Greva din învăţământ continuă. Un miting de amploare ar putea fi organizat joi
Data actualizării:
Data publicării:
Greva generală din învăţământ continuă şi astăzi. 

„Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă”, a declarat, ieri, după întâlnirea de la Guvern, Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.

Președintele FSLI a spus că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi astăzi, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale.

„Mâine (n.r. - miercuri) va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului. Invitaţia este către premier, către domnul Ciolacu, domnul ministru al Finanţelor, ministrul Muncii (...) Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare. Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta”, a mai precizat Hăncescu.

Marș de protest



Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, a precizat că greva din învăţământ continuă deocamdată.

„Poate mâine persoanele invitate, factorii decidenţi, vor veni cu o soluţie care să fie acceptabilă pentru colegii din teritoriu, o soluţie la problemele noastre. Discutăm cu liderii din ţară, care la rândul lor vor trebui să-şi consulte liderii şi membrii de sindicat. Azi a fost doar o discuţie informală şi faptul că vor căuta soluţii”, a declarat Marius Ovidiu Nistor.

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat că mâine ar putea fi posibilă organizarea unui marş de protest. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Parintisipitici Team
Categorie: Eveniment
Tagurile articolului: elevi  greva  greva generala  profesori 

Articole similare

Va exista sezonul 2 din Adolescence? Ce știm sigur până acum

Adolescence, producția de pe Netflix, a devenit rapid...



Cele mai noi articole

Top citite

„Apare un fenomen interesant în zilele noastre!” Daniel David, mesaj pentru părinți și profesori: „Creșterea inteligenței s-a cam oprit sau chiar e în regres”

Daniel David: „Trebuie mărit salariul profesorilor. Nu poți avea un câștig care nu-ți permite să trăiești de pe o lună pe alta”

O fostă profesoară rupe tăcerea pe TikTok: Lucrurile incomode pe care părinții elevilor de gimnaziu trebuie să le audă, chiar dacă nu vor

Nu-și mai sună părinții, nu mai vin acasă: Ce îi determină pe copii să rupă legătura cu mama și cu tata după ce devin adulți? Experții explică motivele

pixel