Vezi versiune Desktop
De la jocul „de-a v-ați ascunselea” la poveștile cu lupi: Psihologia explică de ce copiilor le place să le fie frică atunci când se joacă
Dacă te-ai jucat vreodată de-a v-ați ascunselea cu un copil sau i-ai urmărit expresia feței în timp ce asculta o poveste cu lupi sau vrăjitoare, știi exact despre ce vorbim!
Este acel amestec de frică și amuzament, acea senzație de plăcere neliniștitoare pe care și adulții o caută în filmele thriller sau în cursele de tip montagne russe.
Dar de ce simt copiii plăcere atunci când le este frică?
Ce rol are această „frică controlată” în dezvoltarea lor emoțională și psihologică?
SURSA FOTO: freepik.com @rom_check
Contrar convingerilor populare, frica nu este o emoție „rea”, de fapt, nicio emoție nu este negativă în sine. Frica este una dintre emoțiile fundamentale, universale, necesare pentru supraviețuire.
În copilărie, frica devine și o resursă valoroasă pentru învățare și dezvoltare.
Potrivit studiilor din psihologie, jocurile care implică un nivel controlat de frică, cum ar fi poveștile înfricoșătoare, de-a v-ați ascunselea sau jocurile de urmărire, le oferă copiilor un mediu sigur în care pot experimenta și gestiona emoții intense.
Cu alte cuvinte, în timp ce se joacă, copiii învață cum să-și regleze emoțiile complexe.
Imaginează-ți un copil ascuns care își reține cu greu râsul pentru că „monstrul”, adică adultul din joc, se apropie. În acel moment, creierul său exersează o abilitate-cheie: reglarea emoțională.
Aceasta este aceeași abilitate pe care o folosim și noi, adulții, ca să nu răbufnim în mijlocul unei discuții tensionate sau să nu fim copleșiți de anxietate.
Jocurile care implică frică moderată le oferă copiilor oportunitatea de a înfrunta emoții puternice fără riscuri reale. Practic, este un mod natural și eficient prin care învață să-și gestioneze fricile și să-și dezvolte reziliența emoțională.
Un studiu publicat în Psychological Science arată că, în cazul jocurilor horror, plăcerea este strâns legată de dinamica excitării. Cu alte cuvinte, frica și plăcerea pot coexista în experiențele recreative care provoacă teamă.
Interesant este un alt studiu, publicat de Cambridge University Press, realizat pe un eșantion larg de copii cu vârste între 6 și 12 ani. Concluziile? Mulți copii se bucură de experiențe înfricoșătoare, cum ar fi filmele, poveștile sau plimbările prin locuri misterioase.
În schimb, copiii care suferă de anxietate excesivă tind să aprecieze mai puțin acest tip de jocuri.
Rezultatele sugerează că abilitatea de a te bucura de frică ar putea fi, de fapt, un indicator al bunăstării emoționale.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Copiii mici trăiesc într-o lume pe care nu o controlează: există reguli greu de înțeles, rutine care se schimbă și adulți imprevizibili care azi zâmbesc, mâine ridică vocea.
Prin jocurile care simulează frica, cei mici au ocazia să „testeze” cum ar reacționa în fața unor amenințări în miniatură.
Se întreabă, inconștient: Ce se întâmplă dacă mă prinde lupul? Dacă sunt găsit când mă ascund? Dacă eu sunt monstrul?
Această formă de joacă, cunoscută în psihologie drept joc cu risc emoțional simulat, a fost studiată intens. Copiii trăiesc aceste frici voluntare în contexte sigure, fie într-un parc de distracții, fie în timp ce ascultă o poveste spusă cu voce joasă, „de speriat”.
Știind că este doar un joc, ei pot explora emoții intense fără riscul unor consecințe reale. În acest fel, își dezvoltă mecanisme interioare utile mai târziu în viață, când se vor confrunta cu situații de incertitudine sau pericol emoțional autentic.
Există ceva împuternicitor în capacitatea unui copil de a alege când și cum să se teamă.
Atunci când își acoperă ochii în mijlocul unei povești înfricoșătoare, copilul exersează controlul emoțional. Practic, spune: „Nu mai pot, mă opresc”. Dar poate reveni oricând dorește, în momentul în care simte că este pregătit.
Această libertate de a alege lipsește din fricile reale, cum ar fi teama de întuneric, de a rămâne singur sau de țipetele unui adult. În aceste cazuri, copilul nu are control.
De aceea, jocurile cu frica nu sunt doar distractive. Sunt și terapeutice.
Marina, mamă a doi copii de 4 și 6 ani, povestește amuzată pentru bebesymas.com:
„În fiecare seară mă roagă să le spun povestea cu lupul care a mâncat pantofii copiilor. Se ascund sub cearșaf, țipă, râd... și apoi spun: Mai spune-o o dată!”
Ce se întâmplă după ce povestea se încheie?
„Dorm mai bine. De parcă s-ar fi golit pe dinăuntru. Ca și cum frica ar fi rămas doar un basm”.
Exact asta se întâmplă. Atunci când frica simbolică este procesată prin joc și prin conectare afectivă, nu se adună în interior. Se transformă.
Pentru noi, adulții, e greu de înțeles cum frica ar putea fi ceva bun. O asociem cu pericolul, cu lipsa de siguranță sau chiar cu traumele.
Dar în copilărie, frica poate avea și un rol pozitiv: devine un mijloc de conectare, de joacă, de râs și de apropiere emoțională.
Ceea ce contează cu adevărat nu este lupul, monstrul sau țipătul din poveste. Ci faptul că, la final, copilul știe că mama, tata sau educatorul sunt acolo. Prezenți, calmi, protectivi.
Pentru că uneori, ceea ce liniștește un copil nu este evitarea fricii, ci faptul că poate trece prin ea... alături de cineva drag.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
