Vezi versiune Desktop
„Aceste afirmații îi obosesc pe părinți”: Ce afirmații nu mai vor să audă de la copiii lor și de ce le consideră dureroase
A avea un fiu sau o fiică care trece prin faza de adolescență poate provoca de fapt ceea ce un părinte poate percepe drept ”probleme” când de fapt avem de-a face cu faze absolut normale ale vieții, care nu trebuie să trezească griji excesive și iar părintele, mai presus de toate, nu trebuie să se confrunte cu anxietatea.
Este adevărat că adolescentul are o problemă centrală și fundamentală: aceea de a avea de-a face cu corpul său care se schimbă rapid; într-adevăr, mai exact cu părți ale corpului său, legate de sexualitate, care dintr-o dată par să fi „pus acceleratorul”.
Aceasta este adesea cauza stângaciilor tandre cu care mulți băieți și fete se confruntă în această etapă a vieții lor, iar asta se datorează faptului că armonia cu care corpurile lor au crescut în copilărie a făcut loc unor schimbări nesincronizate.
Adolescentul se trezește așadar nevoit să se ocupe de părți ale corpului său „mai adulte” decât altele care, în schimb, par să se maturizeze în ritmuri diferite, iar acest lucru îl condiționează în comportamentul de zi cu zi.
„Descoperirea sexualității face parte din lista problemelor adolescenților...” este un concept care se aude des. Cu siguranță descoperirea sexualității, în această fază, are loc adesea sub semnul inadecvării, al fricii de a nu fi la înălțime, al dorinței de a crește care coexistă cu dorința de a rămâne copil.
Și această bandă elastică dintre copilărie și maturitate este tocmai una dintre cele mai neliniștitoare caracteristici ale adolescenților: ”Într-o zi vrea să fie lăsat în pace, a doua zi cere îmbrățișări”. Este o manifestare tipică și absolut normală la această vârstă și ca atare trebuie acceptată.
Așa cum este absolut fiziologic ca băieții și fetele să facă un fel de ping-pong între respectarea regulilor și încălcarea lor. Trebuie amintit mereu că pentru adolescent lumea adulților este un domeniu de experimentat care inspiră frică dar trezește și dorințe profunde.
Este nevoie de timp pentru toate acestea: băieții și fetele trăiesc într-un timp încetinit, diferit atât de zilele foarte lungi ale copilăriei, cât și de ceea ce din păcate, foarte des, este frenezia adulților.
Un băiat sau o fată care își petrece toată după-amiaza pe canapea făcând ceea ce pentru adulți este lenevie, trăiește, în schimb, o experiență fundamentală a vârstei sale, un timp suspendat în care trebuie să reflecteze la ceea ce se întâmplă cu corpul său și la identitatea lui și trebuie să poată face acest lucru fără presiuni nejustificate.
Adesea însă, din păcate, adolescenții sunt cufundați în activități excesive, care le umplu zilele fără a lăsa acele vremuri pentru reflecție sau chiar doar pentru singurătate sănătoasă de care au mare nevoie. Mai degrabă, ar fi necesar să le oferim băieților și fetelor puține inițiative și puține angajamente, permițându-le să aleagă ceea ce simt cel mai aproape de sensibilitățile lor; acest lucru ar trebui să se aplice și școlii, care de multe ori macină cu verificări după verificări, adesea fără a putea intercepta schimbările prin care trec copiii.
Fără îndoială, a avea de-a face cu adolescenții nu este întotdeauna ușor pentru adulți, și pentru că această relație aduce mereu în joc amintirile tinereții. Deci, cum să facem față problemelor adolescenței (reale sau nu)? Ce să faci în fața unor comportamente care nu sunt întotdeauna ușor de citit la copii?
După cum spuneam la început, în primul rând trebuie să evităm să le considerăm probleme. Dacă un băiat trece printr-o fază fiziologică a vieții, dar simte că al său comportament este întotdeauna considerat problematic, el nu va putea înțelege care ar putea fi cel mai bun mod de a crește și se va retrage în sine, de teama de maturizare. Cu alte cuvinte, riscă să se simtă „o problemă” și să-i fie rușine de ceea ce sunt în schimb pași necesari pentru maturizare.
