Meditațiile, maratonul care pune presiune pe copii, profesori și părinți. Psiholog Ana-Maria Zamfir: „A devenit un fel de stil de viață!” Iată riscurile / VIDEO
„În ultimii ani, meditațiile s-au transformat într-un fenomen de amploare, în special pentru elevii care se pregătesc pentru examenele importante. Din punct de vedere psihologic, care e impactul acestor ore suplimentare asupra dezvoltării emoționale și cognitive a copiilor?” a întrebat Loredana Iriciuc.
Răspunsul psihoterapeutului a evidențiat nuanțele complexe ale acestui fenomen: „Impactul este și pe planul comportamentelor pe care le au și le adoptă, atitudinile față de școală, atitudinea față de zilele care urmează, despre perioadele acestea în care au școală.
Și sunt și pe plan emoțional și mai ales pe planul voinței. Afectează cel mai mult voința persoanei, pentru că ei sunt atât de mult îndemnați să facă și de cele mai multe ori nu este alegerea lor, nu solicită ei. Sunt foarte puține cazuri la care copilul spune: `am o lacună, îmi doresc să acopăr un gol, nu înțeleg ceva și eventual, te rog, mama, tata, ajută-mă cu ceva susținere din partea unui profesor`”.
SURSA FOTO: freepik.com @zinkevych
Ana-Maria Zamfir descrie acest fenomen ca pe un adevărat maraton, care influențează toate părțile implicate – elevi, profesori, părinți.
„Mie mi se pare că este un maraton și maratonul acesta a devenit un fel de stil de viață pentru elevi, pentru profesori, pentru părinți. Adică, practic toate bucățile din povestea asta sunt în suferință.
Meditațiile la noi în țară nici măcar nu sunt datorită sau din cauza unuia dintre acești factori. Deci, cred că este un cumul.
Inclusiv eu consider că sunt o bucată din ceea ce întreține acest fenomen, pentru că și eu apelez la această soluție. Știu de ce o fac, știu și ce se pierde sau cel puțin o parte din ceea ce am realizat până acum. Dar, una peste alta, trebuie să ne adaptăm și dacă am ales să stăm aici, trebuie să facem ceva, să ne sprijinim în primul rând copiii.
Mai puțin avem puterea asta de a schimba tot sistemul, însă, după părerea mea, chiar se cere”, a explicat Ana-Maria Zamfir la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
SURSA FOTO: freepik.com @moonmovie
Un aspect esențial subliniat de psihologul clinician și psihoterapeutul Ana-Maria Zamfir este lipsa motivației copilului în inițierea meditațiilor.
„În momentul în care copilul nu solicită, înseamnă că va fi pur și simplu îndemnat. Nu este nevoia lui, nu este conștient că are nevoie de ceva, nu își dorește să depună mai mult efort, nu simte nevoia să învețe mai mult.
Dar, părintele, poate din discuții cu alți părinți, sau văzând aceste exemple în jur sau realizând ce se întâmplă la școală, având o nemulțumire în legătură cu modul în care se descurcă copilul la școală sau la teme, apelează la acești meditatori, fără ca și copilul să aibă un cuvânt de spus sau să conteze acest lucru: opinia lui.
Și atunci când nu este motivația copilului, bineînțeles că nu va conștientiza și nu va aprecia totalmente acest ajutor”, a mai spus experta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Temele pentru acasă sunt o...
Parentingul este, fără...
Conversațiile cu copiii mici sunt esențiale pentru...