Vezi versiune Desktop
Cum să rupem obiceiul dăunător al copiilor de a mânca în fața telefonului mobil sau a tabletei: Sfaturi importante pentru părinți!
Dr. Sam Goldstein, director clinic al Centrului de Învățare și Comportament al Neurologiei din Utah, SUA, a explicat în rubricile psychologytoday.com, comportamentele copiilor care spun „nu vreau!”, „nu pot!”, „nu fac!”.
„Luați în considerare această poveste: într-un oraș mic, Leo era cunoscut pentru comportamentul său dificil – întrerupea orele, făcea farse și ignora regulile. Îngrijorați, părinții săi au apelat la trei psihologi pentru ajutor.
Dr. Stern a concluzionat că lui Leo îi lipsea disciplina și a considerat că pedeapsa îl va face mai ascultător.
Dr. Ponder a presupus că în spatele comportamentului său se află o problemă mai profundă, concentrându-se pe o analiză detaliată.
În schimb, Dr. Wise a ales să interacționeze direct cu Leo. A observat că nimeni nu îi explicase cum să se comporte adecvat. Cu răbdare, i-a predat empatia, respectul și comunicarea, ajutându-l astfel să devină un membru pozitiv al comunității”, spune dr. Sam Goldstein.
Povestea lui Leo subliniază un aspect esențial: în loc să judecăm sau să pedepsim, este mai eficient să îndrumăm și să oferim sprijin.
Problemele comportamentale la copii apar într-o etapă de dezvoltare accelerată și pot fi derutante atât pentru părinți, cât și pentru educatori. Aceste dificultăți pot fi încadrate în trei categorii: „Nu vreau”, „Nu pot” și „Nu știu” – fiecare necesitând o abordare specifică.
SURSA FOTO: freepik @jet-po
Categoria „Nu vreau” se referă la copiii care refuză în mod deliberat să se conformeze, chiar și atunci când așteptările sunt rezonabile.
Motivele pot varia – dorința de autonomie, percepția unei nedreptăți sau nevoia de atenție. De exemplu, un copil poate refuza să își facă temele pentru a simți că are control asupra situației sau pentru a atrage atenția părinților, chiar și într-un mod negativ.
Abordarea acestui comportament necesită un echilibru între stabilirea unor reguli clare și respectarea nevoii de autonomie. Întărirea pozitivă, precum oferirea de opțiuni în limite rezonabile sau recunoașterea comportamentului dorit, poate încuraja cooperarea.
La fel de important este și răspunsul adultului: menținerea calmului și evitarea conflictelor de putere.
O reacție emoțională exagerată poate amplifica opoziția.
În schimb, modelarea comportamentului dorit, alături de flexibilitate și înțelegere, îi ajută pe copii să învețe abilități esențiale precum negocierea, compromisul și respectarea regulilor.
Categoria „Nu pot” include copiii care se confruntă cu dificultăți ce le îngreunează respectarea normelor.
Acestea pot fi cauzate de tulburări precum ADHD, autism, dificultăți de învățare sau probleme emoționale, cum ar fi anxietatea și depresia.
De exemplu, un copil cu ADHD poate avea probleme în a-și controla impulsurile, ceea ce îl face să întrerupă conversațiile sau să nu poată sta liniștit. În mod similar, un copil cu autism poate interpreta greșit indiciile sociale, ceea ce duce la comportamente considerate nepotrivite.
Pentru a-i ajuta, este important să înțelegem nevoile specifice ale fiecărui copil.
Strategiile eficiente includ terapii comportamentale, rutine bine structurate, explicații clare și pauze senzoriale. Empatia și răbdarea joacă un rol-cheie în sprijinirea acestor copii, ajutându-i să-și dezvolte încrederea în sine și să învețe modalități mai eficiente de a face față provocărilor.
Un mediu adaptat și un sprijin personalizat le oferă șansa de a progresa și de a se integra mai ușor.
Categoria „Nu știu” se aplică copiilor care nu au învățat încă abilitățile necesare pentru a răspunde corespunzător cerințelor din jurul lor.
Acest lucru se întâmplă adesea atunci când nu li s-a explicat sau nu li s-a modelat suficient comportamentul dorit.
De exemplu, un copil poate lovi un coleg nu din răutate, ci pentru că nu știe cum să-și exprime frustrarea într-un mod adecvat. În mod similar, un copil poate avea dificultăți în jocul de grup, manifestând un comportament neadecvat pentru că nu înțelege regulile interacțiunii sociale.
În astfel de situații, soluția este învățarea și modelarea activă a comportamentului corect.
Explicațiile clare, jocurile de rol și oportunitățile de a exersa în medii sigure sunt esențiale.
Întărirea pozitivă ajută la consolidarea comportamentului dorit, iar adulții care oferă exemple clare devin repere importante pentru copii.
Cu sprijinul adecvat, aceștia pot învăța să își gestioneze emoțiile și să interacționeze mai armonios cu cei din jur.
SURSA FOTO: freepik.com @bilanol
Pentru a sprijini eficient un copil, este important să înțelegem cauza reală a comportamentului său – fie că este vorba despre „nu vor”, „nu pot” sau „nu știu”.
În cazul „nu vreau”, stabilirea unor limite clare, menținerea consecvenței și utilizarea întăririi pozitive încurajează cooperarea.
Pentru „nu pot”, intervențiile personalizate, empatia și adaptarea la nevoile copilului sunt esențiale.
În situația „nu știu”, predarea și modelarea comportamentului adecvat îi ajută pe copii să învețe și să se dezvolte armonios, așa cum s-a întâmplat în povestea lui Leo.
„Atunci când abordăm comportamentul copiilor dintr-o perspectivă empatică și adaptată nevoilor lor, nu doar că gestionăm provocările imediate, ci le oferim și sprijinul necesar pentru a crește echilibrați, atât din punct de vedere social, cât și emoțional. Această abordare le asigură o dezvoltare sănătoasă și succes pe termen lung”, conchide expertul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Odată cu apropierea perioadei...
