Vezi versiune Desktop
De ce unii copii nu mai vor să-și vadă părinții când devin adulți? Cele 5 atitudini care duc la înstrăinare și cum le poți evita
Odată cu primele teme, lecțiile la tablă și evaluările, lumea copilului se schimbă. Distracția lasă loc concentrării, iar pentru mulți copii, tranziția nu e ușoară.
Oana Hagiescu, trainer educațional, spune la Știrile PRO TV că observă frecvent aceleași semnale în rândul elevilor mici:
„O situație destul de frecventă este ca cei mici din clasele primare să nu se poată concentra atunci când fac teme sau când sunt la școală.
Atenția nu vine de la sine, este o abilitate care trebuie antrenată și putem antrena atenția încă de la vârste foarte mici.
Părinții vin și ne spun: nu se poate concentra, se plictisește rapid, se foiește pe scaun, se întrerupe frecvent, bate din picior, se ridică în picioare. Evită sarcinile dificile.
Cum recunoaștem un copil care nu se poate concentra: nu poate sta liniștit, este ușor de distras, nu poate asculta informațiile prezentate, nu poate urma instrucțiunile, nu se ocupă de o sarcină, începe ceva, uită ce are de făcut și se pierde apoi.”
SURSA FOTO: freepik.com @pixstocker
În fața acestor semne, părinții intră adesea în panică. Caută un diagnostic, un răspuns, poate chiar o „rezolvare rapidă”.
Andreea Goliță, psihoterapeut de cuplu și familie, atrage atenția asupra tendinței de a pune etichete:
„De cele mai multe ori, adulții ajung să pună etichete. Da, comportamentul acesta este foarte îngrijorător. Ne panicăm imediat, ne ducem cu copilul să îl testăm, să vedem ce se întâmplă, dar comportamentul este doar un semnal a ceva. Este un limbaj, el ne spune un lucru pe care noi nu știm să-l interpretăm cum ar trebui.”
Copilul care pare „neatent” e, poate, un copil care se simte nevăzut, nesusținut, pierdut într-un spațiu în care nu știe dacă are pe cineva alături.
Primul pas nu este să corectăm, ci să fim acolo, real, pentru copil. Antrenamentul atenției se face cu răbdare, claritate și... repetare.
Oana Hagiescu explică:
„În primul rând, copiii au nevoie de susținerea și răbdarea noastră ca părinți și a învățătorilor. Cum facem să îi ținem în sarcină? Repetăm instrucțiunile și încurajăm să repete și ei în așa fel încât să ne asigurăm că au înțeles ce au de făcut. Avem rutine foarte clare: știm că atunci când facem temele, nu deschidem televizorul, nu ne uităm pe telefon, nu ronțăim, nu ne ridicăm să mergem în diverse locuri și nu vorbim cu altcineva. Stăm concentrați și lucrăm, folosim un limbaj simplu și clar prin care să înțeleagă exact ce dorim să facă.”
Ea adaugă că instrumentele metodei Feuerstein sunt extrem de utile pentru dezvoltarea atenției.
SURSA FOTO: freepik.com @standret
Rezultatele nu vin peste noapte. Dar efortul constant, făcut cu consecvență, dă roade.
Andreea Goliță subliniază:
„Creierul are nevoie de antrenament cognitiv, de rigurozitate. M-aș duce puțin să reglez acea emoție, să dezumflu puțin bagajul ăsta emoțional și un creier. Sigur, este și dispus să fie atent, este dispus să învețe.”
Altfel spus, înainte să antrenăm mintea, e nevoie să liniștim sufletul.
Un inamic major al atenției este supraexpunerea la tehnologie. Timpul excesiv petrecut în fața ecranelor suprasolicită sistemul nervos, rupe firul atenției și duce la oboseală mentală.
Recomandările oficiale sunt clare:
Până la 2 ani: fără ecrane deloc.
Între 2 și 5 ani: maximum o oră pe zi, cu supraveghere și conținut de calitate.
După 6 ani: fără o limită strictă, dar cu un echilibru sănătos între activitățile online și cele offline, joacă, sport, interacțiuni reale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
