Noi reguli pentru recunoașterea diplomelor și titlurilor de doctor obținute în străinătate
Data publicării:
Absolvenții care au primit diplome și titluri de doctor la universități din străinătate vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a completa dosarele depuse, dacă li se cere. 

Termenul a fost redus de 12 ori. O altă modificare vizează numărul de zile în care cei nemulțumiți de decizia CNRED pot depune contestații, acesta crescând de la 30 la 60 de zile. Măsurile au fost propuse de Ministerul Educației în proiectul de ordin privind metodologia de recunoaștere a diplomelor și titlurilor de doctor, care a fost pus în dezbatere publică pe 28 august.
Noua metodologie propusă urmează să o înlocuiască pe cea aprobată prin ordinul 5923/2016.

Prevederile sunt, în mare parte, similare. Principalele schimbări privesc termenul de completare a dosarelor incomplete, care a scăzut de la un an la o lună, respectiv termenul în care poate fi contestată decizia Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), care a crescut de la 30 la 60 de zile, potrivit Edupedu.

Diplomele de doctor și titlurile de doctor în științe sau într-un domeniu profesional care pot fi recunoscute de universitățile din România trebuie să fie, potrivit articolului 2, obținute la: „instituții acreditate de învățământ superior dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană;
instituții acreditate de învățământ superior din afara țărilor prevăzute la lit. a), aflate printre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior ale lumii, conform prevederilor Ordinului ministrului educației privind aprobarea listei universităților de prestigiu din alte state;
a instituții acreditate de învățământ superior în baza unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental;
instituții acreditate de învățământ superior din alte state decât cele prevăzute la alin. (1) sau (2)”.
Diplomele și titlurile recunoscute de universitățile din țară le oferă posesorilor dreptul de a se înscrie la programe de studii postuniversitar, de a obține abilitarea, de a ocupa funcții didactice/cercetare și de a participa la programe și proiecte cu finanțare din partea UE, precum și în alte scopuri didactice și de cercetare întreprinse în cadrul instituțiilor respective.

Dosarele pentru recunoașterea de către instituțiile de învățământ preuniversitar românești trebuie să conțină următoarele documente:„cerere;
actul de identitate și dovada schimbării numelui, după caz;
diploma de doctor;
alte documente, dacă este cazul”.
Acestea pot fi transmise fie fizic, fie prin Punctul de Contact Unic electronic (PCUe). Forma în care documentele trebuie să fie prezentate documentele este stabilită de fiecare universitate în parte.

Recunoașterea diplomelor și titlurilor în alte scopuri decât cele enumerate anterior se face doar de către CNRED, după cum este precizat în articolul 3.

Dosarul de recunoaștere a diplomelor și titlurilor de către CNRED este format din:

cerere;
actul de identitate și dovada schimbării numelui, după caz;
diploma de doctor, în copie (pentru limbile română, engleză, franceză, spaniolă, italiană), respectiv copie și traducere legalizată în limba română (pentru celelalte limbi străine);
dovada taxei de evaluare, conform normelor legale în vigoare;
alte documente, dacă este cazul”.
De menționat valoarea taxei de evaluare a fost de 50 de lei până acum.

Dosarele sunt transmise la CNRED prin PCUe, prin Registratura Ministerului Educației, sau prin intermediul serviciilor poștale, urmând să fie soluționate în termen de 30 de zile lucrătoare.

Documentul de recunoaștere a diplomei de doctor se eliberează, potrivit articolului 8, alineatul 5:

„titularului;
unei persoane împuternicite prin procură notarială;
în format digital, cu semnătură electronică, prin dosarele depuse online prin PCUe;
prin servicii de curierat sau poștale, cu excepția documentelor de recunoaștere emise până la data de 12 martie 2015”.
În ceea ce privește diplomele pierdute, distruse sau deteriorate, posesorii lor trebuie să depună o nouă cerere la CNRED. Cererea trebuie să fie depusă împreună cu o copie a actului de identitate, dovada achitării taxei și declarația pe proprie răspundere referitoare la motivul pentru care nu mai are diploma, se mai arată în articolul 11.

Proiectul de ordin va fi în consultare publică până pe 6 septembrie, timp în care cei interesați pot trimite propuneri și sugestii prin email, la adresa cnred@edu.gov.ro.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Stiri

Articole similare

Ministrul Educației: „Gramatica trebuie readusă la liceu”

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, spune...

Cei mai puțini copii născuți din ultimii 100 de ani

Tot mai puțini români decid să devină părinți.

Burse școlare pentru elevii români

Plata burselor școlare în februarie 2025. Elevii primesc peste 350 de lei...



Cele mai noi articole

Numele clasic de fată care este la modă în 2025

În 2025, acest nume de fată rămâne un nume clasic, dar...


Top citite
Mama sau tata De la cine moștenește copilul atitudinea / FOTO: Freepik.com@ karlyukav

Mama sau tata? De la cine moștenește copilul atitudinea

Cele trei pericole care blochează succesul copilului. Răzvan Vasile: „Tu n-ai nevoie să stai într-o gașcă, într-o școală, când tu ești cel mai bun!” / FOTO: freepik.com @lokodigo1

Cele trei pericole care blochează succesul copilului. Răzvan Vasile: „Tu n-ai nevoie să stai într-o gașcă, într-o școală, când tu ești cel mai bun!” / VIDEO

Când educația emoțională devine toxică. Educatoare: „Părinții sunt păcăliți cu rețete miraculoase, dar copiii lor plătesc prețul” / FOTO: freepik.com @standret

Când educația emoțională devine toxică. Educatoare: „Părinții sunt păcăliți cu rețete miraculoase, dar copiii lor plătesc prețul”

Copilul rămâne în urmă la școală. Experții explică principalele motive, greșelile părinților și profesorilor și ce poți face concret pentru a-l ajuta / FOTO: freepik.com @Ambreen

Copilul rămâne în urmă la școală. Experții explică principalele motive, greșelile părinților și profesorilor și ce poți face concret pentru a-l ajuta

pixel