Patru frați, băgați în spital chiar de cel care ar fi trebuit să le poarte de grijă. Aniversare surpriză pentru unul dintre copii: „Sper că am reușit să îi aducem un zâmbet”
Data publicării:
Ziua de naștere este întotdeauna un moment așteptat cu nerăbdare de orice copil, plină de bucurie, cadouri și momente speciale alături de familie și prieteni. Însă, pentru unii copii, circumstanțele pot transforma această zi într-una diferită de așteptările lor, mai ales atunci când sunt nevoiți să o petreacă în spital.

Un copilaș cu care viața nu a fost prea darnică a avut parte de o supriză de ziua lui, aflând astfel că viața nu este doar o înşiruire de zile triste.

După ce el și ceilalți frățiori ai lui auprimit o „corecție” mult prea dură din partea tatălui, cei patru copii au ajuns la spital. Ziua de sâmbătă a fost una cu totul specială pentru unul dintre cei patru copii bătuţi cu sălbăticie de tată. 

Sora mai mare a reuşit să fugă şi să ceară ajutor

Salvarea lui au fost vecinii, alertaţi de sora mai mare, care a reuşit să fugă şi să ceară ajutor. Copilul, speriat, nu a apucat decât să se ascundă sub o pătură, în speranţa că astfel va scăpa de furia tatălui care, înarmat cu un leaţ, îşi lovea în neştire propriii copii.

Atât el, cât şi ceilalţi trei frăţiori, au fost internaţi în diferite secţii pediatrie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati” din Botoșani.

Ulterior, toţi cei patru copii au fost transferaţi în compartimentul de neuropsihiatrie infantilă. Micuţii au fost aduşi acolo pentru a fi împreună şi pentru a beneficia de sprijinul specialiştilor din secţie.

Personalul medical a aflat că sâmbătă copilul împlineşte 8 ani. Imediat, aceştia au decis să îi facă băieţelului o surpriză. Astfel, medicul şef al compartimentului i-a organizat acestuia o petrecere ad-hoc.

Nu au lipsit tortul, sucuri dar şi cei trei fraţi ai copilului. Cu toţii i-au cântat micuţului, care a rămas mut de uimire.

„Sper că am reușit să îi aducem un zâmbet pe chip. Astfel de cazuri pot lăsa răni pentru tot restul vieţii. În astfel de situaţii copiii sunt afectaţi emoţional, speriaţi şi temători. Vor fi ţinuţi evaluaţi pshilogic şi psihiatric”, a declarat medicul primar Laura Jijie, medic-șef Compartiment de Neuropsihiatrie Infantilă în cadrul SJU, pentru PărințișiPitici.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Stiri

Articole similare

Ministrul Educației: „Gramatica trebuie readusă la liceu”

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, spune...

Cei mai puțini copii născuți din ultimii 100 de ani

Tot mai puțini români decid să devină părinți.

Burse școlare pentru elevii români

Plata burselor școlare în februarie 2025. Elevii primesc peste 350 de lei...



Cele mai noi articole

Top citite
Mama sau tata De la cine moștenește copilul atitudinea / FOTO: Freepik.com@ karlyukav

Mama sau tata? De la cine moștenește copilul atitudinea

Numele clasic de fată care este la modă în 2025 / FOTO: Freepik.com@ fxquadro

Numele clasic de fată care este la modă în 2025

Cele trei pericole care blochează succesul copilului. Răzvan Vasile: „Tu n-ai nevoie să stai într-o gașcă, într-o școală, când tu ești cel mai bun!” / FOTO: freepik.com @lokodigo1

Cele trei pericole care blochează succesul copilului. Răzvan Vasile: „Tu n-ai nevoie să stai într-o gașcă, într-o școală, când tu ești cel mai bun!” / VIDEO

Când educația emoțională devine toxică. Educatoare: „Părinții sunt păcăliți cu rețete miraculoase, dar copiii lor plătesc prețul” / FOTO: freepik.com @standret

Când educația emoțională devine toxică. Educatoare: „Părinții sunt păcăliți cu rețete miraculoase, dar copiii lor plătesc prețul”

pixel