Bebeluș gigant născut într-un județ din România. Fetița a fost adusă pe lume pe cale naturală
Data publicării:
O mămică din județul Botoșani a adus pe lume o fetiță care cântărește nu mai puțin de 5.010 grame. Fetița a fost adusă pe lume pe cale naturală și prezintă o stare generală bună.

O fetiţă cu o greutate neobişnuită a venit pe lume în aceste zile la Maternitatea Botoşani, fiind considerată un bebeluș gigant. 

După o sarcină de 39 de săptămâni, mama, care este din Ripiceni, a dat naştere unei fetițe care a cântărit nu mai puţin de 5.010 grame. Ca o premieră absolută, fetiţa a fost adusă pe lume pe cale naturală, în ciuda mărimii neobişnuite. Ulterior micuţa a fost internată pe secţia de terapie intensivă nou născuţi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU).

În mod surprinzător pentru medici, atât fetiţa, care a măsurat 57 de centimetri la naştere, cât şi mama ei, sunt bine.

„Din fericire, fetiţa, cu greutatea peste medie, denumit în patologie neonatală macrosom, este cel mai mare nou-născut ca şi greutate din ultimii trei ani. Nu prezintă niciuna din complicaţiile care pot însoţi această condiţie medicală, fiind monitorizată în terapie intensivă neonatală. Prezintă stare generală bună şi va fi în curând externată în sânul familiei”, a precizat medicul primar neonatolog Carmen Zaboloteanu, pentru PărințișiPitici, şeful secţiei de neonatologie din cadrul Maternităţii Botoșani.

Cel mai mare bebeluș din ultimii trei ani

Fetiţa născută în aceste zile nu este cea mai mare venită pe lume la Maternitatea din Botoşani, însă este printre cei mai mari copii din ultimii trei ani de la Botoşani. Unul dintre cei mai mari bebeluşi aduşi pe lume în Maternitatea Botoşani a fost un copil de 6.800 de grame, născut în 2009 de o femeie de 39 de ani, din Leorda. În 2017 un bebeluş a cântărit 5.990 de grame la naştere, fiind al 11-lea copil din familie, iar în 2021 a fost un bebeluş de 5.200 de grame. O femeie din Curteşti a adus pe lume, în 2011, un bebeluş de 5.500 de grame. Micuţul era aşteptat acasă de încă nouă frăţiori şi a fost adus pe lume în urma unei operaţii de cezariană, iar o altă femeie din comuna Albeşti a adus pe lume un băieţel de 5.550 grame în acelaşi an.

Bebeluș gigant adus pe lume pe cale naturală

Ceea ce este cu adevărat unicat este că fetița, în ciuda dimensiunilor și greutății, a fost născută natural. Potrivit medicilor, copilul macrosom (cel cu o greutate şi mărime peste medie) poate prezenta complicaţii după naştere. Printre acestea se regăsesc hipoglicemie, distocie a umerilor, insuficienţă respiratorie acută sau fracturi de claviculă.

Potrivit unui studiu publicat în jurnalul medical The Lancet, numărul copiilor cu greutate mare la naştere este în creştere. Dincolo de aspectul de fapt divers al acestor evenimente, se ascunde o tendinţă care îi îngrijorează pe medici. În ultimele 2-3 decenii, numărul acestor copii a crescut, în ţările dezvoltate, cu 15-25%. Tendinţa apare şi în ţări în curs de dezvoltare, precum Algeria şi China. În Algeria, unde 30% dintre mame sunt obeze, numărul bebeluşilor supraponderali a crescut cu 15%.

În China, 6,9% dintre bebeluşi sunt supradimensionaţi, faţă de numai 0,5% în India, unde proporţia mamelor obeze este de doar 3,6% din populaţie. Nu se ştie cu precizie de ce vin pe lume tot mai mulţi bebeluşi gigantici. Oamenii de ştiinţă cred că acest fenomen – macrosomia, numit şi sindromul bebeluşului uriaş – este legat de răspândirea obezităţii şi a diabetului şi de proasta alimentaţie a mamelor.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Stiri

Articole similare

Desființarea inspectoratelor școlare a fost amânată

Guvernul a decis să amâne desființarea inspectoratelor...

OFICIAL. Când are loc examenul de titularizare

Proba scrisă a examenului de Titularizare 2025,...



Cele mai noi articole

Când încep bebelușii să râdă?

Este unul dintre momentele magice ale părinției pe care le-ai așteptat cu...


Top citite
O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării / FOTO: freepik.com@jannoon028

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni” / FOTO: freepik.com @Creative Design 788

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice / FOTO: freepik.com@freepik

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine / FOTO: freepik.com @smokewree928

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine

pixel