Studenții de la UBB anunță proteste, după blocarea suplimentării fondului de burse
În urma deciziei conducerii...
Daniel David a mărturisit că în mod personal ar fi fost normal să își dea demisia înainte de data de 8 iulie, când a realizat că riscă să fie perceput ca un „ministru al austerității” și nu al reformei. Totuși, el a decis să rămână în funcție.
„Aceste măsuri au venit, repet, pe o latură fiscal-bugetară și au fost determinate și de constrângerile pe care eu le-am pus. Ca ministru am spus «bun, eu accept să-mi sacrific imaginea, să nu mai fiu ministru legat de reforme, ci de austeritate, dar nu vreau să am oameni dați afară și nu vreau să am tăiate salarii»
Dacă ar fi fost după mine, ar fi trebuit să-mi dau demisia înainte de 8 iulie, după ce am preluat al doilea mandat, am realizat că dintr-un ministru al reformelor, mă voi transforma într-un ministru al austerității, pentru că a apărut grozăvia, ca să spun așa, financiar-bugetară și acela era un moment, din punct de vedere personal, excelent să plec.
Problema este că uneori, un ministru trebuie să hotărască la ce se uită, se uită la interesul personal sau se uită la țară. Dacă ministrul Educației pleca înainte de evaluarea ECOFIN din 8 iulie, înainte de evaluarea S&P din iulie, înainte de evaluarea Fitch din august, înainte de evaluarea pe care o așteptăm de la agenția Moody’s, semnul era foarte prost și, Doamne ferește, puteam contribui la o încadrare a țării în categoria junk, ceea ce ne punea la risc salarii, burse, pensii, ajutoare sociale. Deci asta a fost opțiunea mea, de a fi un ministru responsabil, în primul rând pentru țară, nu pentru mine și pentru imaginea mea. Dacă vreți, pentru unii poate părea o chestie exagerată, pentru mine a fost o formă de patriotism”, a spus Daniel David, la RFI.
CITEȘTE ȘI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
În urma deciziei conducerii...
Ministerul Educației a...
Ministerul Educației a...