Cele trei dureri ale adolescenței: De la ce își iau rămas-bun copiii noștri și cum să-i însoțim în această nouă etapă / FOTO: pixabay.com @cottonbro studio

În fața acestei realități în schimbare, adolescenții se confruntă cu provocarea esențială a adaptării. Cum reușesc să facă față acestor schimbări? Teoria celor trei dureri ale adolescenței, propusă de psihanaliștii Armida Aberastury și Mauricio Knobel, aduce o perspectivă intrigantă asupra acestui proces.

Prin traversarea acestor dureri, adolescenții își conturează identitatea și personalitatea, crescând și evoluând în mod semnificativ. Adaptabilitatea devine cheia unei adolescențe reușite, iar procesul de elaborare a durerilor contribuie la formarea adulților de mâine.

Citește și Adolescenții supraprotejați devin adulții pasivi și fricoși, susțin psihologii. „Acest exces de protecție poate avea consecințe neașteptate”

Ce este durerea?

În căutarea înțelegerii profunde a fenomenului durerii, recurgem la cuvintele lui Freud, neurolog și fondator al psihanalizei, care definea durerea ca fiind „reacția la pierderea unei persoane dragi sau a unei abstracții echivalente (patria, libertatea, idealul etc.)” (1971).

Practic vorbim despre o reacție psihologică și naturală la pierderile semnificative pe care le întâlnim în viață. Fiecare dintre noi va experimenta o formă unică de durere pe parcursul acestei călătorii.

Adolescența, etapă marcată de cele trei dureri complexe, aduce cu sine schimbări dificile și labirintice. Cu toate acestea, în miezul acestor transformări se află nașterea unei ființe minunate, un copil al învățăturii și evoluției. Este esențial să percepem durerea ca pe ceva natural și necesar, un aspect sănătos al experienței umane, și să renunțăm la ideea că este pur și simplu „negativă”.

Cele trei dureri ale adolescenței

SURSA FOTO: pixabay.com @Liza Summer

Armida Aberastury, distins psihanalist argentinian, și Mauricio Knobel, medic și psihanalist, au emis în 2010 o teorie captivantă. Această teorie susține că adolescenții se confruntă cu nu mai puțin de trei dureri la debutul și în parcurgerea acestei perioade tulburi a vieții lor: durerea legată de corp, durerea asociată cu identitatea (și rolul copilului), și, nu în ultimul rând, durerea în legătură cu părinții lor.

Durerea legată de corp

Această etapă a vieții, marcată de tranziția de la copilărie la adolescență, aduce cu sine o serie de schimbări fizice și hormonale, un adevărat labirint al transformărilor pentru tinerii care își descoperă propria identitate.

Turbulente și rapide, aceste metamorfoze pot crea o senzație ciudată pentru adolescent, care se poate simți uneori mai mult observator decât protagonist în propriul corp. Asumarea și acceptarea acestor schimbări devin procese delicate, potrivit autorilor care propun ideea de „durere pentru trup”.

Adolescentul începe să se adapteze treptat la noul său corp, recunoscând că acesta evoluează în mod constant și uneori neașteptat. În această perioadă, poate apărea o senzație de neputință și confuzie, iar depersonificarea devine o realitate, transformând corpul într-un teritoriu necunoscut.

Disconfortul și stângăcia devin aliați temporari, iar mișcările obișnuite pot părea dificile într-un corp în continuă schimbare. Trecerea prin această etapă poate crea momente de vulnerabilitate și nesiguranță.

Cu toate acestea, în ciuda acestor provocări, atunci când durerea pentru trup este gestionată și integrată, adolescenții ajung să se recunoască în oglinda schimbătoare a propriului lor eu. Această călătorie, deși complicată, devine un proces de auto-descoperire esențial pentru construirea identității lor în devenire.

Durerea pentru identitate și rolul copilăriei

Pe drumul către adolescență, copiii ce părăsesc treptat copilăria se angajează într-o călătorie marcată de o durere subtilă, care îi îndeamnă să accepte schimbările din identitatea și rolul lor de odinioară. Prin această tranziție, ei renunță la familiarul rol de copil.

„Pierderea” identității copilăriei nu este, de fapt, o dispariție totală, ci mai degrabă o transformare esențială care lasă amprente profunde asupra identității lor emergente. Această pierdere obligă la substituirea vechii identități copilărești cu una adultă.

