A început oficial perioada de înscriere la facultate. Ce specializări domină topul preferințelor în 2025
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Universitățile din marile orașe ale țării și-au deschis porțile, iar concurența este, ca în fiecare an, acerbă la anumite specializări.

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cele mai căutate domenii sunt în continuare cele care promit cariere stabile sau bine plătite: IT, științe economice și psihologie. Interesul ridicat pentru aceste domenii nu este nou, anul trecut, la unele specializări, s-au înscris și șapte candidați pe un singur loc.

În 2025, universitatea pune la dispoziție peste 8.000 de locuri la nivel de licență.

CITEȘTE ȘI „Au devenit adevărați războinici: urlă, înjură, insultă!” Specialista Claudia Puiu-Barraud cere oprirea urii din învățământ: „Un profesor trebuie să rămână profesor. Fără violență!”

Visul unei cariere în diplomație

Daniel Manolache este unul dintre candidații care țintesc sus. A optat pentru o specializare unde și anul acesta se așteaptă concurență mare.

„Relații Internaționale și Studii Europene. Mi se pare o facultate foarte bună, de viitor, ai ce face! Am văzut că poți ajunge diplomat, un om care să lucreze în Parlament, poți ajunge un om foarte cunoscut”, spune Daniel Manolache, la Digi 24.

De la diplomație, la afaceri

Andreina Ciumac și-ar fi dorit să urmeze același drum, dar numărul redus de locuri și dorința de a intra la buget au făcut-o să-și reconsidere opțiunile.

„Sunt puține locuri și voiam să fiu la buget. Am decis că parcă îmi place, mă atrage spre economie, spre administrarea afacerilor. Pe primul loc stă stabilitatea financiară, la majoritatea studenților consider că asta e prioritatea”, spune Andreina Ciumac, candidată, conform sursei citate.

Domenii care oferă „joburi de birou” și stabilitate

Pentru mulți dintre tineri, alegerea specializării vine și cu o doză de pragmatism: caută un loc de muncă „comod”, care să le aducă un trai decent. Psihologia, filosofia și dreptul sunt alegeri frecvente.

„La Resurse Umane, la Filosofie și Științe Sociale. E o muncă de birou și mie mi se pare interesantă. Dacă o să fie, o să fie. Dacă nu, cine știe...”

„Am ales Dreptul, pentru că mi se pare un domeniu bun. Poți să-ți alegi o meserie destul de bună, cum ar fi procuror, avocat. Este o meserie bună și bănoasă”.

„Cu siguranță e nevoie, din ce văd în jurul meu și în generația asta, de mai mulți psihologi și de mai mulți oameni chiar pasionați de psihologie”.

Medicina veterinară și industria alimentară atrag tinerii la USV Iași

Și Universitatea de Științele Vieții din Iași atrage mulți candidați, în special la Facultatea de Medicină Veterinară, aflată în topul preferințelor. Pe locul doi în clasament se află industria alimentară, un domeniu perceput drept sigur și de viitor.

La Medicină și Farmacie, emoțiile s-au mutat în sala de examen

În timp ce unele universități abia au dat startul înscrierilor, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, perioada de admitere s-a încheiat deja.

Candidații s-au pregătit pentru examenul scris programat astăzi, pas decisiv pentru accesul la una dintre cele mai solicitante și respectate profesii din România.

VEZI ȘI:

Ministrul Educației, despre burse: „Am creat o bursiadă la nivelul școlii, în care copiii începeau să alerge după note pentru a obține burse, în loc să se focuseze pe competențe”

Daniel David face apel la profesori, experți și sindicate să contribuie cu soluții care să permită aplicarea echilibrată a măsurilor, fără să afecteze performanța sau echitatea din sistem

Criză fără precedent în Educație: Profesorii din mai multe județe pregătesc boicotarea examenului de titularizare

Școala va începe cu un protest masiv, cu 30.000 de cadre didactice! Profesorii anunță că ies în stradă pe 8 septembrie



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Ministrul Educației spune că banii pentru “Școala Altfel” și “Săptămâna Verde” nu trebuie să vină din buzunarele părinților

„Dacă plecarea mea de la minister rezolvă criza, măcar în educație, plec!” Ministrul Daniel David rupe tăcerea și spune ce se întâmplă în culisele reformei

Ministrul Educației: Profesorii titulari vor putea preda la mai multe școli pentru a-și completa norma

Noua generație de elevi îi sperie pe profesori. Ce se întâmplă în școli și de ce părinții NU ar trebui să ignore aceste semne

pixel