Vezi versiune Desktop
Cele mai frecvente comportamente ale părinților care îi fac pe copii să se simtă neiubiți. Ce spun psihologii despre aceste greșeli comune?
Cum ar trebui tratate aceste cazuri? Ei bine, nu ar trebui să le tratăm ca pe o boală, spun specialiștii în parenting. „Mamitis” nu este ceva de care să ne îngrijorăm, ci mai degrabă ceva de care să fim conștienți și să înțelegem. Este important să recunoaștem că fiecare copil este unic și are nevoi diferite.
Există multe păreri despre acest fenomen. Unii consideră că este negativ și că fiecare cerere de atenție trebuie să fie limitată, în timp ce alții cred că este o parte normală a legăturii părinte-copil. Mama va auzi adesea diverse versiuni ale celebrei expresii „lasă-l să plângă”, dar trebuie să țină cont de propriul instinct și să își asculte copilul.
Este important să ținem minte că sfaturile privind „mamitis” sunt de obicei transmise din generație în generație ca o proprietate prețioasă a familiei. Ceea ce funcționează pentru un copil poate să nu funcționeze pentru altul. În cele din urmă, atunci când vine vorba de „mamitis”, nu există un răspuns corect sau greșit. Este despre a construi o legătură sănătoasă și încredere între mamă și copil, care să dureze o viață întreagă.
Există o perspectivă numită „copilul independent” care ar putea să nu înțeleagă pe deplin importanța legăturii strânse dintre un copil mic și mama sa. Acest atașament sigur este esențial în dezvoltarea copilului și trebuie să fie ferm, constant și de nepătruns pentru ca micuțul să se simtă în siguranță în primii ani de viață.
Este important de menționat că această legătură puternică se poate dezvolta cu oricine se ocupă de îngrijirea copilului, inclusiv tatăl sau altă persoană apropiată. Cu toate acestea, în multe cazuri, este mama care îndeplinește această nevoie de atașament, mai ales în primii doi ani de viață. În această perioadă, copilul are nevoie de contactul și sprijinul celui care îl hrănește și îl susține în toate etapele dezvoltării sale.
Această conexiune specială dintre copil și mamă (sau persoana responsabilă de îngrijire) contribuie la dezvoltarea unui atașament sigur care va influența relațiile copilului pe parcursul vieții sale, atrag atenția specialiștii. Este o parte esențială a creșterii sănătoase a copilului și a dezvoltării sale emoționale.
SURSA FOTO: freepik.com @arianrod
Dorința de a crește un copil independent este un obiectiv comun pentru majoritatea mamelor. Cu toate acestea, atingerea acestui scop implică câțiva pași care la început pot părea contradictorii.
La naștere și în primele luni ale vieții sale, un copil este în mod absolut dependent de mama sa. Medicul pediatru Carlos González descrie primii trei sau patru ani ca fiind perioada în care această nevoie constantă de atenție și îngrijire este esențială. În acest context, privind „mamitis” ca pe ceva negativ ar contracara construirea legăturii esențiale care trebuie dezvoltată în fiecare zi, în favoarea autonomiei copilului.
Fiecare aspect aparent banal al vieții de zi cu zi, care pentru adulți este o rutină obișnuită, reprezintă o descoperire completă pentru copii. A se simți însoțiți în această călătorie continuă a explorării este parte a unei nevoi fundamentale în dezvoltarea copiilor. La fel cum puii din orice specie animală se asigură că mama lor este alături de ei, copiii umani se trezesc de mai multe ori pe noapte pentru a se asigura că mama lor este acolo pentru a-i îngriji. Pe măsură ce timpul trece, realitatea imensă și tumultuoasă a lumii prinde contur, cuvinte și semnificație. „Mamitis” poate fi văzut ca o expresie a dorinței de a înfrunta această realitate dintr-o poziție de afecțiune, mai degrabă decât din teamă. Este un proces natural în construirea legăturii dintre copil și mamă.
Ce se întâmplă dacă, în primii ani de viață, un copil se simte singu? Maniera în care copilul este întâmpinat în familia sa, mediul său și, în special, de către mama sa, va avea un impact imporant asupra dezvoltării și personalității sale viitoare. În acest context, mama este cea care răspunde nevoilor bebelușului, un rol esențial în construirea unei fundații solide pentru micuț.
Ce este normal pentru un copil? Să îl lași să adoarmă singur, să se joace independent, să nu se simtă nevoit să plângă în singurătate, să exploreze mediul înconjurător, să mănânce la ore regulate și să nu creeze neliniște pe parcursul nopții? Mai degrabă decât a încuraja independența timpurie, ne concentrăm pe promovarea unei copilării sigure și însoțite. Ne gândim la un bebeluș care poate să cadă și să se ridice, știind că mama este acolo pentru a-l sprijini.
În concluzie, o relație de atașament sănătoasă, pe care unii o numesc greșit „mamitis”, este dorită pentru fiecare bebeluș. O bază stabilă și previzibilă în dezvoltarea sa îl va însoți pe parcursul vieții, contribuind la construirea unor relații sociale armonioase. Cu cât este mai iubit și susținut un bebeluș, cu atât este mai probabil să crească cu autonomie, empatie și respect pentru sine și pentru lumea din jur.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
