„Boala neîncrederii” din școli. Prof. Petruț Rizea: „Cred că cea mai mare CRIZĂ a învățământului va fi când va dispărea și ASTA” / VIDEO
„Ce e mai grav în acest moment: lipsa de bani sau lipsa de viziune?” a întrebat moderatoarea Loredana Iriciuc.
„Era o întrebare la un moment dat «X sau Y?» și eu răspundeam «sau». Banii oricum au fost întotdeauna o problemă. Adică, în orice interval istoric în care ne-am fi aflat, banii ar fi fost o problemă, cel puțin în România, datorită tranziției postrevoluționare, ca să nu-i spun altfel”, a spus prof. Petruț Rizea la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
În locul unei relații bazate pe respect și colaborare, s-a instalat ceea ce el numește „boala neîncrederii”: părinții nu mai cred în profesori, profesorii nu mai cred în părinți, elevii nu mai cred în profesori, iar școala își pierde statutul de pilon de siguranță.
SURSA FOTO: freepik.com @noxos
„Adică, problema financiară a fost mereu. Care a fost cea mai mare problemă? Eu cred că a fost lipsa de încredere. Da, lipsa de viziune, dar lipsa de încredere. Faptul că de la un punct anume au început să existe aceste dubii, aceste neîncrederi între profesori, părinți, școală, elevi.
N-a mai existat această greutate dată de statut. Uite, eu ca părinte am încredere în ceea ce face profesorul, comunic în interesul copilului. La fel, tu, ca profesor, nu mai ai încredere în părinte, fiecare cu motivele lui, desigur. Părintele nu mai are încredere în profesor, în elev, elevul nu mai are încredere în profesor. E o boală a neîncrederii, așa aș numi-o.
O incertitudine care arde mocnit. Și la nivel social și asta se simte, dar mai ales în sistemul educațional e această lipsă de încredere și această teamă constantă a persecuției”, adaugă învățătorul.
Prof. Petruț Rizea introduce un termen rar folosit în spațiul public: „mania persecuției”, nu în sensul medical, ci în cel social.
„E un termen clinic, adică n-aș vrea să-l folosesc fără context: mania persecuției. Nu în sensul patologic, ci în sensul funcțional, social, în sensul în care cadrele didactice se tem că vor fi trase la răspundere pentru lucruri pe care nu le-au făcut.
Asta o spun din experiența și discuțiile cu colegii mei, cu mulți colegi din sistem, cu lucruri care mi s-au întâmplat și mie, că și eu am fost la un moment dat tras la răspundere pentru lucruri pe care nu le-am făcut doar pentru că, nu știu, așa a afirmat copilul și nu exista nicio dovadă în acest sens”, explică profesorul pentru învățământul primar.
VEZI ȘI Psihologul Petruț Rizea: Mai au profesorii credibilitate în ochii copiilor de azi?
Moderatoarea Loredana Iriciuc l-a provocat cu o altă întrebare: Sindicaliștii spun că trecem printr-o criză fără precedent în ultimii 35 de ani. Ești de acord cu această afirmație și ce e diferit acum?
Prof. Petruț Rizea a nuanțat:
„În condițiile în care se va ajunge la micșorarea salariilor în același timp cu majorarea normei, cred că da, va fi o criză. Pentru că vor fi tot mai multe proteste.
Nu știu în ce măsură, în lunile care urmează, problemele din educația românească vor fi cauzate de lipsa banilor sau de măsurile bugetare și în ce măsură vor fi generate de faptul că profesorii vor intra la clasă cu mai puțin entuziasm. Poate uneori cu frustrări, cu supărări, pentru că, na, oricât am încercat, și noi suntem oameni și la un moment dat răbufnim, pentru că n-avem nici noi rezervoare inepuizabile”.
SURSA FOTO: freepik.com @dotshock
Entuziasmul este, în opinia lui, motorul invizibil care a ținut educația pe linia de plutire chiar și atunci când lipsurile materiale erau acute. Este ceea ce îi făcea pe profesori să intre zâmbind în clasă și să încerce, în ciuda greutăților, să construiască ceva frumos pentru copii.
„Deci, asta cred că va fi principala problemă, când vom intra la clasă și nu vom mai avea același entuziasm. Cred că asta va fi cea mai mare criză a învățământului când va dispărea și ultima urmă de entuziasm, acel motor, acea energie cu care intram și pășeam în clasă și indiferent de ce se întâmpla, ne bucuram, mergeam înainte și încercam să facem lucruri frumoase pentru copii”, conchide prof. Petruț Rizea.
CITEȘTE ȘI Petruț Rizea, despre analfabetismul funcțional: „Văd că sunt confuzii mari la mijloc”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.