„80% din ce faci azi ca părinte vine din primii tăi 7 ani de viață!” De ce e periculos să ignori copilul care ai fost. Andrada Faina: „Asta vreau să subliniez aici!” / VIDEO
Răspunsul a venit din partea Andradei Faina, expert în mindset de creștere, recalibrare mentală și mentor în parenting conștient. Iar declarațiile ei ar trebui citite cu inima deschisă de orice părinte care s-a întrebat vreodată: „Oare ce mă face să reacționez așa cu copilul meu?”
„Primii 7 ani sunt destul de definitorii pentru tiparele pe care le învățăm, le moștenim, le deprindem și le dezvoltăm ulterior în viață. Aș spune că peste 80% pentru că tot ce începe, începe de acolo. Noi ne dezvoltăm într-un fel sau altul în viață, dar primii 7 ani sunt definitorii”, a spus Andrada Faina la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
Cu alte cuvinte, felul în care ne raportăm astăzi la copiii noștri, ce ne enervează, ce ne activează emoțional, ce ne face să ridicăm tonul sau, dimpotrivă, să tăcem apăsat, are rădăcini adânci în propria noastră copilărie. În felul în care ni s-a răspuns la plâns, la greșeli, la frici. În privirile părinților noștri, în regulile nescrise din casele în care am crescut.
„Însă, dacă noi punem accent pe restul de 20%, nu e niciodată prea târziu. Asta vreau să subliniez aici! Chiar dacă copilăria noastră joacă un rol foarte mare, pentru că acolo am învățat tiparele de relaționare cu un copil, chiar dacă au fost din prisma unui copil.
Putem merge pe așa da sau pe așa nu, dar tot experiențele din copilărie sunt baza pentru ceea ce experimentăm acum în relație cu copiii noștri”, explică experta.
Faptul că am crescut într-un anumit tipar nu înseamnă că suntem condamnați să îl perpetuăm. Din contră, vine cu o putere: aceea de a conștientiza. De a alege altfel. De a rupe lanțul.
Un alt aspect important pe care Andrada Faina îl subliniază este relația noastră cu greșeala și experimentarea.
„Și în special stabilitatea, felul în care am putut sau nu am putut să ne exprimăm emoțiile, care a fost reacția părinților la reacțiile noastre emoționale, cum ni s-a permis să învățăm viața, să învățăm despre lume, să experimentăm, să greșim, să încercăm din nou, care au fost reacțiile părinților la asta.
Cum am văzut că relaționează mama cu tata în casă și ceilalți adulți din casă. Toate acestea ne oferă un șablon despre cum o să arate viața de familie”, mai spune experta.
„Pentru că în parenting nu e inclusă doar relația părinte-copil. Este inclusă relația celor doi părinți, dintre ei, părinților lor, între ei. Și merge ca un ciorchine.
Este foarte importană copilăria!” conchide Andrada Faina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
De câte jucării are cu...
De câte jucării are cu...