescenței, când începe să-și exploreze identitatea.
Conform cercetărilor realizate de Alan Booth, părinții au un impact semnificativ asupra dezvoltării creierului copiilor.
Studiile sale au evidențiat că adolescenții care au avut o relație apropiată cu părinții lor sunt mult mai puțin predispuși să adopte comportamente riscante, comparativ cu cei care nu au avut parte de o astfel de legătură.
Cât de dificilă va fi adolescența copilului tău depinde, în mare măsură, de sprijinul pe care i-l oferi în dobândirea abilităților esențiale de viață încă din copilărie.
Învățându-l importanța muncii susținute, a răbdării, a comunicării respectuoase, a reglării emoțiilor și a contribuției la binele comun, vei crește un adolescent mai responsabil, cu o stimă de sine sănătoasă și mai puțin predispus la comportamente autodistructive.
Dacă nu ne dorim copii egocentrici, impulsivi și iresponsabili, atunci este esențial să ne ocupăm de educația lor acum.
Iar peste zece ani, când cineva îți va spune: „Așteaptă doar să vezi cum e cu un adolescent!”, vei putea zâmbi liniștit și să răspunzi: „Nu știu despre ce vorbești.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
O fetiță a intrat în cartea...
În această după-amiază,...
