Vezi versiune Desktop
Ești un părinte „pe termen scurt” sau „pe termen lung”? Psihologii explică diferența și cum îți influențează copilul
„De ce ajungem, Teodora, să țipăm la copii?” a întrebat Loredana Iriciuc la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
Răspunsul specialistei în arta comunicării, Teodora Mețiu, a fost clar și răscolitor: „De neputință!”.
Părintele care țipă la propriul copil trebuie să înțeleagă un adevăr incomod: țipătul nu este un instrument pedagogic, ci un simptom al propriei sale neputințe.
„Părintele care țipă la propriul copil, nu care cumva să își dea explicația că are dreptate să țipe! Pentru că cei mai mulți dintre noi ne dăm explicația: «Păi, am dreptate, domnule! Bag banii în meditații, are tot ce-i trebuie în frigider, fac tot și el nimic».
Nu! Părintele care țipă nu are dreptate să țipe!”, a mai adăugat Teodora Mețiu.
SURSA FOTO: freepik.com @syda_productions
Dar, în realitate, țipătul nu este niciodată justificat. Nu este o dovadă de autoritate, ci de lipsă de control.
„Părintele care țipă e neputincios, nu mai știe ce să facă în relația cu propriul copil. Nu mai știe cum să-l învețe pe propriul copil ce ar vrea să-l învețe.
Undeva a pierdut! A pierdut meciul ăsta. Undeva a pierdut relația pe drum. Nu știm din ce cauză”, a mai subliniat Teodora Mețiu.
Un alt argument des întâlnit vine din partea părinților care își explică izbucnirile prin temperament.
„Sau sunt alți părinți care spun: «Așa sunt eu, mai nervos de felul meu!»”, spune Teodora Mețiu care demontează și această convingere: „Păi, înseamnă că ești neputincios în general în viața ta. Pentru că nervii sunt expresia neputinței”.
Este un adevăr greu de acceptat. A ne recunoaște neputința implică o asumare profundă a propriilor limite și o dorință autentică de schimbare. De fapt, furia ne arată că am pierdut controlul asupra noastră și că permitem altora – fie și propriilor copii – să ne conducă emoțiile.
„În mod normal, dacă eu mă enervezi sau te las pe tine - și bine mă exprim aici! - TE LAS pe tine să MĂ enervezi, asta înseamnă că eu îți dau voie să mă stăpânești”, mai subliniază experta.
În mod ideal, fiecare om ar trebui să fie în echilibru cu sine. Dar realitatea este că suntem plini de orgolii și de răzbunare. Iar aceste sentimente ajung, inevitabil, și în relația cu copiii noștri.
„Noi, în mod normal, nu ar prea trebui să ne enervăm. Ar trebui să fim în stăpânirea noastră, să știm noi cine suntem și tot răul din jurul nostru să fie barat de binele din noi.
Dar, nu!
Suntem plini de tot soiul de sentimente, de orgolii, de răzbunare, de «ți-arăt eu!» Și, atunci, normal că mă enervez, pentru că orgoliu ce este, de fapt? Ți-am permis să mă stăpânești și acuma eu vreau să-ți arăt ce pot să-ți fac și eu ție.
Aceste zone negre din interiorul omului le folosim, din păcate, și în relația cu copilul, fără să vrem, fără să știm”, conchide Teodora Mețiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Când vine vorba de formarea personalității unui copil,...
