Fotografie de la Alexander Krivitskiy/ Pexels

Se știe de mult că traumele psihologice și, în general, evenimentele stresante, pot schimba comportamentul celor care le-au suferit, chiar și la ani de la episoadele îndepărtate.

„Tulburările de stres post-traumatic” au făcut obiectul a numeroase studii care au examinat procesele emoționale ale soldaților angajați pe câmpul de luptă sau tulburările emoționale și de dispoziție ale persoanelor care au fost nevoite să se confrunte cu dezastre naturale sau abuzuri, sau tulburări de somn.

De asemenea, copiii experimentează stres

Nu doar adulții suferă efectele stresului și traumei: în ultimii ani s-a descoperit că creierul copiilor este foarte sensibil la acțiunea hormonilor implicați în stres (în special cortizolul, cunoscut și sub numele de hormonul stresului") și la modificări ale unor substanțe care transmit informații între neuroni, cum ar fi norepinefrina, dopamina și serotonina (numiți „mediatori nervoși”).

Serotonina, în special, se află în centrul numeroaselor studii privind „receptorii” săi, adică structurile care o interceptează și care sunt implicate în transmiterea impulsurilor nervoase între celule: funcționarea receptorilor este de fapt sensibilă la efectele cortizolul, adică acest hormon îi sensibilizează, făcând creierul mai receptiv la efectele evenimentelor stresante viitoare.

În special, s-a observat că atunci când un copil a suferit stres timpuriu, a fost subiectul abuzului sau lipsei de atenție maternă, are loc o „dereglare” a receptorilor serotoninei, care devin hipersensibili: aceasta duce la o mai mare reactivitate la venimentele stresante, care provoacă anxietate care vor apărea în cele din urmă când vei crește.

O punte între copilărie și maturitate

O traumă sau o situație nefavorabilă în timpul copilăriei timpurii se poate reflecta, așadar, negativ asupra comportamentului adulților, din cauza schimbărilor de durată în biologia creierului: cercetările au arătat că la adulți, atacurile de panică, anxietatea sau tendința la depresie își pot avea rădăcinile în dinamica copilăriei.

Cu alte cuvinte, traumele timpurii ne fac sensibili la traume care pot afecta adulții. Mai mult, abuzul emoțional din copilărie poate avea un impact puternic asupra dezvoltării creierului și, în consecință, asupra comportamentului și emoțiilor.

La copiii care au suferit de deficiențe emoționale se poate constata o dezvoltare redusă a cortexului prefrontal, în special a lobului cerebral stâng, chiar și atunci când nu au avut loc forme de abuz fizic sau sexual. Aceste efecte asupra zonelor creierului implicate în funcțiile emoționale pot explica de ce copiii abuzați emoțional dezvoltă mai ușor forme de depresie sau tulburări cognitive.

Îngrijirea mamei îmbunătățește funcțiile cognitive

Recent, mai multe studii au evidențiat o relație pozitivă între îngrijirea oferită de mamă în timpul copilăriei timpurii, o bună dezvoltare cognitivă și emoțională și volumul hipocampusului, o structură cerebrală implicată într-o serie de procese emoționale și cognitive între inclusiv învățare și memorie.

Nu există doar o relație pozitivă între îngrijirea maternă bună și volumul hipocampului, dar este chiar posibil să se prezică, pe baza calității îngrijirii materne, viitoarea mai mare dezvoltare a hipocampului: cercetările au arătat, de fapt, că volumul hipocampusului poate avea o creștere de peste 10% față de acei copii care au primit  mai puțină atenție maternă. Un hipocampus mai mare duce la un echilibru emoțional mai mare și permite o plasticitate mai mare a creierului, începând cu o memorie mai eficientă.

De la o generație la alta

Faptul de a suferi efectele de durată ale traumei - sau capacitatea de a le face față într-un mod pozitiv - depinde așadar de o serie de caracteristici biologice individuale. Unele dintre acestea sunt legate de factori genetici, altele de istoria subiectivă: după cum am menționat anterior, experiențele timpurii sunt capabile să lase o amprentă care îl face pe individ mai mult sau mai puțin susceptibil la traume psihice și adversități întâlnite ca adult.

Deoarece acestea sunt fenomene ereditare, se poate produce și o „trecere” între generații: copiii părinților care au suferit traume severe pot fi mai sensibili la stres.

În unele familii, așadar, nu întâmplător comportamentul copiilor îl reflectă pe cel al părinților. Acest lucru poate depinde de mecanismele de exprimare a genelor care trec de la o generație la alta, adică, cu alte cuvinte, o traumă psihologică precoce gravă suferită de mamă în copilărie poate avea și un impact asupra copiilor ei.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.