Ai remarcat acest comportament la copilul tău? Deși profesorii nu îl apreciază și îl consideră deranjant, cercetătorii spun că este cel mai clar semn al unei inteligențe peste medie
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Dezvoltare intelectuala
Când vine vorba de școală, părinții și profesorii se concentrează adesea pe note, pe ritmul în care copilul rezolvă exerciții sau pe cât de bine reușește să învețe o poezie pe de rost. Dar adevărata inteligență nu se rezumă doar la aceste rezultate măsurabile.

Există trăsături de caracter subtile, aparent secundare, care pot dezvălui mai mult despre potențialul intelectual al unui copil decât o medie generală trecută în catalog.

Una dintre acestea este simțul umorului. Deși în clasă glumele pot fi văzute uneori ca o distragere, știința arată că ele sunt, de fapt, un indicator al inteligenței peste medie.

Ce a descoperit un studiu realizat în Turcia

Un grup de cercetători de la Universitatea Anadolu din Turcia – Deniz Arslan, Ugur Sak și Nazmiye Nazli Atesgoz – a studiat 217 elevi de gimnaziu pentru a afla în ce măsură există o legătură între inteligență și simțul umorului.

Elevii au primit zece desene animate, dintre care jumătate erau fără subtitrare, și au fost rugați să creeze texte amuzante care să se potrivească imaginilor.

Ulterior, replicile lor au fost evaluate de șapte experți în umor și benzi desenate. Rezultatele au fost uimitoare: cu cât scorurile la testele de inteligență erau mai ridicate, cu atât replicile create erau mai amuzante și mai bine adaptate contextului.

Publicat în International Journal of Humor Research, studiul arată că aproximativ 68% din variația abilității de a produce umor se explică prin nivelul general de inteligență.

Cu alte cuvinte, umorul nu este întâmplător, ci are rădăcini cognitive solide. Cercetătorii au observat că mai ales inteligența verbală și capacitatea de a face analogii rapide stau la baza capacității de a formula glume reușite.

De ce umorul și inteligența merg mână în mână

SURSA FOTO: freepik.com @syda_productions

Umorul înseamnă să recunoști rapid o incongruență, să faci o conexiune neașteptată și să exprimi această legătură într-un mod care să stârnească zâmbete. Este un proces cognitiv complex, care implică creativitate, gândire laterală și flexibilitate mentală.

Un alt studiu internațional realizat prin imagistică cerebrală (fMRI) confirmă că persoanele cu un IQ mai ridicat au o activare mai intensă a regiunilor din creier responsabile de procesarea umorului. Practic, creierul lor reușește să detecteze și să formuleze incongruențe comice într-un mod mai rapid și mai eficient.

Interesant este faptul că această corelație între umor și inteligență apare mai puternic la copii decât la adulți. Cercetătorii explică acest fenomen prin faptul că, în copilărie, dezvoltarea cognitivă și cea creativă merg mână în mână, iar glumele devin un teren de joacă intelectual unde se exersează memoria, vocabularul și capacitatea de gândire abstractă.

Umorul negru și inteligența ridicată

Un alt aspect interesant vine din studiile despre „umorul negru”, adică acele glume mai cinice sau ironice, uneori greu de înțeles. O cercetare publicată în Cognitive Processing arată că persoanele care apreciază și înțeleg acest tip de umor au, în general, un nivel mai ridicat al inteligenței verbale și non-verbale, fără să manifeste agresivitate sau instabilitate emoțională.

Și aici se confirmă ideea că a înțelege o glumă nu este un act banal, ci o performanță cognitivă.

Ce pot face părinții și profesorii

SURSA FOTO: freepik.com @syda_productions

Dacă un copil face glume inteligente, subtile sau creative, acesta nu este un semn că „pierde vremea” la școală, ci mai degrabă un indiciu că gândește rapid și are capacitatea de a stabili conexiuni complexe.

Profesorii ar putea să folosească acest potențial în predare, valorificând umorul ca instrument pedagogic. Un climat relaxat, cu momente amuzante, reduce stresul, stimulează atenția și îi ajută pe elevi să rețină informațiile mai ușor.

Pentru părinți, un copil cu simț al umorului merită încurajat să își exprime creativitatea.

Activitățile precum inventarea de povești amuzante, jocurile de rol sau chiar scrierea de replici comice pot fi modalități excelente prin care cei mici își dezvoltă atât umorul, cât și vocabularul și gândirea critică.

VEZI ȘI: 

Psihologii dezvăluie cele 3 obiceiuri ale părinților care dezvoltă inteligența copiilor încă din primii ani de viață: „Toți micuții pornesc cu același potențial, diferența o face mediul”

„Am antrenat copii de succes care au ajuns la Harvard, Stanford și Princeton”. Un profesor de elită arată cele „4 lucruri pe care părinții lor nu le-au făcut niciodată”

Ce înseamnă să crești un copil bine? Oana Moraru explică cele „7 etaje” ale „construcției de sine” care decid dacă va fi un adult fericit, puternic și rezilient

Așa arată părinții care își cresc copiii cu o atitudine pozitivă și le dezvoltă stima de sine: Lucrurile pe care le fac diferit de ceilalți

„Cărțile de parenting nu sunt soluția. Sunt, de fapt, parte din problemă!” Avertismentul dur al specialiștilor: „Rezultatul este un adevărat turn Babel psihologic!”

„Educația greșită” ia multe forme: Indulgența excesivă e doar una dintre ele! Sfatul părinților de copii campioni



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Va începe sau nu școala pe 8 septembrie? Ministrul David răspunde direct și face un APEL către profesori: „Hai să începem şcoala, hai să construim pe această supărare”

„Și-a bătut joc de banii copiilor!” Iuliana Beregoi, criticată dur după tabăra de 999 euro: Filmările care au isterizat internetul și gestul care a revoltat părinții / VIDEO

Secretul nr. 1 al succesului copiilor performanți, conform studiului unor cercetători pe sute de elevi: „Părinții ar trebui să-l aplice cât mai devreme!”

Școala la copii sau copiii la școală? Ministrul Daniel David: „Învățământul simultan e și în Franța și în Irlanda. Va trebui să ne antrenăm profesorii să predea bine!”

pixel