Studiile științifice au adus în lumină faptul că maternitatea și paternitatea aduc schimbări semnificative în creierele femeilor și bărbaților. De exemplu, cercetători de la Universitatea Autonomă din Madrid au identificat regiuni ale creierului responsabile pentru relațiile sociale, activându-se atunci când o mamă observă copilul său. Aceste modificări par a corespunde unei adaptări a creierului pentru a gestiona provocările asociate cu maternitatea.

Fără a fi neapărat implicate în studii științifice, devine evident că atunci când cineva devine părinte, prioritățile și nevoile lor se reorientează către îngrijirea noului membru al familiei. Cu toate acestea, devine esențial să evităm căderea în extreme. Pe de o parte, o supraprotecție excesivă poate limita dezvoltarea copilului, iar pe de altă parte, este întâlnită adesea situația în care părinții uită de propriile lor nevoi, concentrându-se exclusiv pe satisfacerea celor ale copiilor sau partenerilor lor.

Această tendință de a neglija propriile nevoi în favoarea altora poartă numele de „sindromul Wendy”. Persoanele afectate de acest sindrom tind să-și dedice viața îngrijirii altora în detrimentul propriei bunăstări. Deși termenul nu este recunoscut oficial ca diagnostic medical, el descrie un model de comportament în relațiile interpersonale. Este esențial să conștientizăm această tendință și să găsim un echilibru sănătos între a avea grijă de ceilalți și a avea grijă de noi înșine.

Citește și Sindromul geamănului care dispare: Ce este, de ce apare și care sunt consecințele lui?

Un „sindrom” marcat de experiențele copilăriei

O cauză semnificativă a acestei afecțiuni se află în trecutul copilăriei persoanelor afectate și în anumite trăsături de personalitate, precum imperativul de a realiza totul. „Modul în care o persoană a fost educată în copilărie poate lăsa o amprentă asupra sindromului”, explică Fernanda Rodríguez Muguruza, psiholog copii și adolescenți.

Ea subliniază că „uneori ne străduim să evităm repetarea experiențelor noastre din copilărie cu propriii noștri copii, dar în alte situații, involuntar reproducem aceleași modele”. Sindromul poate apărea, de exemplu, la cei care au fost nevoiți să își asume responsabilitatea fraților mai mici, preluând rolul de îngrijitor și încărcându-se cu toate obligațiile. „Atunci când nu se mai simt indispensabili, pot dezvolta teama respingerii din partea altor membri ai familiei”.

De asemenea, este important de menționat că această caracteristică este mai des întâlnită la femei. „În societatea noastră, din cauza educației, femeile adesea își asumă rolul de îngrijitoare sacrificatoare, care se ocupă de toate, de la partenerul lor și copii, la părinți... chiar și de lucruri care nu le revin”, subliniază psihologul. Această autorenunțare, combinată cu convingerea că sunt indispensabile pentru ceilalți, poate alimenta frica de respingere.

Există anumite semne care pot indica prezența așa-numitului „sindrom Wendy”, printre acestea numărându-se:

Renunțarea la propriile nevoi pentru a satisface pe cele ale copiilor și partenerului.

Incapacitatea de a delega sarcinile celorlalți membri ai familiei.

Evitarea oricărei frustrări din partea copiilor, făcând tot posibilul pentru a-i satisface.

Permisivitate excesivă fără stabilirea limitelor sănătoase.

Vezi și Sindromul „mamei absente”: Ce este și cum să îl preveniți să se dezvolte: „Prezența fizică nu este suficientă”

Mamele Wendy, copiii Peter Pan

SURSA FOTO: freepik.com @hyperbk

Dintre mamele afectate de „sindromul Wendy”, copiii suferă consecințe semnificative, iar acestea nu se opresc în copilărie, ci pot persista până în vârsta adultă. Mai exact, aceste mame, prin dorința lor constantă de a îndeplini nevoile celor din jur, pot împiedica dezvoltarea autonomiei necesare pentru viața adultă a propriilor copii, transformându-i, metaforic vorbind, în „Peter Pan”.

„Sindromul Peter Pan”, denumit astfel în mod metaforic, descrie acei oameni care par a trăi în „never never”, refuzând să îmbrățișeze maturitatea în orice formă. Rezultatul este că acești copii, acum adulți, pot fi caracterizați de imaturitate psihologică și socială. Se evidențiază prin narcisism, evitarea asumării deciziilor importante, lipsa respectării normelor sociale și lipsa unui control emoțional adecvat. Este clar că impactul „sindromului Wendy” nu se limitează la părinți, ci se extinde și asupra urmașilor lor, influențându-i în mod semnificativ în calea lor către maturitate și independență.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.