Ministrul Educației îndeamnă părinții să își ducă luni copiii la școală: „Indiferent de discuții, este în esența profesiei de dascăl să primești elevul în clasă”
Data actualizării:
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Ministrul Educației, Daniel David, transmite un mesaj clar părinților și profesorilor: școala va începe luni, iar esența profesiei de dascăl rămâne aceea de a primi copilul în clasă.

Daniel David a subliniat că este optimist cu privire la reluarea cursurilor, chiar dacă nemulțumirile din sistem persistă.

„Sunt optimist pentru faptul că vom începe luni școala, asta fără să anuleze nemulțumirile pe care le văd în sistem”, a declarat ministrul, joi seară, la Digi24.

Oficialul a adăugat că și propria fiică va fi prezentă la școală: „Sigur începe școala luni. Fetița mea merge luni la școală. Văd discuțiile în spațiu public. Așa cum am spus de fiecare dată, indiferent de discuții, esența unui profesor, că o fi sindicalist sau nesindicalist, este mai mulțumit sau mai nemulțumit de ceea ce se întâmplă, când are un copil în fața școlii, îl invită în școală și în sala de clasă. Ăsta este, ca să spun așa, dincolo de aspectul legal, nu vorbesc de «așa ar fi legal, așa trebuie făcut»”.

„E o chestie de morală”

În opinia lui Daniel David, rolul profesorului depășește cadrul legal și ține de o responsabilitate morală față de copii.

„E o chestie de morală. Eu nu cred că sunt profesori care ar putea refuza acest lucru. Așa că sunt optimist pentru faptul că vom începe luni școala, asta fără să anuleze, așa cum am spus, nemulțumirile pe care le văd în sistem, care vin și din partea mea, poate să le discutăm cândva.

Așa cum am spus, dincolo de lege, este în esența profesiei de dascăl, de profesor, să primești copilul la școală”, a precizat ministrul.

„Esența” profesiei de dascăl

Daniel David a insistat că, indiferent de contextul sindical sau de nemulțumirile din educație, un cadru didactic are înainte de toate datoria morală și profesională față de elevi.

„Repet, dincolo de aspectul legal, cred că este esența a ceea ce înseamnă profesor, să îți faci datoria față de copii”, a subliniat ministrul Educației.

VEZI ȘI:

Ministrul Educației Daniel David, anunț clar: „Anul școlar începe în data de 8 septembrie! O să-i întrebăm pe directorii care se opun de ce n-au început”

Daniel David, replică pentru sindicatele care îi cer demisia: „Și eu sunt supărat, și eu aș putea cere demisii”

Daniel David, despre propunerea ca elevii și profesorii să cânte imnul și să spună rugăciunea „Tatăl nostru” la începutul fiecărei zile de școală: „Nu cred că asta este miza”

Daniel David, Ministrul Educației: „Nu am niciun plan B, pentru că nu văd motivul pentru care ar trebui să fie o grevă generală”

Ministrul David: „Este aproape imposibil să abrogăm măsurile fiscal-bugetare adoptate în sistemul de învăţământ. În educaţie nu mai este loc pentru alte măsuri de criză”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Detalii tulburătoare ies la iveală în cazul copilului din Timișoara: Micuțul înecat era visul unei familii după ani de încercări, iar o altă fetiță a fost găsită singură, în lacrimi, la poartă

În cazul în care copilul tău folosește această expresie „îngrozitoare”, înseamnă, de fapt, că ești un părinte grozav

Daniel David: „Le cer tuturor directorilor să-i informeze pe părinți ce se întâmplă pe 8 septembrie! Școala pentru elevi începe atunci și continuă. Eu îmi voi duce fetița la școală”

OFICIAL: Directorii de școli, grădinițe și licee vor preda 10 ore pe săptămână din anul școlar 2025-2026

pixel