”Dacă ești obraznic, Moș Crăciun nu îți va aduce cadouri”: Greșeala pe care toți părinții o fac
Data actualizării:
Data publicării:
Recunoaște, dacă ești aici chiar și tu ai rostit această amenințare adresată copilului tău. Dacă, în schimb încă nu ai apucat să faci această greșeală, atunci ești printre puținii norocoși. Află care sunt efectele unei astfel de afirmații asupra percepției unui copil.

Dacă ești obraznic, Moș Crăciun nu iți va aduce cadouri”. De câte ori am auzit această frază și de câte ori am spus-o, chiar înainte de Crăciun, copiilor noștri?

 Aceste amenințări sunt adesea folosite de părinți, bunici, unchi și profesori, deoarece cadourile sunt ceva foarte dorit de către copii și amenințarea de a nu le primi îi poate face să-și schimbe comportamentul.

Dar folosirea a ceva ce aceștia își doresc cu scopul de a îmbunătăți atitudinea copiilor noștri este un comportament needucativ: făcând asta, de fapt, ne lipsește credibilitatea, ne bazăm educația doar pe pedepse și dezvoltăm sentimentul de vinovăție la cei mici.

Alberto Soler, psiholog și coautor al cărții ”Copii și părinți fericiți”, intervievat de revista spaniolă Ser Padres, este împotriva acestui tip de comportament, deoarece este vorba doar de „șantaj și amenințări care, printre altele,  nu se concretizează”.

Haideți să fim serioși, de câte ori ai spus-o ai și dus la bun sfârșit amenințarea și nu i-ai mai cumpărat cadou de Moș Crăciun copilului? Cu siguranță răspunsul este NU.

În primul rând trebuie să începem să ne gândim la ce înseamnă să te comporți rău sau să fii obraznic.

După cum explică Soler, „este dovedit că pedepsele nu sunt eficiente în schimbarea comportamentului copilului pe termen mediu sau lung. Ceea ce fac ele este să-l modifice doar pe termen scurt. Printre altele, legarea pedepsei de ceva care nu are legătură (cum ar fi un cadou), nu permite copilului să înțeleagă motivul dezaprobării părinților”.

Practic aceste sunt amenințări goale și fără sens pe care adulții nu le păstrează, dar care duc la pierderea credibilității, și deci a autorității, a adultului care le spune. Singurul efect scontat al acestei afirmații este că, pe viitor, orice altă amenințare care va fi cu adevărat serioasă și intenționată spre finalizare, va fi mai puțin eficientă.

Citește și: 

„Mamă, Moș Crăciun nu există?”: Primele îndoieli. Cum să-i spui copilului tău că Moș Crăciun nu există?

În jurul vârstei de opt ani, copiii încep să se îndoiască de existența lui Moș Crăciun. Chiar poate fi posibil ca un bătrân supraponderal cu barbă albă să aducă cadouri într-o singură noapte echipat cu sanie și reni? Deci, cum îi putem spune că Moș Crăciun nu există?

Întrebările, inconfortabile, jenante și într-un fel triste, sunt inevitabile pentru noi, părinții. Ne-am dori să păstrăm cât mai mult timp copilăria copiilor iar când vine momentul să le confirmăm că Moș Crăciun nu există este una dintre cele mai mari dezamăgiri ale copilăriei.

La început, când încep să apară primele îndoieli, dar în realitate copilul încă mai crede în Moș, poți încerca să ocoliți subiectul oferind răspunsuri sugestive: „Moș Crăciun reușește să călătorească în jurul lumii într-o singură noapte pentru că este un magic”... Citește mai mult AICI.

Publicitate



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Elena Didila
Categorie: Comportamente si Emotii
Tagurile articolului: cadouri  copii  educatie  mos craciun  pedeapsa 

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon / FOTO: freepik.com @EyeEm

Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi / FOTO: freepik.com @EyeEm

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său conform experților / FOTO: freepik.com @freepik

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său, conform experților

STUDIU Aceasta este vârsta la care copiii încetează să mai creadă în Moș Crăciun / FOTO: freepik.com@ gpointstudio

STUDIU: Aceasta este vârsta la care copiii încetează să mai creadă în Moș Crăciun

pixel