Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”
Anual, la data de 2 aprilie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, cu scopul de a dinamiza eforturile de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de informare a publicului larg, privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora. Prin marcarea acestei zile, medicii îşi propun să atragă atenţia, în special a părinţilor, asupra acestei probleme de sănătate, a simptomelor şi manifestărilor maladiei, pentru a fi depistată timpuriu la copii.
În 2024, Ziua internaţională de conştientizare a autismului este marcată printr-un eveniment virtual care are loc la 2 aprilie, sub genericul "Moving from Surviving to Thriving: Autistic individuals share regional perspectives", conform site-ului https://www.un.org/.
Sursa Foto: freepik.com@EyeEm
În 2024, Ziua mondială de conştientizare a autismului este organizată de Departamentul pentru Comunicaţii Globale al ONU, în strânsă colaborare cu Institute of Neurodiversity (ION), al cărui sediu este în Elveţia şi care are în prezent o reprezentare în 23 ţări.
În 2007, 2 aprilie a fost decisă ca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. De atunci se celebrează realizările și împlinirile persoanelor cu autism. În acest scop, multe școli și organizații desfășoară campanii de conștientizare și evenimente care să sporească atât cunoașterea, cât și înțelegerea acestei tulburări. Organizația Națiunilor Unite a decis ca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului să fie una dintre cele șapte zile oficiale specifice sănătății, pe care le organizează anual.
În România, Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism a organizat la 29 februarie 2024, la Bucureşti, un eveniment care a marcat închiderea proiectului "Tinerii cu Autism-Voce pentru incluziune", derulat în perioada ianuarie 2023 - februarie 2024. Proiectul a fost derulat de Asociaţia Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, după cum se menţiona într-un comunicat de presă al Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism din 29 februarie 2024. Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism are o experienţă de peste 20 de ani în advocacy în autism, potrivit Agerpres.
Autismul este tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări neuro-psihice și de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului/autiste sau de tulburări pervazive de dezvoltare. Termenul ”spectru” reflectă gama dificultăților și particularităților tulburărilor de tip autist: dificultăți de dezvoltare a abilităților sociale, a limbajului receptiv și expresiv, comportamente repetitive, stereotipii care se manifestă diferit de la un copil la altul.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Pe măsură ce temperaturile...
Febra este unul dintre cele mai frecvente simptome care...
Conjunctivita este o afecțiune...
Infecțiile urinare reprezintă...