Articolul în cauză, intitulat „The Only Child in a Family”, a fost publicat ca o continuare a studiului „A Study of Peculiar and Exceptional Children”, ambele realizate în 1898 de E.W. Bohannon, din cadrul departamentului de psihologie și pedagogie de la Universitatea Clark din Massachusetts.

Al doilea studiu, care s-a concentrat pe copiii singuri la părinți, a detaliat rezultatele unui chestionar în care oamenii erau întrebați despre particularitățile oricărui copil unic pe care îl cunoșteau. Dintre cei 200 de participanți, 196 au descris copiii fără frați ca fiind excesiv de răsfățați.

Deoarece, la acea vreme, chestionarele erau una dintre principalele metode prin care se efectuau multe studii și cercetări, Bohannon și colegii săi au considerat rezultatele ca fiind valide, observând că majoritatea participanților erau de acord în răspunsurile lor.

Psihologul Stanley G. Hall, care a supravegheat ambele studii și era recunoscut drept expert în copii la acea vreme, a mers atât de departe încât a afirmat că a fi un copil unic era „o boală în sine”.

Odată cu rezultatele studiului și declarația expertului, această idee despre copiii singuri la părinți a luat amploare și s-a repetat constant în zeci de articole de-a lungul decadelor următoare, contribuind la menținerea acestui stereotip până în zilele noastre.

Citește și Trei caracteristici ale copiilor singuri la părinți care îi fac speciali, conform științei

Ce spune, de fapt, știința despre copiii singuri la părinți

SURSA FOTO: freepik.com @wolfhound911

Știința și psihologia au evoluat semnificativ și nu mai seamănă deloc cu acele „studii” de odinioară care aveau un suport științific limitat. Doar pentru că majoritatea oamenilor dintr-un mic sondaj susțin că un lucru este adevărat, nu înseamnă neapărat că așa și este.

Astăzi, de exemplu, știm că copiii singuri la părinți tind să fie mai implicați și să aibă un simț al responsabilității mai dezvoltat decât cei cu frați, așa cum sugerează unele studii.

De asemenea, s-a demonstrat că aceștia sunt, în general, mai maturi și au o relație mai bună și o comunicare mai fluidă cu persoanele în vârstă, datorită interacțiunii frecvente cu părinții.

Pe de altă parte, o publicație în Population and Development Review a constatat că, în ceea ce privește performanțele cognitive, copiii singuri la părinți sunt similari cu cei care au frați și nu prezintă deficite în abilitățile lor sociale.

„Acești copii sunt comparabili în ceea ce privește personalitatea, relația cu părinții, realizările, motivațiile și adaptarea personală cu copiii care au frați”, afirmă cercetătoarea Alicia Goisis, profesor asociat de demografie la Centrul de Studii Longitudinale de la University College din Londra, și autoarea analizei care a trecut în revistă 50 de ani de studii pe această temă.

În cele din urmă, așa cum subliniază această cercetare și altele similare, ceea ce definește cu adevărat personalitatea copiilor implică o serie de factori, inclusiv tipul de creștere, resursele emoționale și mediul în care se dezvoltă, mai degrabă decât dacă au sau nu frați.

Așadar, este timpul să spargem acest mit și să nu mai privim a fi copil singur la părinți drept ceva negativ!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.