Vezi versiune Desktop
România încearcă să rezolve „ecuația” educației de 35 de ani, dar cu fiecare modificare legislativă, pare să adauge tot mai multe necunoscute. Ce face Finlanda diferit și eficient?
Una dintre cele mai frecvente greșeli întâlnite în educația copiilor astăzi este, fără îndoială, supraprotecția. Deși se vorbește mult despre acest fenomen și efectele sale asupra copiilor, mulți părinți nu înțeleg pe deplin în ce constă supraprotecția și, cu atât mai puțin, care sunt consecințele ei.
Părinții nu pot menține balonul de protecție în care își plasează copiii pentru totdeauna. Când acest balon se sparge, copiii se vor regăsi fără resurse, fără abilități, mai vulnerabili, mai nesiguri și, probabil, mai nefericiți.
SURSA FOTO: freepik.com @Jepaes Saums
Prevenindu-i pe copii să se confrunte cu frustrarea atunci când li se spune „nu” (de exemplu: „nu poți să te joci acum”, „închide televizorul”, „îmbracă-te” sau „nu poți lua o bomboană înainte de masă, mănâncă mai întâi friptura”), riscăm să le negăm oportunitatea de a învăța să tolereze micile frustrări din viața de zi cu zi. Acest lucru poate duce la lipsa de motivație și de autodisciplină necesare pentru a-și atinge obiectivele în viitor.
Vor aștepta ca un adult să le rezolve mereu problemele și nu își vor dezvolta propriile strategii de rezolvare.
Nu vor învăța resursele necesare pentru a funcționa cu succes în viață.
Îi vom împiedica să tolereze micile frustrări ale vieții de zi cu zi.
Copiii crescuți într-un mediu supraprotector dezvoltă mai puține competențe emoționale, sunt mai nesiguri, au mai puține abilități, au un risc mai mare de a deveni victime ale agresiunii și sunt mai nefericiți pe termen lung.
SURSA FOTO: freepik.com @Max4e
Supraprotecția este un stil de educație parentală în care părinții își asumă responsabilitățile copiilor, îi tratează ca și cum ar fi mai mici și le rezolvă problemele pentru a-i feri de suferință, frustrare sau efort. În acest fel, părinții le oferă soluțiile gata făcute, fără să realizeze că astfel împiedică copiii să învețe, să se dezvolte corect și să devină sănătoși, autonomi și independenți.
Nu le permit copiilor să facă lucruri pentru care sunt deja pregătiți, ceea ce le îngrădește dobândirea autonomiei.
Anticipează satisfacerea nevoilor copiilor, astfel încât aceștia nu au ocazia să se dezvolte corect.
Împiedică dezvoltarea resurselor și strategiilor necesare pentru viitor.
Satisfac în mod excesiv nevoile copiilor.
Îi protejează de frustrare, suferință sau de lipsa lucrurilor pe care și le doresc, ceea ce, pe termen lung, le face mai mult rău decât bine.
În loc să-i asculte pe copii și să-i ajute să rezolve problemele de zi cu zi, părinții intervin direct, discutând cu ceilalți copii sau cu părinții acestora.
Astfel, copiii nu își dezvoltă abilitățile necesare pentru a face față dificultăților, crescând riscul de a deveni dependenți și incapabili să-și rezolve propriile probleme în viitor.
Articolul include fragmente din cartea „Vrem copii fericiți. Ceea ce nu ne-au învățat niciodată”, de Silvia Álava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Sistemul educațional din...
Sistemul educațional din...
