Fotografie de la Jozemara Friorili Lemes/ Pexels

De exemplu, nu toată lumea știe că în Italia există o lege în că din anul 1992, care obligă municipalitățile să planteze un copac pentru fiecare copil născut, indicând locația exactă pe certificatul de naștere. 

Deși nu este o directivă foarte respectată, este o modalitate de a introduce un ritual mic, util și plăcut, care este practicat în mod tradițional de multe populații ale planetei. 

Maorii din Insulele Cook, Noua Zeelandă, au obiceiul de a îngropa placenta în pământ după ce s-au născut copiii, plantând deasupra un copac de cocos. Dacă acel copac va crește viguros sau nu, se stabilește dacă copilul va deveni sănătos și puternic sau slab și bolnav. Interesantă este și soarta cordonului ombilical, care este aruncat în mare dacă nou-născutul este bărbat sau în râuri dacă este femeie. Potrivit acestui obicei ”spiritul bărbatului aparține oceanului deschis, cel al femeii din laguna de pe această parte a stâncii”.

Kamba, o comunitate vorbitoare de bantu din Kenya, se limitează să îngroape cordonul și placenta chiar în afara colibei în care s-a născut copilul. Acest obicei ar putea reprezenta o formă de mulțumire către Mama Pământ pentru viața primită în dar.

Potrivit femeilor națiunii Navajo din sud-vestul Statelor Unite, îngroparea cordonului ombilical lângă casa familiei le oferă convingerea potrivit căreia, copilul lor va reveni întotdeauna acasă. În ceea ce privește placenta, aceasta este adesea îngropată lângă obiectul care simbolizează profesia pe care părinții i-o doresc.

Kamba și ceilalți locuitori ai savanelor, cum ar fi masai, sărbătoresc cu bucurie sosirea unui copil, ucigând o capră (două sau mai multe dacă sunt gemeni, sau un taur dacă este fiul unui șef) și mulțumind zeităților cu cântece și rugăciuni. În multe cazuri se obișnuiește ca nou-născutul să doarmă între soție și soț până când mama a avut prima menstruație după naștere.

În rafinata tradiție hindusă (răspândită în India, Nepal și Asia de Sud-Est), printre zecile de ceremonii menite să favorizeze o sarcină fericită regăsim „pumsavana”, un rit care se celebrează în luna a treia pentru a obține grația de un copil de sex masculin. Acolo unde predomină o economie agricolă se consideră de fapt mai avantajos să existe un număr mai mare de masculi capabili să lucreze pământul.

Pe zâmbitoarea insulă indoneziană Bali, unde hindușii sunt peste 90%, femeile ocupă o poziție de proeminență absolută. O ocazie specială precum maternitatea inspiră zeci de ceremonii. De exemplu, de îndată ce se naște copilul, moașa ia placenta, o spală în apă parfumată, o pune într-o jumătate de nucă de cocos plină de flori și apoi o dă proaspătului tată pentru a fi îngropată la intrarea în casă, în stânga dacă este femeie, în dreapta dacă este bărbat. 

O serie de ritualuri și ofrande către zeități sunt efectuate pentru nou-născutul balinez : în a 12-a zi, părinții sunt convinși că sufletul lui este ferm ancorat de trup și se pot aventura sa-i dea un nume. La a 42- a zi, el devine oficial membru al familiei. Între timp, bebelușul nu are voie să atingă pământul și abia în a 105-a zi adulții încetează să-l țină, sărbătorind evenimentul cu un banchet.

În unele comunități haitiane, nigeriene și de romi se alege să se atribuie două nume la naștere, dintre care unul este ținut secret și dezvăluit băiatului doar când acesta este suficient de mare pentru a se susține.

În Japonia, o tradiție străveche numită ”ochichiya ” prescrie darea numelui deja în a șaptea zi după naștere, comunicându-l cunoștințelor cu o notă atașată unui mic cadou. Japonezii sărbătoresc prima lună de viață aducând copilul la templu cu toții, părinți și bunici. Și în cea de-a 100-a zi, „okuizome ”: bebelușul este așezat la masă cu restul familiei pentru a-i ura un viitor plin de delicii gastronomice.

Unele familii vietnameze, atunci când aleg un nume, invită rudele și prietenii să nu complimenteze nou-născutul; cărora, într-adevăr, îi adresează epitete precum „urât” sau „broască”, întrucât se pare că entitățile malefice îi persecută preferabil pe cei mai frumoși copii.

În Grecia și de altfel și în România, se obișnuiește să-l scufunde pe micuț de trei ori în cristelniță, pentru a simboliza cele trei zile petrecute de Isus în mormânt.

În alte comunități ortodoxe, precum Georgia sau printre minoritățile creștine din Kazahstan, scufundarea are loc în lacuri și râuri, care au temperaturi extrem de reci iarna.

Mamicile aborigene din zona Kimberley din Australia sunt maeștri în arta „fumigării bebelușilor”! Nimic de alarmat: se aprinde un foc de arbuști de koongera, o plantă sacră și în timp ce mama își face laptele să stropească în flăcări, în timp ce bunica îl leagănă pe nou-născut prin fum, purificându-l și întărindu-l.

În cele din urmă, în Brazilia, viitoarele mămici sunt tratate ca reginele. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în alte țări extrem de civilizate, o femeie însărcinată nu va trebui niciodată să stea la coadă la ghișeu și nici nu va fi văzută călătorind în picioare în transportul public.

Chiar și după părăsirea maternității, ea și bebelușul ei vor fi supuși unei atenții constante, vizite și cadouri. În schimb, proaspăta mămică va oferi rudelor și prietenilor câteva mici cadouri (de obicei parfumuri și dulciuri) cu un bilet de mulțumire din partea copilului.
Această tendință de a supraproteja maternitatea are totuși un aspect negativ: Brazilia deține recordul mondial de operații de cezariană, până la 40 din 100. Exact opusul a ceea ce se întâmplă în Africa de Nord arabă, unde o femeie însărcinată care a recurs la operație ar fi remarcată ca fiind o mamă slabă și incapabilă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.