Autorul articolului: Loredana Iriciuc

Categorie: Recomandari si sfaturi

De ce copiii nu reușesc să-și autoregleze emoțiile: Ce vrea neuroștiința să știi / FOTO: freepik.com @bilanol

Dacă ai văzut vreodată un copil mic izbucnind în plâns pentru că nu primește ce își dorește sau enervându-se atunci când lucrurile nu merg cum ar vrea, probabil te-ai întrebat: „De ce nu se poate calma singur?”

Răspunsul nu este simplu și nici nu are legătură doar cu ideea de „copil răsfățat”. Neuroștiința dezvoltării arată că autoreglarea emoțională este o abilitate complexă, care se formează lent, fiind influențată de vârstă, dezvoltarea creierului și mediu.

Creierul copilului: Un motor în construcție

Autoreglarea, adică abilitatea de a controla emoțiile, impulsurile și comportamentele, nu este o capacitate cu care ne naștem pe deplin. Creierul copiilor se află în plină dezvoltare, mai ales zona responsabilă de controlul executiv: cortexul prefrontal. Acesta este „biroul central” pentru planificare, luarea deciziilor și gestionarea emoțiilor.

Un studiu realizat de Casey și colaboratorii săi, publicat în Trends in Cognitive Sciences, citat de bebesymas.com, arată că maturizarea cortexului prefrontal continuă până în adolescență. Asta înseamnă că celor mici le lipsesc „instrumentele neurobiologice” necesare pentru a-și gestiona singuri emoțiile și impulsurile.

De aceea, un copil de trei ani nu poate reacționa cu calmul unui adult la frustrare: creierul său pur și simplu nu este pregătit.

SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm

Autoreglarea emoțională: Cum evoluează în funcție de vârstă

0 - 2 ani: dependență totală

În primii ani, bebelușii nu pot să se liniștească singuri. Ei depind de îngrijitorii lor, care le răspund cu empatie și grijă. Aceste interacțiuni pun bazele sistemului de reglare emoțională și construiesc un atașament sigur.

Un studiu realizat de Lengua și Long arată că experiențele de calm și sprijin modelează circuitele cerebrale care mai târziu fac posibilă autoreglarea.

2 - 6 ani: primele forme de autocontrol

În această etapă, copiii încep să practice forme simple de autoreglare. Învăță să aștepte, să împartă jucării sau să se calmeze cu ajutorul unui adult. Totuși, au nevoie în continuare de multă îndrumare.

De exemplu, atunci când un copil de patru ani râde într-un moment nepotrivit sau are o criză de furie, nu este un act de „obrăznicie”, ci semnul că emoțiile încă îl copleșesc.

Neuroștiința arată că, în această perioadă, „creierul emoțional” (amigdala) este extrem de activ, în timp ce „creierul rațional” (cortexul prefrontal) nu are încă forța de a prelua controlul.

6 ani și peste: consolidarea obiceiurilor

Odată cu școala și interacțiunea socială, conexiunile cerebrale pentru autoreglare se rafinează. Însă maturizarea creierului nu este suficientă.

Copiii au nevoie de:

modele adulte calme,

rutine clare,

tehnici practice de gestionare a emoțiilor.

Un studiu realizat de Blair și Diamond (2008), publicat în Development and Psychopathology, arată că autoreglarea emoțională depinde atât de biologie, cât și de experiențele sociale, iar intervențiile timpurii pot accelera dezvoltarea ei.

SURSA FOTO: freepik.com @SkelDry

Ce înseamnă toate acestea pentru părinți?

A ști că autoreglarea nu este o abilitate „înăscută” schimbă perspectiva. Copiii nu au nevoie să audă „calmează-te acum!”, ci să primească sprijin emoțional, răbdare și pași mici de învățare.

De exemplu, când un copil este furios, putem spune: „Văd că ești foarte supărat. Hai să respirăm împreună ca să ne liniștim”.

Poate nu va funcționa întotdeauna, dar conectarea și îndrumarea activează cortexul prefrontal și îl ajută să învețe, treptat, cum să își controleze emoțiile.

Un exemplu simplu: imaginează-ți un copil de trei ani care învață să meargă pe bicicletă. Cade, se frustrează și plânge pentru că nu își poate menține echilibrul. Creierul său învață nu doar mișcarea, ci și cum să gestioneze emoțiile care vin la pachet cu frustrarea. Cu sprijin și răbdare, va reuși.

Creierul are răspunsul

Autoreglarea emoțională se dezvoltă treptat și depinde atât de biologia creierului, cât și de mediul în care copilul crește.

Neuroștiința ne reamintește: copiii nu se pot calma singuri pentru că creierul lor nu este încă suficient de matur. Rolul părinților este să le ofere răbdare, empatie și ghidare.

Conștientizarea acestui lucru ne ajută să creăm spații sigure și relații afectuoase, care hrănesc inteligența emoțională și sănătatea neurodezvoltării copiilor noștri.

VEZI ȘI:

Secretul nr. 1 al succesului copiilor performanți, conform studiului unor cercetători pe sute de elevi: „Părinții ar trebui să-l aplice cât mai devreme!”

Cinci obiceiuri zilnice care formează minți strălucite la copii. Experți: „NU sunt formule magice și nici un program încărcat cu zeci de activități”

Cea mai bună metodă de a-ți încuraja copilul să obțină note bune la școală, conform unui studiu: „Sprijinul părinților NU ar trebui să se rezume doar la verificarea temelor!”

Înapoi la școală! 6 obiceiuri care îi ajută cu adevărat pe copii să înceapă anul cu dreptul, potrivit profesorilor: „Adevăratul succes al elevilor nu se găsește pe rafturile cu papetărie!”

Elevii model, plăcuți din școală, au aceste 5 trăsături de caracter, conform psihologiei copilului: „Au darul de a însenina sala de clasă”

Ai remarcat acest comportament la copilul tău? Deși profesorii nu îl apreciază și îl consideră deranjant, cercetătorii spun că este cel mai clar semn al unei inteligențe peste medie

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.