Semnele care arată că ești un părinte „dulgher”. Psiholog: „Această obsesie dezvoltă multe lucruri neplăcute în copii” / FOTO: freepik.com @alexbrod89

Alison Gopnik, profesor de psihologie și filozofie la Universitatea din California și autoarea cărții The Gardener and the Carpenter (2018), explică faptul că părinții pot fi clasificați în două tipuri principale.

Pe de o parte, părintele „dulgher” este cel care crede că poate modela copilul după un tipar prestabilit. „Ideea este că, dacă faci totul `ca la carte` – alegi metodele educaționale potrivite, predai abilități specifice și urmezi un plan bine pus la punct – vei reuși să îți formezi copilul într-un anumit tip de adult”, detaliază Gopnik în lucrarea sa.

Pe de altă parte, părintele „grădinar” abordează creșterea copilului într-un mod diferit, fiind mai puțin concentrat pe rezultatul final, adică pe ceea ce va deveni copilul la maturitate. În schimb, acest tip de părinte se preocupă de crearea unui mediu sigur și fertil, care să-i permită copilului să exploreze și să se dezvolte în ritmul său propriu. „Scopul este de a crea un ecosistem bogat, hrănitor, dar și divers și dinamic”, explică autoarea.

Observația făcută de Alison Gopnik este clară și relevantă: deși mulți părinți tind să fie „dulgheri”, ar fi mai benefic pentru copii dacă aceștia ar adopta mentalitatea unui „grădinar”. Această schimbare de perspectivă poate avea un impact profund nu doar asupra relației părinte-copil, ci și asupra dezvoltării sănătoase și echilibrate a copilului.

Citește și Cele trei trăsături ale părinților care sunt dominați de copiii lor. Experți: „Mofturi și crize fără sfârșit. Comportamentele lor contribuie la apariția acestor probleme!”

Părinții care adoptă stilul „dulgherului” tind să fie mai anxioși și mai nefericiți – iar această stare se reflectă adesea și asupra copiilor lor

SURSA FOTO: freepik.com @user6014584

Conform cercetărilor realizate de Alison Gopnik, specialistă în dezvoltarea copilului, părinții „dulgheri” sunt preocupați în mod excesiv de ceea ce vor deveni copiii lor la maturitate. Această obsesie pentru viitor îi poate face să dezvolte anxietate, tensiune sau chiar tristețe, stări emoționale pe care le transmit, conștient sau nu, și copiilor lor.

„Suntem atât de concentrați pe a asigura un viitor perfect pentru copiii noștri, încât uităm să le oferim autonomia necesară pentru a-și asuma riscuri, pentru a experimenta și a explora lumea din jurul lor”, explică Gopnik. Această tendință de control exagerat poate limita dezvoltarea naturală a copilului, reducându-i șansele de a învăța să fie independent, rezilient și capabil să se descurce în situații diverse.

Pe termen lung, această abordare poate crea un ciclu nesănătos: părinții își doresc să elimine orice posibil eșec sau suferință din viața copilului, dar acest lucru îi privează pe cei mici de experiențe esențiale pentru dezvoltarea lor. În plus, copiii simt presiunea de a se ridica la nivelul așteptărilor părinților, ceea ce le poate afecta încrederea în sine și bunăstarea emoțională.

Pentru a evita acest cerc vicios, este important ca părinții să își asume un rol mai relaxat și să se concentreze pe a sprijini, nu pe a controla. A lăsa copilul să exploreze, să greșească și să învețe din experiențe poate fi mult mai benefic decât încercarea constantă de a-i modela viitorul.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.