Există cu adevărat instinctul matern? Un psiholog, un psihanalist, un antropolog și un neurobiolog au dat, în unanimitate, același răspuns: „NU!” / FOTO: freepik.com @EyeEm

Aceasta este întrebarea pe care psychologies.com a adresat-o unui psiholog, unui psihanalist, unui antropolog și unui neurobiolog.

În unanimitate și fără ezitare, toți au dat același răspuns: instinctul matern nu există. Acesta nu este înnăscut, ci se formează sau nu, pe parcursul istoriei fiecărei femei. 

„Iubirea maternă este o construcție mentală și socială”

Termenul de instinct, în sens strict, presupune că suntem conduși, fără voință proprie, spre un anumit tip de comportament legat de specia noastră.

Acest lucru este valabil pentru animale, dar nu pentru specia umană, deoarece omul este dotat cu conștiință, liber arbitru, sentimente... Așadar, este vorba despre voințe, nu despre instincte. Iar aceste voințe pot lipsi.

A avea un copil este atât rezultatul dorinței de a se reproduce, adică de a transmite viață, cât și al nevoii (și implicit al dorinței care o însoțește) de protecție.

La specia umană, din cauza fragilității și a dezvoltării lente a copilului, acesta nu poate deveni independent până la vârsta de cel puțin 7 ani. Aceasta implică o perioadă foarte lungă de dependență totală, în comparație cu alte specii animale. Din această întâlnire între dorința de reproducere și nevoia de protecție se pot dezvolta relațiile dintre mamă și copil, relații marcate de afecte foarte puternice. Însă acestea nu provin din instinct.

Ceea ce există sunt construcții ideologice care ne împing să ne conformăm normelor reproducerii – trebuie doar să observăm cum tinerele, și uneori chiar tinerii, sunt făcuți să se simtă vinovați atunci când întârzie să aibă copii. De asemenea, la unele femei poate apărea un puternic sentiment de vinovăție dacă simt că nu oferă ceea ce se așteaptă de la ele.

Totuși, nu există niciun instinct matern care să le împingă către maternitate sau să le facă să își iubească copiii. Iubirea maternă este o construcție mentală și socială, care se formează încă din copilăria fiecărui individ - Catherine Vidal - autoarea cărții Do Girls Have a Brain Made for Math? - „Au fetele un creier făcut pentru matematică?”

SURSA FOTO: freepik.com @nataliaderiabina

„La oameni, hormonii nu sunt toți puternici”

Întrebarea legată de instinctul matern este pregătită pentru ideologie. Că există un instinct matern la animale este evident. Problema principală apare când facem o extrapolare la oameni, dorind să-i reducem la niște mașinării cerebrale care ar acționa pur și simplu sub influența hormonilor.

Aceasta este o viziune reducționistă care ignoră dimensiunea psihologică și socială a ființelor umane. Ființa umană este, înainte de toate, definită prin diversitate și complexitate. Comportamentul său nu poate fi programat, deoarece creierul fiecăruia este unic: cortexul cerebral uman este mult mai dezvoltat decât cel al oricărui alt animal, inclusiv al maimuțelor.

Iată de ce, datorită liberului arbitru, Homo sapiens este capabil să scurtcircuiteze programele instinctive guvernate de hormoni. Tot ceea ce ține de instinctele animalelor este controlat la oameni prin cultură. Ființele umane pot decide să facă greva foamei sau să renunțe la sexualitate.

Fiecare om este unic, pentru că fiecare creier se construiește constant și interacționează cu mediul înconjurător. Experiența unei persoane nu poate fi, sub nicio formă, transpusă altcuiva. Experiența unei femei cu copilul său este rezultatul istoriei sale personale și al contextului social, economic și politic în care se naște copilul.

Totuși, din motive economice, unii oameni continuă să susțină că hormonii sunt atotputernici. Ne-am dori să putem vinde instinctul matern (și, implicit, oxitocina) sub formă de spray, așa cum vindem dragostea (feromoni). E suficient să căutați pe internet „oxitocină + spray nazal” pentru a vă convinge... - Maryse Vaillant, autoarea cărții Being a mother, mission impossible? - „A fi mamă, misiune imposibilă?”

SURSA FOTO: freepik.com @olegkuku88

„Sentimentul matern este rodul unei maturizări psihologice unice pentru fiecare tânără mamă”

Experiența clinică, dar și simpla observație, arată că instinctul matern nu există ca un instinct înnăscut, înscris în gene, pe care orice femeie l-ar dobândi automat la naștere, așa cum se întâmplă la alte mamifere.

Ca orice ființă umană, tânăra mamă este influențată de inconștientul său, de propria sa istorie ca fiică, de relația cu mama ei și cu alte femei din familie. Dorința de a avea un copil este legată de trecutul său, de relația cu tatăl copilului, precum și de proiecțiile sale asupra viitorului. Nu este nimic instinctiv în asta, ci reprezintă o maturizare psihologică unică pentru fiecare tânără mamă.

Conceptul de instinct matern reduce femeia la nivelul unui animal, la o femelă a cărei funcție este doar aceea de progenitor, negând astfel unicitatea parcursului fiecărei persoane și intensitatea muncii psihice și inconștiente pe care aceasta o depune.

Mai mult, ideea unui instinct „natural” și înnăscut îi face pe mulți, care nu simt un impuls protector sau afectuos față de nou-născut, să se simtă vinovați, deși își construiesc sentimentul matern, uneori cu dificultate.

Chiar dacă o femeie poate simți, încă de la naștere – sau chiar dinainte – o iubire intensă, o tandrețe absolută sau o pasiune totală pentru copilul său, intensitatea sau forța acestor sentimente nu sunt instinctive, ci provin din unicitatea personală a fiecărei femei - Catherine Vanier, autoarea cărții Ce i-am făcut lui Freud pentru a avea astfel de copii?

Sentimentul matern este, așadar, o elaborare psihică profundă, uneori foarte instinctuală, irațională sau minunată, dar întotdeauna rezultatul unei istorii personale – cea a mamei și a relației ei cu maternitatea și cu propriul copil.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.