Când ar trebui să ne îngrijoreze tristețea copiilor. Psiholog: ”Nu mai știm să ne creștem firesc copiii”
Copiii doresc să se simtă iubiți și apreciați de către părinți, familie și alți adulți importanți din viața lor. Nu există părinte care să nu își dorească să își facă copilul fericit în orice moment, cu orice ocazie.
Unii încearcă să le aducă fericirea cumpărându-le cadouri, alți părinți, în schimb, oferă bani copiilor pentru a-și cumpăra ceea ce cred ei de cuviință în încercarea de a compensa lipsa timpului petrecut cu ei sau lipsa afecțiunii de care aceștia au nevoie.
Dar, cu toate acestea, sunt câteva lucruri simple, la îndemâna fiecărui părinte, prin care își pot face copiii fericiți în adevăratul sens al cuvântului. Haideți să descoperim cele 10 lucruri care ăți vor face copilul fericit cu adevărat:
Iată 10 lucruri pe care micuții le vor iubi cu siguranță și pentru care, acum sau în viitor, vor fi recunoscători.
1. Implicați-vă în pregătirea unei pizza sau a unui tort.
2. Să curețe cu degetul bolul care a fost folosit la prepararea prăjiturii, mai ales dacă e cu gust de ciocolată.
3. Să sară în bălți când plouă. Chiar și fără cizme de cauciuc. Într-adevăr, mai ales fără cizme de cauciuc.
4. Să sară pe patul părinților sau pe canapea.
5. Să organizeze o petrecere în pijama cu prietenii și să stea până târziu.
6. Să doarmă într-o casă în copac. sau, în lipsă, în cortul de camping amenajat în sufragerie.
7. Să lipsească de la școală o zi doar pentru a sta cu mama și cu tata.
8. Să doarmă din când în când cu părinții.
9. Să meargă la un picnic cu familia.
10. Să se bucure de seara de cinema, în familie, mâncând pizza sau o găleată uriașă de floricele de porumb, pe canapea în fața televizorului.
Foto: Ketut Subiyanto/ Pexels
1. Spălatul pe dinți.
2. Mâncatul legumelor.
3. Făcutul temelor.
4. Trezirea de dimineață pentru a merge la școală.
5. Să o aștepte pe mama în timp ce aceasta probează haine în magazine.
6. Să fie trimis la culcarea devreme exact când începe desenul animat preferat (având în vedere că toată lumea este „favorită”).
7. Să i se ciupească obrajii de către prietenii adulți ai familiei sau să i se ciufulească părul.
8. Să ia medicamente.
9. Să participe la prânzurile interminabile de familie.
10. Să fie certat în fața altora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Parentingul este, fără...
Cunoașterea personalității...
Gândirea distorsionată este o tendință comună a minții...
Parentingul este, fără...
Conversațiile cu copiii mici sunt esențiale pentru...
Toată lumea își dorește să fie percepută ca o persoană...