Vezi versiune Desktop
Această abilitate învățată în primii ani le oferă copiilor un mare avantaj în viață: „Vor avea slujbe mai bune” și „vor câștiga mai mulți bani”, spune un expert
De obicei, după o criză de nervi, lucrurile urmează un scenariu bine cunoscut: părintele îi oferă copilului o pauză sau îl trimite în camera lui. După ce se liniștește, copilul revine în mijlocul familiei, iar viața merge mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dacă apar scuze, ele sunt rostite în grabă, fără implicare emoțională. Deși această abordare nu este neapărat nocivă, este departe de a fi suficientă.
În loc să fie încurajat pentru că a reușit să se autoregleze, efortul copilului trece neobservat. În loc să i se valideze emoțiile, acestea sunt ignorate.
„Ca psiholog clinician, observ frecvent acest tip de reacție, care sabotează dezvoltarea abilităților esențiale pentru gestionarea emoțiilor. Copiii învață, practic, să își ascundă trăirile și să pretindă că totul este în regulă”, susține psihologul de la Stanford Caroline Fleck în rubricile CNBC.
Dacă vrei să crești un copil capabil să gestioneze conflictele cu empatie și maturitate, iată cinci lucruri importante pe care să le faci!
CITEȘTE ȘI Obiceiuri care îl pot face pe copil mai puțin inteligent, conform studiilor Harvard și Stanford
SURSA FOTO: freepik.com @vardanphotographer
Discuțiile după un conflict ar trebui să fie blânde și să aibă loc doar după ce toată lumea s-a liniștit.
„Din experiența mea, locuri precum fortărețele din pături sau camerele întunecoase, cu o atmosferă liniștitoare, pot fi ideale pentru astfel de conversații.
Când conduc această discuție, folosesc adesea o abordare de tipul ce s-a întâmplat cu tine?. Fiecare persoană descrie, pe rând, ce a observat, ce a gândit și ce a simțit în timpul conflictului. Între timp, celălalt ascultă activ și caută un moment pe care să îl valideze”, explică psihologul.
Scopul acestor sesiuni este să-i ajutăm pe copii să învețe să-și recunoască și să-și valideze emoțiile. Faptul că nu au știut cum să le gestioneze nu înseamnă că emoțiile lor au fost greșite.
Este firesc ca un copil să se simtă vinovat pentru comportamentul său, dar niciodată nu ar trebui să simtă rușine pentru ceea ce este sau pentru ceea ce simte.
„În aceste discuții de clarificare, îi las mereu pe copii să înceapă, dacă își doresc. Acest gest simplu le oferă un sentiment de control, un echilibru necesar, mai ales după ce l-au pierdut în timpul conflictului”, mai spune Caroline Fleck.
Dacă alegi această abordare, pregătește-te: copilul te-ar putea descrie incorect sau ar putea percepe greșit întreaga situație. Nu lua personal. Încurajează-l să spună ce a gândit și simțit, fără a intra imediat în defensivă sau în explicații.
Ajută-l să se concentreze pe propriile emoții, nu pe ce ai făcut tu, altfel, discuția riscă să se transforme într-un conflict de tipul „el a spus, ea a spus”.
Chiar dacă povestea copilului sună exagerată sau inexactă, evită să îl corectezi direct. În schimb, folosește o abordare empatică: „Înțeleg cum ți s-a părut așa.”
De exemplu: „Draga mea, eram pe autostradă și nu aveam mingi în mașină. Dar pot înțelege cum tonul și cuvintele mele au părut poate dure, ca și cum te-ar fi lovit pe dinăuntru. Ai simțit că te-am rănit?”
Poate nu vei fi de acord cu toate detaliile dramatice pe care le relatează copilul, dar este important să cauți emoția din spatele poveștii. Spune-i, de exemplu:
„Știu cât doare să simți că cineva nu te ascultă, mai ales când e vorba de tata” sau
„Și eu aș fi frustrat dacă ar trebui să împart o jucărie nouă cu sora mea.”
Caută ocazii să-ți ceri scuze sincer pentru lucrurile pe care le-ai spus sau făcut și pe care le regreți. Dar evită scuzele vagi de tipul „Îmi pare rău că te-ai simțit așa”, ele nu transmit empatie reală.
Scuzele autentice sunt cele care descriu exact ce ai greșit, conțin clar expresia „Îmi pare rău” și includ o intenție de a repara relația sau de a-ți ajusta comportamentul în viitor.
Dacă reușești să-ți validezi propriile emoții în timp ce îți asumi responsabilitatea pentru reacțiile tale, îi oferi copilului un model valoros.
Un exemplu: „Am ridicat vocea mai mult decât era cazul. Îmi pare rău pentru asta. E normal să te simți furios, dar nu e ok să țipi. Data viitoare, când simt că mă copleșesc emoțiile, voi lua o pauză.”
Amintește-ți: dacă vrei ca și copiii tăi să-și asume greșelile, trebuie să vadă la tine cum arată acest proces.
După ce copilul și-a spus punctul de vedere și i-ai validat emoțiile, este momentul să împărtășești și tu cum te-ai simțit. Spune-i „ce s-a întâmplat cu tine”, adică ce ai gândit și simțit în timpul conflictului.
E important să identifici emoții mai profunde decât frustrarea sau furia. Copilul a simțit deja că ești supărat, nu e nevoie să subliniezi asta. Încearcă, în schimb, să îți exprimi vulnerabilitatea, umanitatea.
Poți spune, de exemplu:
„Mi-a fost teamă că cineva s-ar putea răni.”
„Am fost dezamăgit de mine că nu am știut cum să te ajut.”
„M-am simțit confuz din cauza reacției tale.”
Apoi, încurajează-ți copilul să te asculte activ și să încerce să te înțeleagă. Întrebări simple precum „Ți se pare că are sens ce am spus?”, „Te-ai simțit vreodată la fel?” sau „Înțelegi de ce am reacționat așa?” pot deschide ușa către empatie reciprocă.
Dacă nu e pregătit să se implice în acel moment, nu forța. Scopul acestui exercițiu nu este să primești validare, ci să-l ajuți să învețe cum se construiesc relații sănătoase, bazate pe înțelegere și comunicare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
