Vezi versiune Desktop
„Nici talentați, nici genii”: Doi psihologi specializați în abilități înalte demontează mitul
„E mic, nu înțelege” de câte ori în chinul unei certuri cu partenerul nostru sau când, de furie, scoatem niște vorbe urâte, întâlnindu-ne privirea furioasă a micuțului nostru din spatele ușii, repetăm spunem acest lucru?
Adevărul este că acele conversații ale adulților, cele care se poartă la masă după cină, când vorbim despre bani, griji legate de muncă, sau de o relație care se încheie, cei mici, chiar dacă nu știu sensul lor, câtuși de ceva înțeleg.
Confruntați cu întrebările curioase ale copiilor, la care răspunsurile noastre sunt singurele mijloace pe care le au la dispoziție pentru a afla despre lume, nu ar trebui să mai spunem: „Ești prea mic, când vei fi mare vei înțelege”.
Procedând astfel, copiii vor crede că ceea ce nu le spunem este prea mare pentru ei și prea dificil. Dacă nici măcar părinții lui, primii săi profesori, nu o pot explica, atunci va fi ceva înfricoșător.
Mai rău, copiii care își măsoară și percepția despre ei înșiși prin cuvintele noastre se pot simți inadecvați, incapabili de a înțelege și se pot convinge că nu sunt suficient de buni pentru a înțelege.
Imaginați-vă că sunteți tratați așa, să nu cunoașteți un subiect la serviciu și să vi se spună că oricum nu putem înțelege, cât de înjositor ar fi? Același lucru este valabil și pentru copii.
De fapt, copiii înțeleg foarte bine tăcerile noastre. Acest lucru a fost demonstrat și de cercetările efectuate de psihologul Meltzoff, împreună cu echipa sa de la Universitatea din Washington, pe 150 de copii cu vârsta sub 15 luni.
Echipa a arătat că, în funcție de faptul că în cameră se afla sau nu o persoană evident supărată cu cei mici, copiii au avut o abordare diferită a jocului. Mai fricoși dacă erau observați în tăcere, mai senini dacă persoana din fața lor avea o atitudine înțelegătoare față de ei.
Chiar și nou-născuții, percep tensiunea sau bucuria părinților lor. Cu toate acestea, este normal ca noi, adulții, să nu avem uneori cuvintele să explicăm anumite subiecte care ne jenează sau de care prea ne chinuim să le confruntăm. Cel mai bun lucru de făcut în aceste cazuri ar fi să fim sinceri, să-i explicăm micuțului că ne chinuim să vorbim despre anumite lucruri, făcându-l să înțeleagă starea noastră de spirit.
Dacă copilul ne-a văzut certându-ne cu partenerul nostru, să-i explicăm că cearta face parte din relație, că uneori ridicăm vocea pentru că în furie ne chinuim să ascultăm și să fim ascultați, că este greșit, dar că este de asemenea, normal să faci greșeli.
Dacă la televizor, sau pe orice dispozitiv digital apare brusc o imagine pe care nu am putut-o prevedea și pe care credem că copilul încă nu o poate înțelege, încercăm totuși să le răspundem la întrebări, cu un limbaj care pare potrivit vârstei, ceea ce a văzut spunând: „Este o scenă pentru adulți, sunt doi oameni care se iubesc și țin foarte mult unul la celălalt”.
Acest lucru este mult mai puțin traumatizant pentru copil decât să închidă brusc ochii sau să-i răspundă: „Nu e pentru tine, ești mic”, crescându-i doar curiozitatea sau perplexitatea.
Adevărul este că totul depinde de noi, de cuvintele pe care ne hotărâm să le rostim și, de asemenea, de cele pe care alegem să nu le spunem, dar pe care copiii noștri sunt capabili să le intuiască.
Important este să nu-i disprețuim, spunându-le lucruri pe care noi nu le gândim, niciunul dintre noi nu crede cu adevărat că copilul nostru nu le poate înțelege, dimpotrivă, în lumea tehnologică și de ultimă oră în care ne aflăm trebuie să fim din ce în ce mai pregătiți și mai deschiși prin a oferi explicații celor mici.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
