Vezi versiune Desktop
„Nu trebuie atâta rezistență din partea profesorilor și sindicatelor!” Lavinia Stan, despre ce reforme ar trebui în școală: „Nu sta să-i pui 4 la infinit! Educația trebuie să servească elevul!”
Se vorbește despre „părintele-elicopter”, „Mama Tigru”, parentingul „leneș”, „părinții meduză”, „părinții delfin” sau noul stil de parenting viral FAFO. Din păcate, există și stiluri pur și simplu nocive.
Dar există o abordare care promite echilibru: nici prea prezent, nici prea absent în viața copilului tău. Este vorba despre parentingul „far”.
SURSA FOTO: freepik.com @lenblr
Conceptul a fost introdus de dr. Ken Ginsburg în cartea sa din 2015, Raising Kids to Thrive: Balancing Love With Expectations and Protection With Trust. El explică modul în care părinții pot oferi copiilor iubirea necondiționată de care au nevoie, dar și așteptări clare și sănătoase.
Parentingul-far răspunde la eterna întrebare: cum punem limite fără să sufocăm copilul? Această metodă îi ajută pe părinți să ofere protecție, dar și libertatea necesară pentru ca cei mici să învețe din propriile experiențe.
Într-un interviu pentru The Independent, psihologul școlar dr. Tori Broems explică: „Ești ghidul copilului tău. Îi oferi un cadru și un plan, dar accepți și faptul că uneori se va abate de la el. Trebuie să-ți pui întrebarea: Când intervin și când îi las spațiu să greșească, pentru ca acea greșeală să îl ajute să crească?”
Așa cum un far îi avertizează pe marinari asupra stâncilor, un părinte-far ghidează copilul și îl ajută să evite pericolele majore, dar fără să-i ia controlul asupra propriei călătorii.
Psihologul clinician dr. Erica Rozmid dă un exemplu: un adolescent de 17 ani care începe să conducă mașina familiei.
Un părinte-far îi va da reguli clare, „poți conduce la și de la școală și până la casa prietenilor”, dar îi va lăsa libertate în acest cadru. În schimb, un „părinte-elicopter” ar verifica kilometrajul la fiecare drum sau ar suna copilul din 10 în 10 minute.
La fel se întâmplă și în situațiile de zi cu zi. Dacă un copil are probleme cu prietenii la școală, părintele-far începe prin a-l asculta: „Uau, pare foarte greu. Cum plănuiești să rezolvi asta?” Astfel, validează emoțiile copilului și îl încurajează să găsească singur soluții, în loc să rezolve totul în locul lui.
SURSA FOTO: freepik.com @jet-po
Rozmid subliniază că atunci când părinții au încredere în copiii lor, aceștia dezvoltă încredere în propriile abilități. În același timp, știu că mama și tata vor interveni dacă situația o cere.
Această abordare creează o relație sigură și echilibrată: părintele rămâne responsabil, dar recunoaște că și copilul este expert în propriile emoții, nevoi și limite.
Broems avertizează că parentingul-far nu se potrivește tuturor copiilor. Pentru cei cu dificultăți majore de comportament sau cu nevoi speciale, cum ar fi copiii din spectrul autist care sunt nonverbali, este nevoie de un stil mai implicat, apropiat de cel „elicopter”.
De asemenea, există situații în care instinctul parental primează. Dacă sănătatea sau siguranța copilului este în pericol, părintele trebuie să intervină imediat.
Indiferent de metoda aleasă, părinții își ajustează constant comportamentele pe măsură ce copilul crește.
„Fiecare etapă este diferită și poate fi provocatoare. De aceea, flexibilitatea este esențială”, spune Broems.
Parentingul-far nu este o rețetă universală, dar poate fi un mod echilibrat de a ghida copilul spre autonomie, încredere și reziliență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Autoreglarea emoțională și...
Eficiența studiului la...
