Vezi versiune Desktop
Este în regulă să-ți lași copilul să renunțe? Psihiatru, mesaj pentru părinți: „«Cei care renunță nu câștigă, iar câștigătorii nu renunță niciodată» e un MIT periculos!”
Oamenii competenți acționează cu simț de răspundere și chiar cu inspirație, dar nu permit emoțiilor să îi distragă. Cu alte cuvinte, aceștia depășesc atât obstacolele interne, cât și pe cele externe, pentru a rămâne concentrați pe sarcini și pentru a atinge obiectivele propuse. Aceasta înseamnă că pot interpreta corect comportamentele celorlalți și pot răspunde adecvat la situații noi.
La adulți, competența este esențială pentru succesul personal și profesional.
Dar, ce înseamnă competența la copii?
Copiii competenți sunt capabili să facă față provocărilor emoționale suficient de bine pentru a aborda sarcinile potrivite vârstei lor la fiecare etapă de dezvoltare, să le stăpânească și să dobândească mai multă încredere în sine. Acești copii au inteligența emoțională necesară pentru a se gestiona pe ei înșiși și pentru a interacționa eficient cu ceilalți.
Copiii competenți se simt capabili și puternici, notează specialiștii de la peacefulparenthappykids.com. Ei tind să fie inventivi, să aibă încredere în propriile abilități, să accepte provocările dificile și să dea dovadă de reziliență în fața eșecurilor.
Cum poți să îți ajuți copilul să dezvolte competența, care este, de fapt, un amestec de încredere, ingeniozitate, perseverență, măiestrie, inteligență emoțională și alte trăsături?
Controlează-ți propria nerăbdare. Asta nu înseamnă să-l abandonezi. Rămâi alături de el, zâmbind, pregătit să oferi ajutor doar în măsura în care este cu adevărat necesar - DAR abține-te de la a interveni verbal sau fizic, decât dacă e absolut necesar să intervii.
Faptul că te agiți din cauza grijii excesive în timp ce copilul tău se urcă pe panoul de joacă poate că te face să te simți mai bine și le arată celorlalți părinți cât de atent ești, dar nu-ți va ajuta copilul! De fapt, îi limitează neintenționat dezvoltarea.
Cercetătorii în dezvoltarea emoțională numesc acest concept „schelă”, adică structura de sprijin pe care o oferi copilului tău și pe care își clădește abilitățile. Poți demonstra fiecare pas, folosi întrebări pentru a sugera soluții sau pur și simplu să fii prezent să supraveghezi, ceea ce îl ajută să reușească atunci când încearcă lucruri noi.
Aceste mici succese obținute cu ajutorul tău îi dau încrederea necesară pentru a încerca singur alte provocări.
De asemenea, structura de sprijin îi învață pe copii că pot primi ajutor atunci când au nevoie. Este esențial ca ei să înțeleagă profund acest lucru înainte de a ajunge la adolescență.
SURSA FOTO: freepik.com @yarruta
Când îl întrebi „Ce culoare este aceasta?” și copilul tău răspunde corect, te entuziasmezi. Dar apoi continui să întrebi despre următoarea culoare și următoarea, iar mai devreme sau mai târziu ajungi la o culoare pe care nu o poate identifica. Pentru tine, este doar o altă culoare de învățat. Însă pentru el, acesta poate fi un eșec. Simte că te-a dezamăgit. Crezi că îl înveți culorile, dar, de fapt, îi transmiți că nu este suficient de bun.
(Vrei să-l înveți culorile? Fă acest lucru natural, folosind denumirile în viața de zi cu zi. „Hai să luăm cel violet.”)
Nu există niciun motiv să-ți testezi copilul. Predarea prin repetare sau testare nu este cea mai eficientă metodă. Copiii învață cel mai bine atunci când descoperă singuri.
Dacă o suni pe bunica în fața copilului pentru a-i raporta cea mai recentă realizare a acestuia, îi transmiți indirect că, dacă nu este mereu genial și precoce, ar putea fi o dezamăgire. Acest lucru creează un copil care se teme că trebuie să-i impresioneze constant pe cei din jur.
Dacă îi spui că este deștept, situația se poate agrava, deoarece știe că nu este întotdeauna deștept și nu înțelege cum ar putea deveni mai deștept – este ceva asupra căruia nu are control.
Când facem mare caz din realizările copiilor, aceștia se simt evaluați și adesea ajung să fie atât de preocupați de performanță încât refuză să mai încerce lucruri noi.
În schimb:
Comentează acțiunile care au condus la succes: „Ai tot încercat până ai reușit. Îmi place cum nu renunți niciodată!”
Empatizează cu entuziasmul pe care îl simte în legătură cu descoperirea sau realizarea sa: „Wow! Ai reușit să-ți dai seama cum să faci asta!”
Încurajează-l: „Aceasta este o piesă dificilă de puzzle, dar văd că încerci fiecare spațiu pentru a găsi unde se potrivește. Mai devreme sau mai târziu, vei găsi locul potrivit!”
SURSA FOTO: freepik.com @fabrikasimf
„Văd că ai muncit foarte mult la asta.”
„Povestește-mi despre pictura ta.”
Observă că nu îi spui ce mare artist este. Aceasta ar fi o evaluare, care fie îl va face să se blocheze, fie îl va transforma într-un dependent de laude, căutând mereu validarea exterioară pentru a se simți suficient de bun. Chiar dacă pictura lui este obiectiv excelentă, accentul nu trebuie să fie pe produsul final - nu vrei să se mulțumească cu realizările sale la vârsta de 6 sau 16 ani.
Și nici nu vrei să creadă că trebuie să se ridice mereu la nivelul unei performanțe anterioare. Ceea ce îți dorești este ca el să continue să încerce, să exerseze, să se îmbunătățească și să învețe că munca asiduă aduce rezultate.
