Vezi versiune Desktop
„Nu este negociabil!” Un expert în parenting, care a lucrat cu sute de copii și părinți, spune lucrul nr. 1 pe care NU ai voie să-l ignori
Dar există o abilitate importantă care, deși nu se vede imediat, influențează mult cât de bine se vor descurca în viață: conexiunea cu sine, adică acea capacitate de a-și recunoaște emoțiile, de a-și înțelege nevoile și de a-și asculta vocea interioară.
Când un copil se simte în siguranță cu cine este el cu adevărat, acel sentiment de valoare personală îl va însoți în fiecare relație, provocare sau decizie.
În schimb, dacă nu are această ancoră interioară, lipsa de siguranță îi poate submina stima de sine, puțin câte puțin, din interior spre exterior.
„Am petrecut ani întregi studiind peste 200 de relații părinte-copil și, în același timp, sunt mamă. Iar lucrul numărul 1 pe care îl spun mereu altor părinți este acesta: dacă vrei să-l înveți pe copilul tău o singură abilitate importantă pentru viață, învață-l să fie conectat cu sine. Pentru mine, nu este negociabil”, susține experta în parenting Reem Raouda în rubricile CNBC.
SURSA FOTO: freepik.com @somemeans
Pierderea acestei conexiuni nu se întâmplă brusc, ci treptat, prin interacțiuni mărunte, de multe ori bine intenționate, dar care transmit mesaje greșite.
De exemplu, un copil plânge după ce i se ia o jucărie. Părintele spune: „Ești bine, nu e mare lucru!” Ce aude copilul? „Sentimentele mele nu contează!”
Alt scenariu. Copilul spune că îi este frică înainte de culcare. Părintele răspunde: „Nu ai de ce să te temi!” Mesajul pe care îl percepe copilul? „Nu ar trebui să simt asta, deci nu pot avea încredere în propriile emoții”.
Astfel de mesaje, repetate în timp, subminează treptat capacitatea copilului de a rămâne conectat cu sine.
Rezultatul?
Devin mai anxioși, nesiguri, retrași sau reactivi. Mai mult, aceste tipare emoționale pot fi duse și în viața adultă.
Iată cum această abilitate le aduce beneficii copiilor, în mod concret:
Copiii care sunt în contact cu propriile emoții pot face față mai bine stresului, respingerii sau momentelor dificile, fără să-și piardă echilibrul interior.
Când un copil se simte conectat la sine, are încredere în instinctele sale. Va spune „nu” când ceva nu e în regulă și este mai puțin vulnerabil la manipulare sau presiune din partea colegilor.
Încrederea reală nu vine din laude sau din câte diplome are copilul. Vine din faptul că știe cine este și se simte în siguranță să fie el însuși, chiar și în situații dificile.
Un simț clar al sinelui îl ajută pe copil să nu caute validare în locuri toxice. Conexiunea cu sine devine o ancoră puternică împotriva anxietății și îndoielii de sine.
SURSA FOTO: freepik.com @olyakomarova
Vestea bună? Nu trebuie să-ți schimbi complet stilul de parenting pentru a-ți ajuta copilul să rămână conectat cu sinele său. Micile gesturi fac o diferență uriașă.
Evită expresii precum: „Ești bine”.
Încearcă în schimb: „A fost greu, nu-i așa? Sunt aici cu tine!”
Validarea nu înseamnă că ești de acord, ci că recunoști trăirea copilului. Îi arăți că lumea sa emoțională este reală și merită ascultată. Așa se construiește încrederea în propriile sentimente, o bază importantă pentru conexiunea cu sine.
Fii deschis la emoții confuze, întrebări grele sau trăsături mai puțin „comode”. Când copiii se simt văzuți și acceptați, chiar și atunci când sunt supărați sau temători, învață: „Tot ce sunt eu este binevenit!”
Această acceptare necondiționată le întărește stima de sine și siguranța emoțională până la vârsta adultă.
Prea mult control subminează încrederea în sine. Oferă-i alegeri potrivite vârstei: ce să poarte, cum să-și petreacă timpul sau cum să gestioneze o ceartă cu fratele/sora.
Când copilul are spațiu să greșească și să învețe într-un mediu sigur, își dezvoltă vocea interioară și reziliența.
Spune lucruri precum: „Sunt obosit. Simt că am nevoie de o pauză” sau „Sunt puțin copleșit. Hai să respirăm adânc!”
Când îți numești și îți gestionezi propriile emoții, îi arăți copilului că sentimentele nu trebuie reprimate, ci pot fi recunoscute și reglate. Asta îl învață că și el poate face la fel.
În loc de: „De ce ai făcut asta?”
încearcă: „Ce ai simțit când s-a întâmplat asta?”
Un ton curios și empatic încurajează copilul să reflecteze, nu să se închidă. În timp, felul în care vorbești cu el devine vocea lui interioară.
Când copilul are o reacție puternică, țipă, lovește sau refuză cooperarea, încearcă să vezi ce se ascunde în spate. Se simte neputincios? Ignorat? Rușinat?
Comportamentul este, adesea, un strigăt după conectare, nu o lipsă de respect. Răspunzând la nevoia reală, îl ajuți să înțeleagă că nu este „rău”, ci pur și simplu are nevoie de ajutor.
Desigur, realizările sunt importante. Dar mergi mai profund. Observă și apreciază calitățile interioare, adesea trecute cu vederea:
„Îmi place cât de atent ești cu prietenii!”
„Ești atât de curios, îți pui întrebări grozave!”
Așa învață că este valoros pentru cine este el cu adevărat, nu doar pentru ce face sau obține.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
