Aproape 140 de elevi români, premiați la un concurs privat de proiectare spațială din SUA, vor primi o sumă de bani
Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Stiri
Elevii români,  premiați la un concurs privat de proiectare spațială din SUA, ar urma sî primească câte o sumă de bani din partea Ministerului Educației

Premii de circa 2.800 de lei în medie pentru fiecare din cei 138 de elevi premiați la un concurs privat de proiectare spațială, organizat de Societatea Națională Spațială (NSS) din SUA, după ce ministerul Educației ar fi alocat peste 388.000 de lei pentru premierea elevilor. Decizia vine după solicitarea expresă a premierului Marcel Ciolacu ca acești tineri să fie premiați.

Într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro, biroul de presă al Guvernului a transmis că Ministerul Educației a centralizat lista elevilor cărora li se acordă aceste stimulente financiare.

Premierea elevilor vine după ce premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrei Ligia Deca emiterea unui ordin de ministru, în aprilie, pentru ca elevii „să se poată încadra ca și ceilalți copii care aduc premii din străinătate”.

Ordinul dat Ligiei Deca atunci, în aprilie, a venit după ce la o gală la care a fost prezent Marcel Ciolacu cu o zi înainte, pe 24 aprilie, un profesor a ridicat problema elevilor participanți și care au obținut premii la un concurs prezentat drept al NASA. Concursul este al unei societăți spațiale din SUA, la care NASA nu mai are implicare din 2018.

Cu alte cuvinte, elevii care au participat la concursul privat de bună voie, nerecunoscut de Ministerul Educației potrivit listelor concursurilor școlare, au fost premiați la solicitarea expresă a premierului Marcel Ciolacu.

Nu este clar ce prevede ordinul de ministru și ce încadrare au premiile obținute de copii la concursul internațional pentru care au trimis propunerile de proiecte spațiale și la care s-au înscris plătind o taxă de 15 dolari.

Potrivit unui calcul Edupedu.ro, un elev ar urma să primească câte 2.815 lei pentru premiul obținut, potrivit Edupedu.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Un pediatru spune care este lucrul nr. 1 prin care părinții își ajută copiii să devină sănătoși și de succes: „Cel mai ușor moment pentru a pune bazele e în perioada de nou-născut”

Ministrul Educației, în timp ce cadrele didactice protestează: „Este complet nerealist să te aștepți că în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea fiscal-bugetară”

Reguli actualizate pentru bursele de merit în anul școlar 2025-2026

Profesori în stradă, în prima zi de cursuri. Ce fel de școală mai începe în România anului 2025? Prof. Claudia Chiru, la Părinți Prezenți / VIDEO

pixel