Dovedite științific! Cele 4 trucuri ale unui celebru neuropsiholog pentru a trezi copiii dimineața fără dramă
Data publicării:
Trezitul copiilor dimineața poate fi o adevărată provocare! Ora de trezire poate fi o dramă într-o casă cu micuți. Din fericire, există experți care își împărtășesc sfaturile și trucurile!

Înainte de a-i trezi pe copii, expertul în neuroștiință și dezvoltare a copiilor Álvaro Bilbao sugerează să aduci puțină lumină ușoară în camera lor cu vreo 10 minute înainte de ridicarea din pat. Puteți opta pentru lumina de pe noptieră pe care o folosiți când citiți poveștile înainte de culcare sau să trageți puțin draperiile.

„Evitați să aprindeți becurile brusc sau să deschideți perdelele în trombă”, avertizează Bilbao. „Schimbările bruște de lumină pot deranja ochii și pot declanșa un stres care îi va face pe cei mici să se trezească cam într-o stare nu tocmai bună”, adaugă el.

Pe lângă asta, lumina moale și caldă e prietenoasă cu creierul copiilor, activând semnale care reduc secreția de melatonină, hormonul somnului. Așa că, creierul se trezește treptat, într-un mod relaxat.

Un al doilea truc oferit de Bilbao propune să începi ziua cu o întrebare simplă, la care copilul să răspundă doar cu da sau nu. „De exemplu, dacă a văzut ieri desene cu Paw Patrol sau dacă vrea să își poarte pantofii roșii”. Acest truc îi ajută să-și pună mintea la treabă și să activeze zonele creierului responsabile cu luarea deciziilor și cu răspunsurile voluntare. „Te va ajuta să pornești motoarele”, subliniază expertul în creierul copiilor.

Citește și De ce copilul se trezește atât de devreme în weekend? Explicația pentru acest comportament matinal

Alte două trucuri susținute de dovezile științifice

2. Dovedite ș... (dovedite-stiintific-cele-patru-trucuri-ale-unui-celebru-neuropsiholog-pentru-a-trezi-copiii-dimineata-fara-drama_56403500.jpg)

SURSA FOTO: freepik.com @prostock-studio

Mai avem două trucuri demne de atenție, sprijinite de știință, marca Álvaro Bilbao, pentru a face trezirea copiilor o experiență mai ușoară.

Bilbao, în cel de-al treilea truc, ne îndeamnă să ne jucăm cu poziția capului copilului nostru - să-l ridicăm ușor pentru câteva secunde. „Poți să-l întrebi ceva cu capul în sus sau să-l ridici (cu capul sus) în drum spre micul dejun”.

Și asta pentru că, după cum explică Bilbao, creierul nostru are un fel de „centru de comandă” cunoscut sub numele de sistem reticular ascendent. Acesta se activează automat atunci când suntem în poziție verticală și se relaxează când suntem întinși.

Pentru al patrulea truc, Bilbao sugerează ceva atât de simplu precum să întrebi copilul cum ar prefera să fie trezit de acum încolo. „Dacă vrei să știi ce funcționează cel mai bine, întreabă copiii. Implicați-i și faceți acest proces colaborativ”, încheie el.

„La noi acasă, ultimul truc a avut un impact semnificativ. De când am început să-l aplicăm cu fiica noastră, care a ales muzica - selectând câte un cântec în fiecare seară cu care să se trezească - atmosfera dimineților a devenit mult mai plăcută. Ea se trezește acum cu o dispoziție mult mai bună. Bye-bye, furia dimineții!”, a conchis expertul în neuroștiință și dezvoltare a copiilor.

Publicitate



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Comportamente si Emotii
Tagurile articolului: alvaro bilbao  copii  dimineata  parinti  sfaturi cresterea copilului  sfaturi parenting  trezit  trezit dimineata 

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon / FOTO: freepik.com @EyeEm

Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi / FOTO: freepik.com @EyeEm

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său conform experților / FOTO: freepik.com @freepik

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său, conform experților

STUDIU Aceasta este vârsta la care copiii încetează să mai creadă în Moș Crăciun / FOTO: freepik.com@ gpointstudio

STUDIU: Aceasta este vârsta la care copiii încetează să mai creadă în Moș Crăciun

pixel