Vezi versiune Desktop
Contactul vizual și autismul. Cum o convingere veche de zeci de ani e zdruncinată de un nou studiu. Cercetători: „Ar trebui să fim atenți la alte aspecte”
Oana Moraru, expertă în educație și parenting, a explicat în cadrul podcastului Părinți Cuminți cum arată această etapă din perspectiva dezvoltării copilului, ce capcane trebuie să evităm ca părinți și ce așteptări ar trebui să avem pentru a cultiva iubirea de învățare, nu frustrarea sau respingerea ei.
Declarațiile sale desenează un tablou plin de nuanțe despre cât de important este să tratăm clasa I nu ca pe o competiție, ci ca pe o oportunitate de a dezvolta răbdare, bucurie, simțul ordinii și satisfacția progresului personal.
„Clasa I, învăț scrisul de mână, învăț cum se leagă literele de mână, învăț să mă organizez în caiet să arate cât de cât bine, să mă încadrez în pagină, în liniatură, dacă încă nu mă încadrez nu-i nimic, dar mă străduiesc s-o fac”, spune Oana Moraru.
„Îmi dezvolt un simț de ordine, știu de unde apuc treaba și unde o termin și câștig foarte multă satisfacție la clasa I”, adaugă experta.
SURSA FOTO: freepik.com @pressfoto
„Dacă de aici aud că nu scriu bine, că nu stau locului, că nu țin bine nu știu ce, primesc foarte multă critică, începe să mi se instaleze sila de școală”, explică experta.
Critica severă și nemiloasă poate avea efecte devastatoare asupra motivației interioare a copilului. Deși la această vârstă micuții sunt încă animați de dorința profundă de a-i mulțumi pe adulți – mai ales pe mama – critica repetitivă seamănă semințele unei respingeri lente și adânci față de ideea de învățare.
Oana Moraru descrie acest proces subtil, dar periculos:
„Nu se manifestă încă fiindcă vreau foarte mult să mă iubească adulții și să o mulțumesc pe mami, dar ea clocotește în interior, de-abia așteaptă să iasă la un moment dat când nu mai vreau să vă ascult pe voi, dar e acolo, e program dacă tu îl critici și-l judeci prea mult”.
Ceea ce se instalează în sufletul copilului este un program emoțional de respingere a școlii, care, chiar dacă nu devine vizibil imediat, va erupe mai târziu prin lipsă de motivație, evitarea efortului sau chiar comportamente de rebeliune.
În clasa I, memoria de lucru – adică abilitatea de a reține și de a manipula informația pe termen scurt – trece printr-o perioadă de dezvoltare accelerată.
Oana Moraru subliniază importanța practicii verbale:
„Tot acum se dezvoltă mult memoria de lucru, trebuie să lucrezi mult cu poeziile, cântecelele, povestirile, repovestirile că fără aia nu faci nimic. Totul e verbalizare încă în școala românească”.
Deși astăzi tendința este să privim astfel de activități drept „banale” sau „demodate”, ele sunt, de fapt, pilonii care susțin învățarea ulterioară. Fără această antrenare a verbalizării și a muncii cu cuvântul rostit, copilul va întâmpina dificultăți majore în înțelegerea textelor complexe, în rezolvarea problemelor sau în exprimarea ideilor proprii.
SURSA FOTO: freepik.com @freepik
„Ar trebui la sfârșitul clasei I ca un copil să citească un text de 30-40 de rânduri cu cuvinte pe înțelesul lui din realitatea imediată chiar și în stil ușor sacadat, la nivelul decodării”, mai spune Oana Moraru.
Nu fluența perfectă, nu lectura expresivă, nu cititul fără nicio ezitare – ci înțelegerea sensului și capacitatea de a decoda textul sunt obiectivele reale la sfârșitul clasei I.
Oana Moraru aduce astfel o doză necesară de realism într-o lume educațională adesea obsedată de performanță prematură. Un copil normal la această vârstă va citi poate sacadat, va descifra silabă cu silabă, va avea nevoie de timp – și este absolut firesc.
A încerca să grăbim acest proces sau să cerem performanțe premature nu face decât să îngreunăm învățarea și să deteriorăm încrederea în sine a copilului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
