Ministrul Educației, mesaj pentru absolvenții de liceu: ”Nu vă lăsați influențați de ceea ce vedeți pe internet când vine vorba despre subiecte posibile”
Data publicării:
Ministrul Educației, Ligia Deca le-a transmis candidaților că are încredere în faptul că efortul lor se va vedea în rezultate și le-a atras totodată atenția să nu se lase influențați de ce văd pe internet „când vine vorba despre subiecte posibile”.

„Am încredere că veți reuși să valorificați tot ceea ce știți și sunt convinsă că tot efortul vostru se va vedea în rezultate. Vă îndemn să petreceți această zi făcând ceea ce vă relaxează și odihnindu-vă”, scrie Ligia Deca în postarea de duminică de la prânz, de pe Facebook, potrivit EduPedu.

”Nu vă lăsați influențați de ceea ce vedeți pe internet când vine vorba despre subiecte posibile. Și nu uitați că aceasta este doar o etapă. Cred în potențialul vostru și sunt convinsă că veți fi iubiți și sprijiniți de cei dragi, indiferent de rezultat”, a continuat ministra. 

Deca a alocat în mesajul dinaintea probei scrise la Limba română și câteva cuvinte pentru părinți și profesori:

„Dragi părinți, vă înțeleg emoțiile și vă sunt alături, așa cum dumneavoastră sunteți alături de propriii copii! Mulțumesc tuturor cadrelor didactice care fac ca acest examen să se desfășoare în bune condiții! Mult succes tuturor!”.

Mesajul dinainte de Bacalaureat vine la câteva zile după mesajul scurt, copiat de anul trecut, transmis de Ligia Deca elevilor de clasa a VIII-a care au susținut săptămâna aceasta Evaluarea Națională 2024. Două fraze, atât a scris ministra înainte de EN VIII de marți.

Probele scrise de Bacalaureat 2024 încep luni, 1 iulie, pentru peste 134.000 de absolvenți de liceu. Intrarea în sălile supravegheate video, până la ora 8:30 cel târziu – GHID de la Ministerul Educației.

Fiecare probă începe la ora 9, după ce se încheie distribuirea subiectelor din plicurile sigilate către fiecare absolvent de liceu. Candidații susțin marți, 2 iulie, proba la Matematică sau Istorie, iar joi, după o zi liberă, pe cea la alegere în funcție de profil.

Candidații trebuie să aibă la ei actul de identitate pentru a putea fi legitimați începând cu ora 8:30, când ușile sălilor de examen se închid și rămân cu profesorii asistenți pentru instructajul referitor la desfășurarea probei.

Timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă este de 180 de minute și se calculează imediat după distribuirea, către candidați, a subiectelor



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Elena Didila
Categorie: Social

Articole similare

Află câți copii are cea mai mare familie din lume!

Dacă vorbim despre familii numeroase, cele cu trei sau...



Cele mai noi articole

Cum să previi astmul la copii

De obicei asociem astmul cu dificultăți de respirație și utilizarea...


Top citite
Cele șapte comportamente ale copilului fericit. Specialist: „Aceste atitudini îți arată că micuțul tău crește puternic și plin de bucurie” / FOTO: freepik.com @senivpetro

Cele șapte comportamente ale copilului fericit. Specialist: „Aceste atitudini îți arată că micuțul tău crește puternic și plin de bucurie"

Dacă spui aceste expresii când vorbești cu copilul, va avea o personalitate puternică și autentică / FOTO: freepik.com @prostooleh

Dacă spui aceste expresii când vorbești cu copilul, va avea o personalitate puternică și autentică

„Tinerii de 18 ani din ziua de azi, asemănători celor de 12 ani din urmă cu un deceniu”: Au o rezistență emoțională mai scăzută și mai puțină independență / FOTO: freepik.com @wildlight studio

„Tinerii de 18 ani din ziua de azi, asemănători celor de 12 ani din urmă cu un deceniu”: Au o rezistență emoțională mai scăzută și mai puțină independență

Nume pentru copii care înseamnă curaj și putere: Sugestii pentru părinții care doresc să transmită un mesaj de încredere și reziliență / FOTO: freepik.com @senivpetro

Nume pentru copii care înseamnă curaj și putere: Sugestii pentru părinții care doresc să transmită un mesaj de încredere și reziliență

pixel