În timpul acestei călătorii, adolescenții experimentează o varietate de emoții: surpriză, entuziasm, confuzie și anxietate. Anxietatea devine prominentă atunci când aceștia se confruntă cu căutarea și absența unei identități clare în mijlocul tranziției.

Pe măsură ce părăsesc stadiul în care acceptau nevoia de a depinde de ceilalți pentru supraviețuire, adolescenții intră într-un teritoriu ambiguu, cunoscut sub numele de „țara nimănui”. Aici, nu mai sunt cu adevărat copii, dar nici adulți deplini, ceea ce îi obligă să-și reconstruiască rolul în lume și propria identitate.

Confuzia de rol devine evidentă în această perioadă, când adolescenții se găsesc într-un limbo între a fi copii și a fi adulți. Se confruntă cu dificultăți în găsirea unui echilibru, fiind suficient de mari pentru a nu mai fi dependenți de modul infantil, dar încă prea tineri pentru a îmbrățișa în totalitate independența adultului. Această confuzie poate aduce provocări în definirea și asumarea rolului lor în societate.

Durere pentru părinți

În cadrul complexului tablou al adolescenței, a treia durere, conform teoriei autorilor, este aceea pentru „părinții copilăriei”. Acesta marchează începutul separării adolescenților de părinții lor, reprezentând sfârșitul relației de dependență (chiar dacă dependența financiară și emoțională persistă).

În căutarea autonomiei, tinerii continuă să resimtă nevoia de a se simți înțeleși și apreciați pentru a se simți acceptați. În același timp, ei se confruntă cu dorința de a-și construi o identitate independentă de familie, deși în subconștient simt și apartenența la aceasta. Aceasta reprezintă una dintre multele contradicții ale perioadei de adolescență.

Procesul de de-idealizare a părinților este parte integrantă a acestei dureri. Adolescenții trebuie să înțeleagă că protecția oferită de părinți nu va mai fi aceeași, chiar dacă aceștia rămân mereu alături. De asemenea, implică renunțarea la imaginea idealizată pe care o au adolescenții despre părinți, acceptând slăbiciunile acestora (în timp ce recunosc și punctele lor forte) și conștientizând procesul natural de îmbătrânire. Este un exercițiu dificil de acceptare a realităților și de construire a unei relații cu părinții pe baza unui suport mai matur și echilibrat.

Vezi și Șapte comportamente ale adolescenților care au încredere în părinții lor: Acestea sunt semne ale unei relații sănătoase

Cum să însoțim copilul în aceste dureri?

SURSA FOTO: freepik.com @anatoliy_cherkas

A însoți copilul nostru în acest proces de durere implică o abordare delicată, care respectă spațiul său și validează întregul spectru al emoțiilor pe care le trăiește, pentru că fiecare sentiment contează.

Sprijin fără invazie. Asigură-l că are sprijinul tău, dar oferă-i libertatea de a avea momentele sale personale sau de a petrece timp cu prietenii. Este important să respecți nevoile sale individuale.

Adaptare la ritmul personal. Înțelege că acest proces este complex și necesită timp pentru a integra multiplele dureri. Respectă ritmurile sale și evită presiunea de a depăși repede dificultățile.

Acceptarea tuturor emoțiilor. Există momente de tristețe, concentrare redusă și altele. Încurajează-l să treacă prin aceste emoții, să nu le evite. Fiind alături de el în această înțelegere, oferiți un suport emoțional esențial.

Ascultă și răspunde nevoilor. Fii un ascultător atent, oferind sprijin și soluționând îndoielile sale atunci când are nevoie. Deschide linii de comunicare pentru a crea un mediu în care el să se simtă înțeles și susținut.

Câștigarea autonomiei. Încurajează-l să-și câștige autonomia. Respectă-i libertățile și încurajează-l să-și exploreze propria cale.

Acceptarea schimbărilor. Observă și acceptă schimbările care pot apărea - stări apatice, confuzie. Înțelege că acesta este un proces natural și că adolescența aduce o perioadă de adaptare pentru toată familia.

Creația propriei dureri. Acordă-ți permisiunea de a experimenta și tu propria durere pe parcursul acestei transformări. Este normal să te simți inconfortabil în fața schimbărilor.

Iubire necondiționată. Mai presus de toate, acceptă-l așa cum este. Chiar dacă se schimbă, esența lui rămâne aceeași. Iubește-l fără a aștepta nimic în schimb, pentru că adolescentul tău este încă minunat în propria sa evoluție.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.