Absolvenţii de gimnaziu susţin astăzi proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale
Data publicării:
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine, joi, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine, vineri, proba de limba şi literatura maternă.

Prima probă a Evaluării naţionale, cea la Limba şi literatura română, a fost susţinută marţi.

"Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului, organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen", a precizat Ministerul Educaţiei.

Accesul elevilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8,00 - 8,30. Aceştia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor se poate folosi şi creion negru.

Probele încep la ora 9,00, când elevii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare).

Durata de rezolvare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenţii din sălile de examen).

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, elevii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană/a Municipiului Bucureşti de organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii specifice cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale în anul 2024, potrivit AGERPRES.

Citește și „Subiectele care i-au încurcat pe elevi la proba de Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale. „Se putea și mai bine, dar pun pe seama faptului că m-am cam grăbit”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Stiri

Articole similare

Ministrul Educației: „Gramatica trebuie readusă la liceu”

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, spune...

Cei mai puțini copii născuți din ultimii 100 de ani

Tot mai puțini români decid să devină părinți.

Burse școlare pentru elevii români

Plata burselor școlare în februarie 2025. Elevii primesc peste 350 de lei...



Cele mai noi articole

Top citite
Mama sau tata De la cine moștenește copilul atitudinea / FOTO: Freepik.com@ karlyukav

Mama sau tata? De la cine moștenește copilul atitudinea

Numele clasic de fată care este la modă în 2025 / FOTO: Freepik.com@ fxquadro

Numele clasic de fată care este la modă în 2025

Cele trei pericole care blochează succesul copilului. Răzvan Vasile: „Tu n-ai nevoie să stai într-o gașcă, într-o școală, când tu ești cel mai bun!” / FOTO: freepik.com @lokodigo1

Cele trei pericole care blochează succesul copilului. Răzvan Vasile: „Tu n-ai nevoie să stai într-o gașcă, într-o școală, când tu ești cel mai bun!” / VIDEO

Când educația emoțională devine toxică. Educatoare: „Părinții sunt păcăliți cu rețete miraculoase, dar copiii lor plătesc prețul” / FOTO: freepik.com @standret

Când educația emoțională devine toxică. Educatoare: „Părinții sunt păcăliți cu rețete miraculoase, dar copiii lor plătesc prețul”

pixel