Dacă cineva ne salută copilul sau îi dă ceva simțim nevoia să-l invităm să răspundă politicos, insistând uneori ca el să spună „bună ziua” sau „mulțumesc”. În felul acesta, dacă repetă ceea ce vrem să-i auzim spunând, ne simțim împăcați cu conștiința, ne-am comportat ca niște părinți buni, ne-am îndeplinit rolul educațional. Dar este corect?

În realitate, educația la comandă nu învață nimic, mai ales dacă copilul este mic: de fapt el învață numai și exclusiv prin exemplu, exemplul nostru. 

Dacă suntem adulți capabili să ne exprimăm recunoștința sau oameni obișnuiți să salutăm chiar și străinii pe care îi întâlnim la plimbare, atunci copilul va experimenta acest mod de a fi al nostru și prin imitație va implementa și el însuși aceste atitudini. Altfel nu le va implementa.

Aceasta este o educație autentică și adevărată: folosind puține cuvinte sau deloc și acționând în viața de zi cu zi. De multe ori a tace și a ne comporta în funcție de valorile pe care vrem să le transmitem copiilor noștri este mai greu decât simplele comenzi rostite, dar cu siguranță, primul mod de a acționa lasă o urmă de neșters, transmite un mesaj puternic și clar, este mai de înțeles și mai clar decât o mie de cuvinte.

Apoi mai este faptul că un „bună ziua” sau un „mulțumesc” sunt cuvinte importante, adesea greu de pronunțat chiar și pentru un adult și un copil s-ar putea să nu se simtă pregătit să facă acest lucru și să se deschidă atât de mult către lumea exterioară. 

Stadiile de dezvoltare ale copiilor trebuie respectate și nu accelerate, trebuie respectate tăcerile și întârzierile acestora. În momentul în care se simt puternici și mândri că au crescut, își vor putea cuceri deschiderea față de lume și vor saluta și mulțumi în mod natural și sincer la momentul potrivit, cu condiția ca în familie să fi respirat recunoștință și dorință pentru a împărtăși și a face schimb cu lumea exterioară.

Salutarea și mulțumitul nu au  așadar, nimic de-a face cu educația, ci cu nevoia noastră adultă de a nu putea experimenta tăcerile copiilor noștri. Dacă mulțumesc sau salută doar ca urmare a invitației noastre insistente de a face acest lucru, valoarea acelui salut sau acelui mulțumire este egală cu zero, atât pentru cel care îl spune, cât și pentru cel care îl primește. 

Este deci mai bine să învățăm să primim tăcerile copiilor noștri și să ne entuziasmăm la primul salut spontan care vine de la ei: acel da este impregnat de semnificații, bogăție și valoare emoțională profundă!

Și dacă într-adevăr nu ne putem lipsi de cuvinte, atunci să le folosim cu sens și conștientizare: dacă vrem să ne auzim copilul  salutând și mulțumind, să nu o facem printr-o comandă pe care o vor interioriza dar pe care nu o vor asocia niciodată cu adevăratul sens al acelei acțiuni. Preferăm folosirea basmelor, poveștilor sau anecdotelor care vorbesc despre cât de frumos este să saluți pe cineva, despre cum îl face pe celălalt să se simtă important și despre cât de plăcut este să primești o mulțumire!

Sunt multe ocazii în care adultul acționează în locul copilului: când îl invită să sărute pe cineva, când îi răspunde la o întrebare adresată copilului și nu lui, când nu-l lasă liber să greșească și îl corectează chiar înainte de a greși.

Trebuie să învățăm să facem un pas înapoi, să rămânem nemișcați, să considerăm copilul ca pe o ființă vie independentă de noi, care are propria personalitate diferită de a noastră, are propriile obiective de realizat, are propriile realizări de sărbătorit!

Potrivit lui Daphne Rose Kingma, celebră autoare americană, „spunând mulțumesc, creezi dragoste” și același lucru este valabil și pentru salutări: ambele sunt moduri spirituale de a trăi, dau un sens profund și adevărat zilelor noastre, ne conectează cu ceilalți. Iată ce trebuie să-i învățăm pe copiii noștri: să trăiască cu grijă, cu dragoste și pasiune!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.