Când ar trebui să ne îngrijoreze tristețea copiilor. Psiholog: ”Nu mai știm să ne creștem firesc copiii”
Durata și modul de a trăi diferitele faze ale vieții s-au schimbat considerabil în ultima vreme. În acest sens, nu este de mirare că mulți adulți tineri sunt încă dependenți de părinții lor în sens simbolic și economic. Pe de altă parte, să nu uităm că speranța de viață a crescut semnificativ, deoarece astăzi nu este de mirare că o persoană ajunge la 90 sau 95 de ani. Aceste modificări favorizează sindromul „cuib plin” și duc la gândirea: „Îmi iubesc copilul, dar...”.
Această situație aduce cu sine scenarii contrastante în locuințe în care toți conviețuitorii sunt deja adulți și astfel se întărește un sentiment de neliniște și frustrare. Atunci își pun întrebarea inevitabilă: când vor pleca de acasă?
Ar fi foarte nedrept să dăm vina pe adulții tineri pentru această situație, din moment ce trebuie să avem în vedere că și ei sunt plasați într-o societate cu anumite caracteristici și probleme.
Uneori nu pleacă de acasă pentru că nu vor, dar alteori circumstanțele externe nu le permit. În acest sens, atât părinții, cât și copiii se simt inconfortabil și sentimentul de frustrare prinde rădăcini tot mai adânci odată cu trecerea timpului.
Potrivit unui studiu care a implicat țări europene, tinerii spanioli sunt cei care stau cel mai mult timp în casele părinților. În plus, cele mai frecvente motive care explică acest comportament sunt menționate aici:
- Motive materiale și economice: fie din lipsa unui loc de muncă stabil și bine plătit, fie pentru că locuințele sunt foarte scumpe și sunt puține apartamente de închiriat.
- Educație extinsă: Mulți adulți tineri aleg să părăsească casa familiei odată ce își încheie studiile universitare și postuniversitare care sunt din ce în ce mai lungi.
- Adolescența prelungită sau sindromul Peter Pan: Traiul în casa familiei poate răspunde, de asemenea, dorinței de a menține beneficiile de a fi un adolescent îngrijit de părinți.
- Supraprotecție: mulți tineri primesc plăți lunare de la părinți, deși au un loc de muncă stabil. În acest caz, părinții sunt cei care au dificultăți în a-i lăsa să zboare.
Cu siguranță ați auzit vreodată termenul cuib gol. Aceasta se referă la sechelele psihologice și emoționale care apar la părinți odată ce copiii lor părăsesc casa familială.
Deși nu toți oamenii o trăiesc în același mod, sentimentele de tristețe și singurătate apar în mod recurent. De exemplu, ideea de a nu avea un scop de viață suficient de clar și de puternic pentru a-l păstra în timpul vârstei a treia sau a patra.
Foto: Kindel Media/ Pexels
Schimbările în reprezentările sociale, crizele economice și transformările relaționale explică întârzierea împlinirii personale și profesionale la tinerii adulți din culturile occidentale. Construirea unui stil de viață mai independent nu pare să fie printre prioritățile sale. Ca urmare, provoacă sindromul de cuib plin la părinții săi.
Prin urmare, tinerii preferă să mențină un stil de viață fără griji cât mai mult timp pentru a călători, pentru a economisi bani sau pentru a evita riscurile și responsabilitățile pe care le presupune viața de adult.
Foto: Kindel Media/ Pexels
Când copiii noștri sunt mici, ne facem griji pentru ziua în care nu ne vor lăsa să-i îmbrățișăm la fel de mult sau vor alege să doarmă în patul lor toată noaptea. În același timp, ne simțim inconfortabil știind că la un moment dat vor prefera să iasă cu prietenii în loc să stea acasă cu noi.
Astfel, ne face nostalgici să descoperim că nu mai au nevoie de noi. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că vrem de fapt să-i avem în preajmă pentru totdeauna.
Nu pentru că nu îi iubim sau nu suntem fericiți să împărțim timp cu ei, ci pentru că a-i lăsa să zboare este de obicei asociat cu reconectarea cu viața ta independentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Parentingul este, fără...
Cunoașterea personalității...
Parentingul este, fără...
Conversațiile cu copiii mici sunt esențiale pentru...
Toată lumea își dorește să fie percepută ca o persoană...