Fotografie de la Juan Pablo Serrano Arenas/ Pexels

Cum pot părinții să influențeze suferința psihologică a copiilor lor? Cât de mult le poate afecta creșterea stilul educațional și de atașament pe care îl primesc copiii?

Mulți părinți s-au întrebat adesea despre efectul comportamentului și al emoțiilor lor asupra vieții copiilor lor, dar nu este întotdeauna ușor să dai un răspuns la o întrebare atât de complexă.

Fără îndoială, părinții constituie principalul model educațional, emoțional și relațional pentru copiii lor. Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât părinții lor întruchipează mai multe modele pe care să le urmeze și la care să se refere pentru a înțelege și a explora lumea.

În mintea copiilor, tot ceea ce părintele spune, arată și spune este în sine adevăr absolut și dogmă incontestabilă, iar experiența lor despre lume este mediată în mare parte de experiența părintelui.

Atașament (dez)organizat

Ați observat vreodată că majoritatea copiilor din parc, ăn cazul în care cad, se uită la fața mamei sau a tatălui lor înainte de a-și da seama dacă s-au rănit sau nu? În acel moment vor decide dacă acel sentiment de durere poate deveni sau nu tristețe și vor începe să plângă.

Este o secvență care depinde de mulți factori, precum amploarea căderii, dacă sângele se scurge sau nu, prezența altor persoane, temperamentul copilului. Dar mai presus de toate... din expresia părinților și reacția lor la acea cădere.

Această oglindire apare și în alte cazuri. De exemplu, dacă un părinte manifestă suferință atunci când partenerul său pleacă (în caz de ceartă, despărțire sau călătorie de afaceri), această reacție emoțională va fi considerată legitimă, dezirabilă și singura posibilă din partea copilului. Acest lucru se aplică oricărui tip de situație, experiență de învățare, emoție și relație pozitivă sau negativă.

Relația dintre părinte și copil constituie prima legătură de atașament asupra căreia copilul va avea o amprentă. Ce înseamnă? Înseamnă că modelul de atașament, care nu este altceva decât stilul relațional și emoțional stabilit cu părintele, se va repeta în relația cu cei semnificativi (profesori, colegi de clasă, prieteni și parteneri).

Când au părinții un impact negativ asupra copiilor lor?

Când figurile de atașament precum mamele și tații devin o sursă de ambivalență și amenințare, copiii vor dezvolta un atașament dezorganizat. Acest stil afectiv-relațional se caracterizează prin prezența unor comportamente contradictorii cu căutarea contactului cu ceilalți alternând cu comportamente de evitare și blocare.

Calitatea legăturii de atașament are un impact important asupra diferitelor procese evolutive:

- Afectează stima de sine deoarece un copil care nu se simte iubit, prețuit și considerat „special” de către îngrijitorul său este un copil care nu învață să se perceapă pe sine ca o persoană puternică și competentă, demnă de îngrijire și iubire.
- Acesta oferă primele și importante instrumente cu care copilul poate începe să-și construiască independența.
- Promovează reglarea emoțională, funcționarea socială și abilitățile cognitive

Un atașament dezorganizat duce la dificultăți mai mari în relațiile sociale, abilități de atenție și empatie în timp.

De asemenea, este un factor predispozant pentru apariția unor tulburări psihopatologice, cu debut mai ales în adolescență, inclusiv anxietate, depresie, tulburări de alimentație și în cazurile cele mai grave chiar tulburări psihotice.

Când un părinte vrea să-și învețe copilul comportamentul corect prin frică sau violență

Ne amintim că părintele este o figură de atașament care reprezintă un model educațional și de viață pentru copil și, ca atare, este obligat să îi garanteze protecție și o bază sigură. Cu toate acestea, dacă folosește frica sau violența pentru a-l educa, riscă să devină o sursă de amenințare.

Exemple flagrante de practici educaționale incorecte pot fi găsite, din păcate, și pe TikTok, unde recent au circulat videoclipuri în care părinții își învață copiii arătând bățul și lovind o păpușă, insinuând: „Dacă nu te comporți ca spun, aceasta este pedeapsa care te așteaptă”. Astfel de filme provoacă îngrijorare și descurajare în opinia publică și în lumea serviciilor educaționale și de sănătate mintală.

În creierul unui copil mic educat cu frică, se stabilește, de fapt, un mecanism prin care părintele este atât o sursă de protecție (pentru că probabil în alte situații îi va fi oferit ajutor și îngrijire) și, în același timp, de amenințare.

Acest lucru generează destulă confuzie în dezvoltarea modelelor relaționale pe care copilul le structurează la această vârstă și îi va influența stilul relațional cu profesorii, prietenii, partenerii și cu diferiții protagoniști ai vieții sale.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.