10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi
Cu toții facem greșeli. De cele mai multe ori, greșelile noastre ca părinți sunt neintenționate. Ne iubim copiii și ne străduim să facem tot ce putem. Totuși, uneori interpretăm greșit și nu înțelegem corect nevoile lor. S-ar putea să ne bazăm pe sfaturile prietenilor, vecinilor sau rețelelor sociale, sau să aplicăm metode de parenting învățate din familiile noastre, dar să constatăm că acestea nu funcționează întotdeauna.
Chiar și cele mai bine intenționate practici parentale eșuează atunci când nu suntem în acord cu copilul nostru.
Legătura părinte-copil se bazează pe un atașament securizant. Copiii trebuie să simtă că sunt înțeleși, nu doar iubiți, și că părinții lor sunt acordați la nevoile lor.
Sintonizarea (n.r. - a realiza o sintonie; a acorda pe aceeași frecvență) parentală sau acordajul (n.r. - realizare a unui echilibru sonor în cadrul unui ansamblu muzical) parental implică o înțelegere profundă a temperamentului unic al copilului, a nivelului său de dezvoltare și a modului în care reacționează la situațiile dificile.
Este nevoie de empatie față de ceea ce simte copilul, chiar și atunci când reacțiile sau izbucnirile sale emoționale par exagerate.
De asemenea, sintonizarea/acordajul parental presupune să reflectăm asupra propriilor noastre convingeri, atitudini, temeri și așteptări, pentru ca nevoile noastre (conștiente sau inconștiente) să nu interfereze cu capacitatea de a ne conecta cu copilul.
SURSA FOTO: freepik.com @prostooleh
Cu zeci de ani în urmă, psihanalistul Donald Winnicott a descris importanța „oglindirii” sănătoase de către părinți a reacțiilor copilului lor, în care răspunsul acestora reflectă cu acuratețe ceea ce trăiește copilul, notează Your Tango.
Bebelușii se simt în siguranță atunci când își privesc părinții și își văd stările emoționale reflectate înapoi (de exemplu, zâmbesc când părinții lor zâmbesc sau observă o față încruntată atunci când sunt supărați). Majoritatea bebelușilor pot trece cu vederea ocazionalele momente de distragere ale părinților, atâta timp cât se simt înțeleși și „oglindiți” majoritatea timpului.
Cu toate acestea, apar probleme atunci când un părinte este în mod constant distras, deprimat, anxios sau furios și nu reușește să răspundă într-un mod adaptat. O lipsă cronică de acordaj poate duce la diverse probleme de sănătate mintală pentru copil, precum stima de sine scăzută, depresie și anxietate.
„Când comunicarea non-verbală și verbală este pozitivă și respectuoasă, corpul uman răspunde cu calm și stare de bine”, explică psihoterapeutul Hilary Hendel. „În această stare, suntem capabili să ne conectăm pozitiv cu ceilalți. Totuși, atunci când comunicarea este dură, tensionată, rănitoare, amenințătoare, disprețuitoare sau umilitoare, sistemul nervos intră în modul de luptă, fugă sau îngheț.”
Acordajul parental nu înseamnă că trebuie să fii mereu de acord cu copilul tău, să-i oferi constant dulciuri și jucării sau să-l salvezi din orice situație dificilă. Copiii înțeleg că nu vei ceda mereu sau că nu vei fi întotdeauna de acord cu ei și, deși nu le place, acceptă că anumite reguli și cerințe sunt necesare.
Pe măsură ce cresc, copiii devin mai capabili să gestioneze dezacordurile ocazionale. Ei realizează că uneori ești distras și stresat – și chiar încep să înțeleagă că ai o viață separată de a lor!
Totuși, este esențial ca ei să simtă că îi „înțelegi” și că le recunoști sentimentele.
Vezi și Profesor Stanford, după o amplă cercetare: Aceștia sunt părinții care fac cel mai mult rău copiilor!
Copiii tânjesc după înțelegerea ta atentă și armonioasă. Cu toate acestea, majoritatea adolescenților și copiilor mai mari înțeleg că uneori poți fi distras, supărat sau uituc și că reacțiile tale pot să scape de sub control. Cultivarea unei relații grijulii și respectuoase poate compensa acele momente de neacordaj.
„Ceea ce îi protejează pe copii de aceste momente trecătoare de lipsă de atenție este stabilitatea inerentă unui mediu familial respectuos, grijuliu, flexibil și bine intenționat. Exprimarea frecventă și afectuoasă a iubirii pentru copilul tău – doar pentru că este cine este – este esențială. Să-i lași să știe că îi iubești, să te bucuri de timpul petrecut cu ei, să le apreciezi trăsăturile unice și uimitoare și să-i vezi cum cresc și înfloresc va crea un sentiment de siguranță pe care îl vor duce cu ei în viața de adult.”
Importanța acordajului parental a primit o atenție sporită și a fost subliniată chiar și în mass-media. Într-un articol recent din Time, jurnalista Jenny Anderson a evidențiat rolul esențial al parentingului adaptat: „A fi în acord cu stările emoționale ale copiilor este un mod important prin care părinții susțin dezvoltarea sănătoasă... Simțul de sine al copilului crește și se maturizează prin faptul că este cunoscut, îngrijit și simte că este important, în primul rând, pentru părinții sau îngrijitorii lor.”
Instrumentele de bază ale acordajului parental includ atenția la indiciile verbale și non-verbale ale copilului, compasiunea (fără a insista prea mult) față de dezamăgirile lor și împărtășirea bucuriei lor. Când copilul tău este entuziasmat, alătură-te lui. Când este trist, spune-i că înțelegi tristețea lui, dar arată-i că va trece peste asta (și că ești acolo pentru a-l ajuta). Și, în final, ai grijă de propriile tale emoții (prin relații sănătoase cu alți adulți și exprimarea emoțiilor), astfel încât acestea să aibă un impact minim asupra copilului tău.
SURSA FOTO: freepik.com @fromkazanwithlove
În cartea sa Parenting from the Inside Out, psihiatrul și autorul Dan Siegel subliniază importanța înțelegerii propriilor influențe din copilărie pentru a putea fi părinți cât mai buni:
„Dacă ai avut o copilărie dificilă, dar ai ajuns să înțelegi aceste experiențe, nu ești condamnat să recreezi aceleași interacțiuni negative cu propriii tăi copii. Fără o astfel de înțelegere de sine, totuși, știința a arătat că istoria probabil se va repeta, deoarece modelele negative ale interacțiunilor familiale sunt transmise de-a lungul generațiilor.”
Acordajul și empatia necesită o conștientizare profundă a nevoilor unice ale copilului nostru, precum și a propriilor noastre dorințe, așteptări, temeri și influențe din copilărie. Parentingul este un proces de învățare pentru noi toți, iar uneori greșim.
Totuși, perfecțiunea nu este niciodată necesară. Putem încerca să fim mai în acord cu copiii noștri și să ne angajăm în dezvoltarea propriei noastre conștientizări emoționale. Deși nu putem preveni toate dificultățile vieții, putem oferi copiilor noștri o plasă de siguranță prin prezența noastră iubitoare, constantă, flexibilă și adaptată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Pe măsură ce temperaturile...
Preot profesor univ. dr. Radu...
Magia Crăciunului este deja...
Raluca-Emima Vasilciuc și...
Nu există nicio modalitate mai...