Așa cum spunea faimoasa Frizzle de la Magic Schoolbus: „Fă-te dezordonat! Riscă!”
Copiii care primesc mesajul că vărsatul laptelui este o problemă și că există mereu o modalitate corectă de a face lucrurile tind să manifeste mai puțină inițiativă și creativitate.
Zâmbește, oferă-i un burete și spune: „Întotdeauna ne curățăm propriile mizerii. Te ajut eu.”
Ar trebui să intervii atunci când vezi că se apropie un eșec sau să-l „lași să învețe o lecție”? Este întotdeauna o decizie dificilă.
Salvarea copiilor le poate bloca învățarea unor lecții importante. Însă, dacă ei observă că părinții stau deoparte și îi lasă să eșueze, pot percepe acest lucru ca o lipsă de iubire. În loc să învețe că ar fi trebuit să exerseze la clarinet sau să citească instrucțiunile de pe acel kit de știință, ei pot învăța că sunt există eșec, că nu se pot descurca singuri și că părinților lor nu le-a păsat suficient să-i ajute sau să-i învețe să reușească.
Însă asta nu înseamnă să-i „salvezi”. Totul depinde de cum o faci. Dacă preiei proiectul pentru târgul de știință și faci jumătate din el cu o seară înainte de termen, aceasta este mai mult decât salvare: fiul tău nu doar că învață că va fi salvat dacă nu își face treaba, dar și că este incompetent.
Pe de altă parte, dacă observi și intervii din timp, atunci când este necesar, oferind o structură care să-l ajute să reușească, el va învăța cum să reușească, nu cum să eșueze.
Cu alte cuvinte, ajută-l să-și organizeze ideile și munca la fiecare pas, DAR rezistă impulsului de a îmbunătăți tu însuți proiectul. El va finaliza munca extrem de mândru și va învăța ceva valoros despre cum să planifice și să execute un proiect complex.
SURSA FOTO: freepik.com @volodymyr-t
Cercetările arată că acei copii care „vorbesc” singuri în fața provocărilor rămân mai calmi și, astfel, sunt capabili să persevereze atunci când lucrurile devin dificile.
Așadar, oferă-le modele de maxime pe care să și le repete ca mantre. Expresii precum „Practica duce la perfecțiune!”, „Dacă nu reușești, încearcă din nou!” și „Cred că pot, cred că pot!” funcționează remarcabil de bine pentru a ne ajuta să ne gestionăm emoțiile în fața frustrării.
Atunci când fiul tău greșește o piesă la pian și trebuie să o ia de la capăt, sau când fiica ta ratează la o situație importantă într-un joc, au nevoie de o voce interioară care să fie reconfortantă și motivantă, nu de una aspră și auto-critică.
Vestea bună este că tonul pe care îl aud de la tine va deveni, în timp, vocea lor interioară.
Dacă ești pe punctul de a spune ceva negativ despre copilul tău - sau, la fel de important, despre tine - oprește-te înainte să-ți scape.
Majoritatea părinților știu că nu ar trebui să spună „Ce idiot!” copilului lor (și cei mai mulți reușesc să se abțină), dar un număr surprinzător de mare nu văd nimic greșit în a se critica astfel în fața copiilor.
Totuși, orice modelezi, copilul tău va învăța și va imita. Așadar, exersează să nu o faci. (Desigur, nici pentru tine nu este sănătos. Ai permite altcuiva să-ți vorbească astfel?)
Există o tendință în filosofia creșterii copiilor care susține că aceștia învață cel mai bine atunci când se confruntă cu doze rezonabile de frustrare. Este adevărat că toți învățăm din depășirea provocărilor, dar întotdeauna trebuie să ne întrebăm care este o doză rezonabilă.
De asemenea, învățăm cel mai bine atunci când avem succes, ceea ce ne motivează să facem față provocărilor mai dificile. Măiestria generează măiestrie. Pe de altă parte, eșecul creează un ciclu de lipsă de încredere, renunțare și și mai mult eșec.
Copilul va dezvolta în mod natural capacitatea de a face față unor cantități tot mai mari de frustrare și anxietate pe măsură ce se confruntă cu provocări mai dificile. Aceste frustrări sunt parte integrantă a procesului de creștere și sunt garantate din belșug în viață.
Nu există niciun beneficiu în a pregăti copilul pentru o frustrare suplimentară sau o experiență negativă. De fapt, el va percepe acest lucru ca pe o dovadă a lipsei tale de grijă (care, în mintea lui, se traduce prin lipsa sa de valoare).
Așadar, atunci când copilul tău se confruntă cu o provocare care îi pare descurajantă, de la curățarea laptelui vărsat până la scrierea referatului său de istorie, fii ca un însoțitor al său. Nu face lucrurile în locul lui, ci însoțește-l, la fel cum ai face dacă un copil de trei ani s-ar teme de o cameră întunecată. Când copilul tău se confruntă cu frustrare, amintește-ți că empatia ta va juca un rol esențial în depășirea acesteia.
SURSA FOTO: freepik.com @user18859145
Minimizați momentele în care copilul primește mesajul că acțiunile sale nu contează. Competența și sentimentele de stăpânire sunt legate de putere și derivă din experiența copilului de a avea un efect asupra lumii.
„Dacă stau pe scaun, pot apăsa acest întrerupător și pot lumina camera!”
Toți copiii vor experimenta limite rezonabile ale puterii lor („Nu pot să fac ploaia să se oprească și nici mami”), dar cu cât copilul are mai multe oportunități de a face o diferență în lume, cu atât se va percepe ca fiind mai capabil.
...toate trăsăturile conexe care sporesc competența copilului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
De la mobilier nefixat de...
Vă întrebați dacă aveți de...
