Vezi versiune Desktop
„Profesorii, prinși între sistemul rigid, învechit și copiii care țipă din toți rărunchii «cu noi nu merge așa»” Alexandra Șerb, despre cum a ajuns școala un câmp de luptă emoțional / VIDEO
Când intrăm într-o clasă și vedem un copil care izbucnește, iar profesorul răbufnește sau devine distant, instinctul e să căutăm vinovați. De multe ori, părinții se uită spre cadrul didactic cu reproș: „De ce nu are răbdare?”, „Cum poate să ridice tonul la un copil de 7 ani?”. Însă realitatea este mult mai nuanțată și dureroasă.
În cadrul Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro, moderatoarea Loredana Iriciuc a deschis una dintre cele mai sensibile teme din educația actuală: reacțiile emoționale ale profesorilor în fața copiilor care, la rândul lor, trec prin propriile furtuni:
„Vedem adesea profesori extenuați, presați de programe și lipsiți de sprijin, care ajung să reacționeze dur la comportamentele emoționale ale copiilor, din neputință, nu din lipsă de bunăvoință. Cum îi ajutăm pe acești adulți-cheie să înțeleagă că un copil care explodează sau care tace nu e rău, ci poate e copleșit?”
„Aici este important să pornim discuția dintr-o zonă de empatie”, spune Alexandra Șerb. „Pentru că și profesorii care atunci când par că sunt obstacole, ei, de fapt, nu fac pentru că nu le pasă. Și sunt sigură așa cum și noi ca părinți și părinții noștri, ca părinți ai noștri, toți facem ce putem, cu ce avem, clar!”
SURSA FOTO: freepik.com @blackbangan
„Nu cred că există sau, mă rog, nu pot să bănuiesc de la început că există intenția rea. Și profesorii sunt copleșiți, epuizați, poate la mijloc, între două ape, adică între sistemul care vine cu foarte multă presiune, un sistem învechit, un sistem care e rigid, care nu se mai potrivește cu nevoile de astăzi și trebuie să se conformeze. Și apoi vin copiii care țipă din toți rărunchii «vrem schimbare» prin comportamentul lor, «cu noi nu merge așa»”, mai spune experta.
Profesorii ajung să fie pur și simplu prinși la mijloc. Și uneori, cedează. Nu din răutate. Nu din nepăsare. Ci pentru că nu mai au spațiu de respiro, sprijin emoțional sau instrumente concrete de a gestiona ceea ce se întâmplă zi de zi în clasă:
„Profesorii sunt la mijloc și e normal să fie greu, e normal ca la un moment dat să se simtă copleșiți și să reacționeze, să aibă reacții, să țipe, să se simtă copleșiți și să reacționeze în moduri în care poate nu sunt potrivite”.
Alexandra Șerb nu justifică reacțiile dure ale profesorilor, dar cere o înțelegere mai bună a contextului:
„Asta nu scuză, evident, reacțiile, dar este un punct de plecare pe care avem nevoie să-l înțelegem, că e ceva mult mai mare decât o simplă reacție”.
Chiar dacă profesorii ajung să învețe teoretic cum funcționează sistemul nervos sau ce înseamnă un copil copleșit, în practică, realitatea e altă luptă.
„Evident că responsabilitatea este la adulți și a fiecărui adult de a învăța, de a se duce către zone de dezvoltare, dacă vede că are dificultăți de gestionare a unor situații.
Când vine vorba de cum am putea să-i ajutăm pe profesori, cred că e important să se creeze la nivel educațional, la nivel de sistem, cadre în care ei să se specializeze pe partea asta de gestionare a emoțiilor, pe inteligență emoțională, pe cum funcționează sistemul nervos.
Deci, să existe niște module de formare în plus care să-i ajute la nivel teoretic, dar nu doar atât. Cred că e important și la nivel practic să existe cadre sigure în care ei să se simtă văzuți, înțeleși și cumva să aibă spații în care să poată să proceseze tot tumultul ăsta pe care el îl duc zi de zi cu copiii la clasă.
Pentru că dacă ei învață despre sistemul nervos, învață neurobiologia comportamentală, învață. Dar, pe de altă parte, una e ce înveți și alta ce simți și e important să cobori și în corp și să procesezi fizic emoțiile. Emoțiile astea se simt în corp. Nu le gândim, le simțim”, mai explică Alexandra Șerb.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Mesajul Alexandrei Șerb e clar: nu schimbăm școala dacă tratăm profesorul ca pe inamicul copilului.
„Eu cred că merită să contribuim și ca idee și fiecare ca părinți, dacă putem sprijini profesorii să se formeze sau să dacă există oportunități de cursuri sau de formări sau informații, resurse, să le împărtășim cu ei, să îi înțelegem și să colaborăm cu ei într-un mod productiv și asertiv.
Să înțelegem că, de fapt, educația emoțională începe de acasă și asta îi ajută și pe ei la clasă. Adică, nu-i trimitem pe copii în societate, la școală, că e treaba lor, a tuturor celorlalți, să ne educe nouă emoțional copiii și atât. Nu! Asta nu ajută. Nu-l ajută pe profesor la clasă.
Și, atunci, dacă noi facem și punem bazele acasă, clar și lucrurile vor putea fi continuate mai ușor la clasă”, conchide Alexandra Șerb.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Alegerea numelui perfect pentru copil este una dintre...
Fiecare copil are propriul său...
