În această țară ar putea deveni ilegal să postezi fotografii cu copiii tăi pe internet: Discuții privind dreptul minorilor la intimitate
Data publicării:
Această țară ia în considerare impunerea restricțiilor privind postarea online a fotografiilor cu proprii copii. 

Dezbaterile din cadrul Parlamentului de la Paris din Franța vizează o lege ce se concentrează pe protejarea dreptului minorilor la intimitate. Propunerea legii vine ca o măsură în special pentru părinții cu statut de influencer, care exploatează imaginile adorabile ale copiilor lor pentru a atrage popularitate și profituri pe platformele de socializare.

În timpul unei vacanțe la mare, o familie se bucură de momente plăcute și se fotografiază. Cea mai bună selecție de instantanee urmează să fie partajată online. Leslie, mama lui Ruben, împărtășește: „Am conturi pe Facebook și Instagram. Distribui fotografiile noastre pentru a ține prietenii și rudele la curent cu aventurile noastre de vacanță. Albumul foto ilustrează evoluția fiului meu de la un an la altul”.

Gestul ei nu-l deranjează pe băiatul de 12 ani. Ruben spune: „Nu mă simt prea afectat. E ca și cum aș fi o mică celebritate”.

Leslie, mama lui Ruben, explică: „Întotdeauna îl întreb înainte să postez fotografii cu el. Dacă este de acord, le postez, dacă nu, atunci nu o fac”. Cu toate acestea, preocuparea centrală este legată de faptul că, odată ce o imagine ajunge în mediul online, este dificil să fie complet ștearsă și poate fi utilizată în mod abuziv.

Margaux Vulliet, un jurnalist de la BFM TV, subliniază: „O preocupare majoră este legată de posibilitatea ca aceste imagini să fie folosite pe site-uri de pornografie infantilă, fără a putea fi urmărite. O altă problemă ține de utilizarea Inteligenței Artificiale pentru crearea de imagini deep-fake, cu scopul de a manipula digital conținutul distribuit pe rețelele de socializare”.

Joahn, tatăl lui Ruben, remarcă: „Deși vedem din ce în ce mai multe cazuri în care imaginile sunt utilizate în mod ilegal, continuăm să le distribuim”.

Citește și Un copil de 9 ani a găsit o adevărată comoară în timp ce se juca cu prietenii săi: „Este un dar de la trecut!”

Protejarea intimității copiilor minori

Legea discutată în parlamentul francez ar urma să impună părinților responsabilitatea protejării intimității copiilor lor minori. Dacă se constată că părintele a exploatat abuziv și a prejudiciat drepturile copilului prin distribuirea necontrolată a imaginilor acestuia, un judecător poate decide să interzică părintelui postarea online a fotografiilor cu minorul.

Potrivit unui studiu realizat de asociația franceză „Observatorul Părinților”, mai mult de jumătate din părinții din Franța au partajat fotografii cu proprii copii, dintre care 91% au făcut acest lucru înainte ca aceștia să împlinească cinci ani.

Vezi și O fetiță de 8 ani și-a găsit sfârșitul după o vizită la cabinetul stomatologic: „Fiica mea se plângea de dureri la o măsea”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Tagurile articolului: copii  fotografii  franta  minori  poze  retele socializare 

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării / FOTO: freepik.com@jannoon028

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni” / FOTO: freepik.com @Creative Design 788

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice / FOTO: freepik.com@freepik

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine / FOTO: freepik.com @smokewree928

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine

pixel