Dr. Adina Alberts: Atenție! Nu faceți aceeași greșeală pe care am făcut-o eu. Ar putea cauza autism copilului
Data publicării:
Sarcina este una dintre cele mai delicate și importante perioade din viața unei femei, iar deciziile luate în acest timp pot influența sănătatea copilului pe termen lung.

Într-un mesaj adresat femeilor însărcinate, Dr. Adina Alberts a subliniat riscurile asociate expunerii la câmpurile electromagnetice generate de gadgeturi și alte surse de radiații.

Pericolele invizibile ale Gadgeturilor

În mesajul său, Dr. Alberts a avertizat gravidele să evite apropierea gadgeturilor de burtă sau de corp, explicând că aceste dispozitive emit câmpuri electromagnetice care pot afecta fătul.

”Atenție femei gravide! Nu țineți în jurul vostru și mai ales în jurul burticii, adică în jurul fătului, niciun fel de gadget. Nu telefoane lângă burtă sau lângă corpul vostru. Nu laptop pe brațe astfel încât fătul să uită fix în ecran sau, mă rog, dacă e cu capul în jos să uită pe dos. Nu laptop pe brațe.

Nu petreceți timp îndelungat în zone foarte zgomotoase. După șase luni, fătul aude și îl deranjează toate aceste zgomote.

Eu am o experiență foarte ciudată. Eu acum, știți, nu pot să spun că am fost ușă de biserică la nimic din ceea ce vă povestesc, dar, cel puțin, m-am străduit să aflu informațiile și să fac cât mai puține prelezi, adică să fac cât mai bine am putut eu.

2. Foto: Free... (dr--adina-alberts-atentie-nu-faceti-aceeasi-greseala-pe-care-am-facut-o-eu--ar-putea-cauza-autism-copilului_40074300.jpg)

Foto: Freepik @freepik

Am greșit și eu odată și fetița mea, care era făt în burtica mea la vremea respectivă. A reacționat imediat. Eram pe canapea, aveam telefonul lângă mine pe canapea, eram, bineînțeles, cum stă orice gravidă cu picioarele la orizontală și aveam și laptopul unde trebuie să stea laptopul, adică pe coapse.

Nici n-am sunat telefonul și am simțit o zvâcnitură. Mi-a dat un ghiont și după aceea a sunat telefonul. La fracțiune de secundă distanță. Deci, atunci am realizat cât de ignorantă eram.

Cum am putut eu să nu realizez că acest amărât de telefon care stătea foarte aproape de fătul din burta mea crea un câmp electromagnetic care era deranjant pentru copil. Nici nu a sunat și am primit zvâcnitura și după aceea a sunat. La fracțiune de secundă”, a mărturisit dr. Adina Alberts.

Câmpurile electromagnetice și autismul

Un alt punct sensibil atins de Dr. Alberts a fost legătura posibilă între câmpurile electromagnetice și creșterea incidenței autismului.

”Haideți ca voi să nu faceți greșelile pe care le-am făcut eu. Se pare că acest câmp electromagnetic, în cantitate enormă și foarte frecvent în jurul fătului, poate duce la autism. Autismul este și acesta foarte frecvent în ultima perioadă și se pare că se poate corela cu acest câmp, acest smog electromagnetic în care noi, din păcate, trăim zi de zi.

Iar atunci când femeile sunt gravide, ele sunt responsabile nu numai pentru ele, ci și pentru ceea ce poartă în pântec. Așa că atenție, mare, graviduțelor!”, a sfătuit Dr. Adina Alberts într-un video postat pe canalul ei de socializare.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Elena Didila
Categorie: Probleme de sanatate

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Semnele care indică dificultăți reale de învățare la copii. Experți: „Nu au legătură cu lenea sau lipsa de inteligență. Creierul lor procesează informațiile diferit!” / FOTO: freepik.com @burkindenis

Semnele care indică dificultăți reale de învățare la copii. Experți: „Nu au legătură cu lenea sau lipsa de inteligență. Creierul lor procesează informațiile diferit!”

Ce nu știu mulți părinți despre educația copiilor lor? Află care este abilitatea de care au nevoie pentru a înfrunta viitorul, conform unui celebru psiholog / FOTO: freepik.com @The Yuri Arcurs Collection

Ce nu știu mulți părinți despre educația copiilor lor? Află care este abilitatea de care au nevoie pentru a înfrunta viitorul, conform unui celebru psiholog

Corectarea cu roșu, un simbol al autorității sau al agresivității? Gândirea că „întotdeauna a fost așa și nu s-a întâmplat nimic”, demontată de cercetări! / FOTO: freepik.com @syda_productions

Corectarea cu roșu, un simbol al autorității sau al agresivității? Gândirea că „întotdeauna a fost așa și nu s-a întâmplat nimic”, demontată de cercetări!

Luna în care s-a născut copilul tău îți arată de ce sufletul lor te-a ales ca părinte / FOTO: Freepik.com@ v.ivash

Luna în care s-a născut copilul tău îți arată de ce sufletul lor te-a ales ca părinte

pixel