Vezi versiune Desktop
10 amintiri care ne arată cât de mult s-a schimbat viața de la părinții noștri la copiii noștri. Lista unor gesturi cotidiene care au devenit aproape SF
„Ce înseamnă să crești un copil bine?”
Educația nu se măsoară doar în diplome, teme făcute la timp sau ore de meditații. Primele șapte etaje ale construcției de sine, așa cum le descrie experta în parenting și educație Oana Moraru, se ridică în primii șapte ani de viață.
„Sunt 7 etaje ale construcției de sine, fiecare depinzând de cele de sub ele. În funcție de aceste 7 praguri, poți construi o școală, un sistem de educație, o direcție în parenting sau în propria familie. Toate își au baza în grija fizică și în semnalele emoționale și intelectuale pe care copiii le primesc în primii 7 ani de viață”, explică Oana Moraru pe pagina de Facebook.
„Primul nivel este cel al siguranței. Acolo se formează sentimentul de stabilitate în viață, optimismul și reziliența. Grija parentală, rutinele și limitele sigure puse de părinți sunt vitale”, susține experta.
În acest context, Oana Moraru subliniază importanța unei grădinițe cu rutine clare și adulți necritici, fără conflicte de putere sau schimbări bruște. Un copil nesigur, expus haosului, va avea dificultăți de adaptare toată viața.
Între 2 și 5 ani, copiii vin cu idei și inițiative. Ce se întâmplă cu aceste inițiative face diferența între un adolescent flexibil, creativ emoțional și unul dependent, temător.
„Să nu fie rușinați sau certați aspru pentru cele mai nepotrivite dintre ele. Nici ajutați excesiv. O grădiniță cu multe activități practice este o mare oportunitate”, spune experta.
Exemplele ei sunt concrete: de la coaserea unui nasture până la bătutul unui cui sau desfacerea unei conserve. „Mulți dintre copiii pe care îi știu eu nu își desfac singuri nici coaja bananei”.
Oana Moraru vorbește despre un nivel adesea ignorat: sentimentul de a fi angajat într-o misiune, de a avea un scop.
„De aici vin curajul, ambiția, puterea de a trece mai departe când e greu, autocontrolul, amânarea gratificării. Copiii foarte criticați, cu rușine sau respingere,nu prea urcă spre nivelul următor”.
Anii preșcolari sunt ideali pentru a dezvolta la copil gândul: „Eu pot lucruri dificile. Eu finalizez ce încep. Eu am o treabă de onorat”.
În jurul vârstei de 5-6 ani, copiii încep să iasă din „bula egoică”. Acesta este momentul în care jocul solitar trebuie să se transforme în joc de grup.
„Copiii au nevoie, la grădiniță, de multe jocuri de rol, puneri în scenă, comentarii asupra realității, jocuri de negociere, de schimb și de împrumuturi. Cei care intră la școală și nu pot tolera un joc de grup fără să se supere în primele 10-15 minute vor avea, pe termen lung, probleme de socializare”.
Expresivitatea nu se reduce la o notă bună la muzică sau desen. Ea este, spune Oana Moraru, extrem de importantă pentru siguranța de sine.
„Jocul de rol, teatrul și improvizația, recitativele de poezii, cântatul, dansatul, pictatul trebuie practicate săptămânal de copii, până la 12 ani, cel puțin. Expresivitatea facială, corporală, verbală, dacă sunt bine stimulate, îți dau senzația că locuiești bine în propriul corp, că ai autoritatea propriilor gânduri și vorbe”.
De altfel, marile universități din lume aleg studenții în baza unui eseu scris, căutând o voce proprie.
„Abia al 6-lea nivel este cel intelectual, pentru care ne dăm sufletul în școli, pe la teme și la meditații - sperând că lucratul mult îi face pe copii mai apți pentru piața muncii sau a supraviețuirii economice”.
Oana Moraru atrage atenția că baza intelectuală nu începe cu teme și meditații, ci cu vorbirea și desenul din grădiniță.
„Povestire și repovestire orală, descrieri și hărți mentale, comparații și înțelegerea fenomenelor de bază din natură”, acestea pun fundația.
Ultimul nivel al construcției de sine este cel care îi permite adultului să se ridice după eșecuri.
„Copilul mic se încarcă din joc. Energia adulților de a se reinventa vine de demult, din anii copilăriei, când, lăsat să se joace mult după propriul plac, a apucat să își inventeze jocuri, scenarii, jucării, cu forțe proprii.
Copiii lăsați să exploreze suficient, fără intervenții obsesive sau timp mereu planificat de părinți sunt cei care învață să folosească resursele din jurul lor creativ, fără să se plângă”.
Dacă ar fi să evaluăm un copil sau un adult, spune Oana Moraru, aceasta este harta: siguranță, relații sănătoase, misiune personală, empatie, exprimare, claritate mentală, autonomie emoțională.
„Dacă ar fi să construim o școală, asta ar trebui să verificăm – în ce măsură fiecare copil primește stimuli pentru fiecare etaj al sinelui”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Copilăria este o perioadă...