Tinerii continuă să ceară adulților să nu fie judecați, iar aceasta este o cerere absolut sănătoasă și justă. Una este să le oferi băieților și fetelor un model de adult (de arătat, totuși, prin exemplu și nu doar în cuvinte!), dar cu totul altceva este să continui să judeci negativ băieții, făcându-i mereu să se simtă inadecvați.
Prin urmare, este nevoie de multă răbdare din partea adultului, deoarece fiecare băiat sau fată își caută normalitatea, modul lui de a crește, care este diferit de cel al oricărui alt subiect.
Nu există un „adolescent tipic”, dar există poveștile unor băieți și fete care au nevoie de adulți capabili să asculte și să înțeleagă. Este necesar să intri în dialog cu ei, ascultându-le cuvintele și nevoile lor dar mai ales tăcerile lor, pentru că închiderea de adult este și un mod de comunicare.
Adesea, de fapt, băieții și fetele comunică și închizând ușa propriului dormitor sau răspunzând la întrebările părinților cu aparentă detașare („Ce mai faci?”... „Totul e bine”...). Acestea nu sunt răspunsuri evazive, ci un mod tipic adolescentin de a menține contactul cu adultul. Dreptul absolut la intimitate al băieților și fetelor în ceea ce privește intimitatea lor fizică trebuie extins și asupra emoțiilor și sentimentelor.
Evident că există adolescenți așa-ziși „cu probleme” (chiar dacă acest termen ar trebui desființat), sau mai degrabă situații în care creșterea băiatului sau fetei întâmpină obstacole, uneori chiar grave. Adultul trebuie să fie mereu atent să înțeleagă semnele acestor situații, fără să se sperie, dar și fără a le subestima.
Un adolescent care pune capăt relațiilor cu prietenii și se retrage social – ajungând chiar până la a nu vrea să meargă la școală pentru o anumită perioadă – trebuie înțeles și urmat cu tandrețe și dragoste, nu trebuie forțat în relații sociale ci mai degrabă ajutat: este necesar să înțelegi ce îl sperie în relația cu ceilalți și să-l faci să înțeleagă care laturi pozitive ale caracterului său și fizicul său pot fi apreciate de restul lumii.
În general, băieții și fetele au nevoie de indicii mai pozitive și realiste. A-i spune unui băiat „Nu poți face nimic” sau a-l face să creadă că poate face totul – chiar și ceea ce îi depășește limitele – sunt două mesaje opuse, dar la fel de dăunătoare.
Laturile pozitive ale caracterului lor sau rezultatele apreciabile ale eforturilor lor trebuie întotdeauna returnate băieților, întotdeauna, totuși, păstrând totul pe terenul realității. „Ai făcut-o, deci ești capabil să o faci” este o expresie pe care fiecare băiat ar avea dreptul să o audă.
Unul dintre cele mai puternice semne ale disconfortului unui adolescent este ceea ce se manifesta prin corpul lui; gândiți-vă la tulburări de alimentație (anorexie, bulimie), autovătămare, tentativă de sinucidere, dependență de substanțe.
În acest caz, evident, este nevoie de ajutor de specialitate, dar ar fi greșit să delegați totul unui psiholog sau neuropsihiatru, pentru că și în astfel de situații problematice, rolul părintelui este fundamental. Este necesar să înțelegem ce schimbări pot fi introduse în propriul comportament, fără vinovăție ci înțelegând, în continuă ascultare și dialog cu băiatul sau fata, care pot fi codurile de acces la inima lui și sentimentele sale. Toate acestea necesită un dialog între toți adulții care au grijă de adolescent (părinți, profesori, antrenori...),
În general, trebuie amintit că adolescența nu este o vârstă a vieții care, în comparație cu celelalte, este închisă ca un compartiment etanș: copilăria și vârsta adultă, adică „înainte” și „după”, trebuie luate în considerare în continuitate cu anii adolescenţei.
Un copil care trăiește liniștit, înconjurat de părinți iubitori, poate deveni un adolescent care își amintește cu bucurie de copilărie dar care în același timp are o mare dorință de a ajunge la următoarea etapă a dezvoltării sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
