Fotografie de la Phil Nguyen/ Pexel

Există o îngrijorare considerabilă cu privire la care ar putea fi cauza acestor dificultăți: dacă este pur și simplu o mai mare vivacitate a copilului sau dacă există o problemă semnificativă clinic, până la o tulburare reală.

Observarea atentă a copilului permite încadrarea problemei comportamentale de rezolvat. Pentru a proceda la intervenția educațională există de fapt necesitatea verificării că problema copilului este legată exclusiv de factorii de mediu ai managementului educațional și nu de vreo problemă de hiperactivitate sau de un deficit cognitiv al copilului.

Tulburări comportamentale

Printre problemele de importanță clinică care necesită intervenții specifice și care pot fi confundate eronat pentru o anumită vivacitate a copilului, se numără cele care, în jargon, sunt definite ca tulburări de exteriorizare.

Terminologia se referă la un set de tulburări și comportamente asociate acestora, caracterizate prin agresivitate, probleme de concentrare, impulsivitate și hiperactivitate.

Tulburările de exteriorizare care sunt descrise de specialiști sunt:

- tulburare de deficit de atenție/hiperactivitate;

- tulburare opozițională sfidătoare;

- tulburare explozivă intermitentă;

- tulburări de comportament.

În cazul în care sunt verificate unele dintre caracteristicile tipice ale acestor tulburări, intervenția asupra comportamentelor problematice va trebui să includă proceduri specifice de tratament, în plus față de tehnicile de management al situațiilor neprevăzute care stau la baza intervenției educaționale.

Semnale de alarmă pentru părinți

Câteva caracteristici care pot constitui un semnal de alarmă cu privire la prezența unei situații relevante clinic pe partea tulburărilor de externalizare sunt:

- faptul că copilul tău nu poate sta nemișcat;

- faptul că copilul dumneavoastră nu se poate concentra asupra unei sarcini specifice și are dificultăți semnificative de atenție;

- trecerea continuă de la o sarcină sau un joc la altul fără o fixare susținută a atenției;

- o opoziție marcată și frecventă a copilului și atitudine constantă de sfidare;

- izbucniri accentuate de furie ale copilului care prezintă intensitate și durată mare;

- faptul că dificultățile marcate în gestionarea copilului apar în toate contextele de viață într-un mod aproape neschimbat;

- nerăbdare și dificultăți de așteptare.

Intervenție asupra comportamentului

Consecințele tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție la copii nu trebuie subestimate. Prin urmare, modul corect în care părinții trebuie să se comporte cu copiii lor este esențial.

Copiii hiperactivi au nevoie de reguli clare și aplicate în mod consecvent, deoarece acestea îi oferă copilului sprijin, siguranță și orientare.

În primul rând, copilul ar trebui să fie obișnuit cu reguli mici, dându-i sarcini mici, cum ar fi aranjarea mesei. Comportamentele și sarcinile corecte ar trebui să fie întotdeauna recompensate.

De exemplu, jucând un joc împreună după ce faceți ordine. De asemenea, ar trebui să fie lăudat. Un „Ai făcut o treabă bună” îi motivează foarte mult pe copii. Pe de altă parte, comparațiile cu alți copii au tendința de a fi contraproductive. În schimb, punctele bune ale copilului ar trebui să fie remarcate și încurajate.

Pe de altă parte, în cazul în care o regulă este încălcată, reacția trebuie să fie consecventă și imediată. Cu toate acestea, în cazul în care emoțiile se amplifică, discuțiile trebuie evitate. În acest caz, este mai bine să acordați copilului un time-out și, dacă este necesar, să părăsiți camera.

O structură zilnică clară și ritualuri ajută copilul să se orienteze mai bine în cursul zilei. În acest fel, copilul știe întotdeauna când se dorește un anumit comportament. În plus, copilului trebuie să i se vorbească în mesaje clare. Mesajele clare adresate copilului, cum ar fi „Vreau să pui toate piesele Lego în cutie”, îl ajută pe copil să recunoască exact ceea ce i se cere.

Concluzie

Uneori, granița dintre vivacitatea marcată a copilului și o problemă clinică reală este foarte subțire și, prin urmare, sfatul este să nu subestimăm niciodată dificultățile constante de management parental care pot caracteriza conduita copilului lor.

Pentru orice dificultate de management, mai mult sau mai puțin relevantă, există instrumente educaționale specifice care vă permit să interveniți eficient asupra situației, așa că nu amânați niciodată rezolvarea unei probleme atunci când puteți interveni activ imediat.

Cu cât copilul este mai mic, cu atât are mai multă plasticitate cerebrală și capacitate de învățare și prin urmare, dacă intervenim în timp util, avem cea mai mare marjă de recuperare posibilă din problemă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.